Primele pagini ale actualului număr al
revistei sunt dedicate Istoriei Academiei
în care acad. Păun Ion Otiman, secretarul general
al Academiei Române, scrie despre „Academia Română și
Casa Regală - două destine paralele”, „unul reprezentând
însuși statul, cealaltă ceea ce avea mai valoros cultura
și știință națională - și-au strâns destinele… Fiecare
rege s-a dovedit iubitor și sprijinitor al culturii și
artei. În acest context, suprema instituție de cultură
și știință a țării, Academia Română s-a bucurat de o
atenție deosebită, aceasta știind, la rându-i să-și
ocrotească protectorii și binefăcătorii regali.”
În paginile care urmează, este
publicat un grupaj cuprinzând comunicările susținute la
sesiunea comemorativă „Aurel Vlaicu (1882-1913).
100 de ani de la decolarea spre eternitate”.
După o prezentare a vieții lui Aurel Vlaicu, acad.
Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române,
scrie că acest pionier al aviației noastre visa să
stabilească „o punte aeriană între românii din Regat și
frații lor transilvăneni”. Invitat să participe la
serbările Astrei de la Orăștie „s-a hotărât să zboare de
la București până acolo… A decolat în 31 august/3
septembrie 1913. Deasupra localității Bănești, județul
Prahova, în condiții de vânt și goluri de aer puternice,
nu a mai putut controla aeroplanul său și s-a prăbușit.
Astfel, marele creator al cărui vis rezona cu idealul de
unire și de afirmare a unei națiuni, a trecut în
existența de erou al acestei națiuni”. Acad. Gleb
Drăgan apreciază că prăbușirea s-ar fi putut datora
unui atac de cord pe care Aurel Vlaicu l-ar fi făcut în
timpul zborului. „Ultima lui creație. Vlaicu III
reprezintă primul avion cu carenaj metalic din lume.”
Mai semnează Radu Homescu - „Aurel Vlaicu -
simbol al creației tehnice, unității și libertății
naționale”; Dumitru Acu - Aurel Vlaicu și ASTRA;
Dan Antoniu - „Aripa de profil portant din
proiectele lui Aurel Vlaicu”.
În secțiunea „Totalitarismul -
realitate istorică” sunt publicate comunicările
susținute la Conferința „Fenomenul totalitar: între
realități istorice și abordări istoriografice”, dedicat
împlinirii a 20 de ani de la înființarea Institutului
Național pentru Studiul Totalitarismului. Acad. Ionel
Haiduc, în „Totalitarismul - realitate istorică”,
apreciază că totalitarismul s-a manifestat în diferite
perioade al istoriei moderne, cea mai îndelungată
„dureroasă și apăsătoare a fost perioada comunistă”.
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din
cadrul Academiei Române și-a asumat misiunea de a studia
și a pune la dispoziția societății documente referitoare
la evenimentele petrecute în acei ani. Radu Ciuceanu,
directorul Institutului Național pentru Studiul
Totalitarismului, evocă în „Institutul Național pentru
Studiul Totalitarismului de veghe la poarta istoriei”
povestea înființării acestui Institut, „ce a creat o
școală, o operă și, mai ales, o imagine profesională
recunoscută național și, de ce nu, și peste granițele
țării”. Octavian Roske face un bilanț al celor 20
de ani de activitate, amintind de seria de volume
„Ideologie și structuri comuniste în România, 1917-1918”
și continuând cu alte numeroase volume de studii și
documente, la care se adaugă colecțiile deja
binecunoscute ca „Documente”, Dicționare”, „Memorii”,
Biografii”, „Enciclopedii” și „Arhivele
Totalitarismului” ș.a. PF Daniel, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române semnează articolul din care
cităm „Suferințe adânci și multe puse în lumină”, din
care cităm: „Spre cinstea sa, Institutul Național pentru
Studiul Totalitarismului - aflat de la înființare sub
conducerea Domnului Radu Ciuceanu - s-a situat permanent
într-o sporire continuă a rezultatelor și a calității
contribuțiilor sale științifice și de a cuprinde în
volume semnificative date privind manifestările
regimului totalitar”. Cu referire explicită la acei ani
ai libertății încătușate, ÎPS Teofan,
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, scrie, în articolul
„Libertatea închisorilor și închisoarea libertăților” că
„în anumite privința, în pofida condițiilor inumane,
închisoarea a fost pentru mulți un prilej de
conștientizare a nevoii de libertate lăuntrică…acelei
libertăți care nu poate fi răpită de nimeni, care nu
este condiționată decât de propria opțiune pentru o
viață cu Dumnezeu”. Sunt amintiți Părintele Stăniloae și
Sofian Boghiu. Una dintre lecțiile desprinse din
activitatea Institutului Național pentru Studiu
Totalitarismului este că „nici libertatea nu te poate
opri când vrei să dobândești libertatea în Dumnezeu,
nici libertățile, de orice natură ar fi ele, nu implică,
în mod automat, situarea noastră în sfera adevăratei
libertăți”.
