Nr. 10; octombrie, Anul XXIII; nr. 276

Primele pagini ale actualului număr al revistei sunt dedicate Istoriei Academiei în care acad. Păun Ion Otiman, secretarul general al Academiei Române, scrie despre „Academia Română și Casa Regală - două destine paralele”, „unul reprezentând însuși statul, cealaltă ceea ce avea mai valoros cultura și știință națională - și-au strâns destinele… Fiecare rege s-a dovedit iubitor și sprijinitor al culturii și artei. În acest context, suprema instituție de cultură și știință a țării, Academia Română s-a bucurat de o atenție deosebită, aceasta știind, la rându-i să-și ocrotească protectorii și binefăcătorii regali.”

În paginile care urmează, este publicat un grupaj cuprinzând comunicările susținute la sesiunea comemorativă „Aurel Vlaicu (1882-1913). 100 de ani de la decolarea spre eternitate”. După o prezentare a vieții lui Aurel Vlaicu, acad. Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române, scrie că acest pionier al aviației noastre visa să stabilească „o punte aeriană între românii din Regat și frații lor transilvăneni”. Invitat să participe la serbările Astrei de la Orăștie „s-a hotărât să zboare de la București până acolo… A decolat în 31 august/3 septembrie 1913. Deasupra localității Bănești, județul Prahova, în condiții de vânt și goluri de aer puternice, nu a mai putut controla aeroplanul său și s-a prăbușit. Astfel, marele creator al cărui vis rezona cu idealul de unire și de afirmare a unei națiuni, a trecut în existența de erou al acestei națiuni”. Acad. Gleb Drăgan apreciază că prăbușirea s-ar fi putut datora unui atac de cord pe care Aurel Vlaicu l-ar fi făcut în timpul zborului. „Ultima lui creație. Vlaicu III reprezintă primul avion cu carenaj metalic din lume.” Mai semnează Radu Homescu - „Aurel Vlaicu - simbol al creației tehnice, unității și libertății naționale”; Dumitru Acu - Aurel Vlaicu și ASTRA; Dan Antoniu - „Aripa de profil portant din proiectele lui Aurel Vlaicu”.

În secțiunea „Totalitarismul - realitate istorică” sunt publicate comunicările susținute la Conferința „Fenomenul totalitar: între realități istorice și abordări istoriografice”, dedicat împlinirii a 20 de ani de la înființarea Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului. Acad. Ionel Haiduc, în „Totalitarismul - realitate istorică”, apreciază că totalitarismul s-a manifestat în diferite perioade al istoriei moderne, cea mai îndelungată „dureroasă și apăsătoare a fost perioada comunistă”. Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din cadrul Academiei Române și-a asumat misiunea de a studia și a pune la dispoziția societății documente referitoare la evenimentele petrecute în acei ani. Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, evocă în „Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului de veghe la poarta istoriei” povestea înființării acestui Institut, „ce a creat o școală, o operă și, mai ales, o imagine profesională recunoscută național și, de ce nu, și peste granițele țării”. Octavian Roske face un bilanț al celor 20 de ani de activitate, amintind de seria de volume „Ideologie și structuri comuniste în România, 1917-1918” și continuând cu alte numeroase volume de studii și documente, la care se adaugă colecțiile deja binecunoscute ca „Documente”, Dicționare”, „Memorii”, Biografii”, „Enciclopedii” și „Arhivele Totalitarismului” ș.a. PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române semnează articolul din care cităm „Suferințe adânci și multe puse în lumină”, din care cităm: „Spre cinstea sa, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului - aflat de la înființare sub conducerea Domnului Radu Ciuceanu - s-a situat permanent într-o sporire continuă a rezultatelor și a calității contribuțiilor sale științifice și de a cuprinde în volume semnificative date privind manifestările regimului totalitar”. Cu referire explicită la acei ani ai libertății încătușate, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, scrie, în articolul „Libertatea închisorilor și închisoarea libertăților” că „în anumite privința, în pofida condițiilor inumane, închisoarea a fost pentru mulți un prilej de conștientizare a nevoii de libertate lăuntrică…acelei libertăți care nu poate fi răpită de nimeni, care nu este condiționată decât de propria opțiune pentru o viață cu Dumnezeu”. Sunt amintiți Părintele Stăniloae și Sofian Boghiu. Una dintre lecțiile desprinse din activitatea Institutului Național pentru Studiu Totalitarismului este că „nici libertatea nu te poate opri când vrei să dobândești libertatea în Dumnezeu, nici libertățile, de orice natură ar fi ele, nu implică, în mod automat, situarea noastră în sfera adevăratei libertăți”.

În continuarea seriei de articole dedicate anului 1948, Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, semnează articolul „1948. Marea dramă a Academiei Române”, care consideră că lucrul cel mai grav, după „fenomenul «etatizării» Instituției și «naționalizării» bunurilor ei, a fost acela al «epurării», a punerii în afara Academiei nou create a unui număr de 113 membri, de academicieni a căror chemare sub această venerabilă cupolă fusese decisă în precedență cu cea mai mare responsabilitate, pentru merite culturale și științifice, și
fusese hotărâtă pentru veșnicie”. În următoarele pagini, Radu Ciuceanu semnează documentarul „Ultima redută”.

Sub genericul „Preocupări contemporane”, acad, Solomon Marcus semnează articolul „A locui azi în limba română”, din care am reținut, că trăind într-o lume globalizată, „ este important să găsim o plăcere în exercițiul limbii române, să nu rămânem numai la aspectul ei strict utilitar, ci să-i sesizăm comorile de cultură și istorie pe care le ascunde”. Dar, la fel de important, este „să alternăm această locuință cu cea oferită de alte idiomuri și în primul rând de limba engleză”. Sub acest aspect, este limpede că trebuie să transformăm Internetul într-un aliat. Concluzia este, totodată, și un răspuns celor care sunt îngrijorați de evoluția limbii române: „putem printr-o inteligentă și realistă acțiune culturală, cu accent pe latura educațională, să reducem dacă nu să anihilăm, efectul nociv al numeroaselor agresiuni care au loc sub ochii noștri la adresa limbii române”.

Implicându-se în dezbaterile de ultimă oră privind gazele de șist, Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, prezintă pe larg situația acestor resurse neconvenționale , concluzionând: „Evaluarea rezervelor de shale gas se poate face numai după proiectarea unor foraje de exploatare care să stabilească - printr-o abordare 3D - geometria (arhitectura) corpurilor de rocă, grosimea lor, extinderea laterală, omogenitatea litologică, permeabilitatea formațiunii, în ansamblul ei”.

Acad. Valeriu Cotea scrie despre personalitatea de excepție a academicianului Cristian Hera, vicepreședinte al Academiei Române, la împlinirea vârstei de 80 de ani, din care cităm: „La optzeci de ani, cu activitate intelectuală neobișnuită, cu o inteligență nobil-asociativă nutrită la saturație, Cristian Hera s-a impus ca un spirit fecund, dinamizant, creator, oferind într-o lume, care are atâta nevoie de modele, un superb examen de comportament și de stil de viață. Acad. Al. Zub este prezent în acest număr cu două articole - primul, o însemnare pe marginea ediției din acest an a colocviului „Penser l’Europe”; al doilea intitulat „Dimitrie Cantemir - periplu istoriografic”.

La rubrica „In memoriam” sunt prezentate viața, activitatea și contribuțiile științifice ale acad. Eugen Segal, care s-a stins din viață în această lună.

Ultimele pagini ale revistei sunt dedicate rubricilor obișnuite „Cronica vieții academice” și „Apariții la Editura Academiei”. 
 

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006