În continuarea seriei de articole
dedicate anului 1948, Nicolae Edroiu, membru
corespondent al Academiei Române, semnează articolul
„1948. Marea dramă a Academiei Române”, care consideră
că lucrul cel mai grav, după „fenomenul «etatizării»
Instituției și «naționalizării» bunurilor ei, a fost
acela al «epurării», a punerii în afara Academiei nou
create a unui număr de 113 membri, de academicieni a
căror chemare sub această venerabilă cupolă fusese
decisă în precedență cu cea mai mare responsabilitate,
pentru merite culturale și științifice, și
fusese hotărâtă pentru veșnicie”. În următoarele pagini,
Radu Ciuceanu semnează documentarul „Ultima
redută”.
Sub genericul „Preocupări
contemporane”, acad, Solomon Marcus semnează
articolul „A locui azi în limba română”, din care am
reținut, că trăind într-o lume globalizată, „ este
important să găsim o plăcere în exercițiul limbii
române, să nu rămânem numai la aspectul ei strict
utilitar, ci să-i sesizăm comorile de cultură și istorie
pe care le ascunde”. Dar, la fel de important, este „să
alternăm această locuință cu cea oferită de alte
idiomuri și în primul rând de limba engleză”. Sub acest
aspect, este limpede că trebuie să transformăm
Internetul într-un aliat. Concluzia este, totodată, și
un răspuns celor care sunt îngrijorați de evoluția
limbii române: „putem printr-o inteligentă și realistă
acțiune culturală, cu accent pe latura educațională, să
reducem dacă nu să anihilăm, efectul nociv al
numeroaselor agresiuni care au loc sub ochii noștri la
adresa limbii române”.
Implicându-se în dezbaterile de
ultimă oră privind gazele de șist, Nicolae Anastasiu,
membru corespondent al Academiei Române, prezintă pe
larg situația acestor resurse neconvenționale ,
concluzionând: „Evaluarea rezervelor de shale gas se
poate face numai după proiectarea unor foraje de
exploatare care să stabilească - printr-o abordare 3D -
geometria (arhitectura) corpurilor de rocă, grosimea
lor, extinderea laterală, omogenitatea litologică,
permeabilitatea formațiunii, în ansamblul ei”.
Acad. Valeriu Cotea scrie
despre personalitatea de excepție a academicianului
Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române, la
împlinirea vârstei de 80 de ani, din care cităm: „La
optzeci de ani, cu activitate intelectuală neobișnuită,
cu o inteligență nobil-asociativă nutrită la saturație,
Cristian Hera s-a impus ca un spirit fecund, dinamizant,
creator, oferind într-o lume, care are atâta nevoie de
modele, un superb examen de comportament și de stil de
viață. Acad. Al. Zub este prezent în acest număr
cu două articole - primul, o însemnare pe marginea
ediției din acest an a colocviului „Penser l’Europe”; al
doilea intitulat „Dimitrie Cantemir - periplu
istoriografic”.
La rubrica „In memoriam”
sunt prezentate viața, activitatea și contribuțiile
științifice ale acad. Eugen Segal, care s-a stins din
viață în această lună.
Ultimele pagini ale revistei sunt
dedicate rubricilor obișnuite „Cronica vieții
academice” și „Apariții la Editura
Academiei”.
|