Actualul număr al revistei se deschide
generos cu articolul dedicat savantului George
Emil Palade, laureat al premiului Nobel, membru
de onoare al Academiei Române, „un spirit al
profunzimilor”, cum numește acad. Maya Simionescu.
„Profesorul Palade face parte din categoria marilor
personalități pe care, dacă ai privilegiul să-i
întâlnești, să-i cunoști, să te cunoască, nu te mai
desparți niciodată. Ei devin parte din viața ta și a
urmașilor tăi, cărora le spui povești despre aceștia. Ei
devin o legendă. Pentru noi, George Palade este o
legendă”. În continuare, este derulat filmul acestei
legende începând cu „Devenirea marelui om de știință”,
„La Universitatea Rockefeller - New York”; „Idei aparent
simple, dar esențiale”; „Descoperiri fundamentale în
biologia celulară”, „Un om cu dar și har”; O moștenire
imensă”; „Cine este George Emil Palade” și „Addendum”.
Toate duc firesc spre situația de astăzi din cercetarea
științifică românească și întrebarea firește retorică:
„Există o pierdere mai mare pentru o țară, decât să-și
risipească sau să-și exporte «forța de creație și
inteligența?» Și totuși, să sperăm că nu e prea târziu
să „avem înțelepciunea de a proteja talentul și vom
prețui cum se cuvine pe cei care, din varii sentimente,
aleg și muncesc pe meleagurile pe care s-au născut,
meleaguri în care s-au dezvoltat propriile noastre
gene.” Maria Luiza Flonta, membru corespondent al
Academiei Române scrie despre felul în care George Emil
Palade a soluționat o dispută din neurologie veche de 60
de ani. Tot centenarului nașterii lui George Emil Palade
îi dedică acad. Laurențiu Mircea Popescu
articolul „George Emil Palade - inițiatorul medicinii
celulare”.
Secțiunea care urmează este dedicată
centenarului nașterii marelui dirijor Sergiu
Celibidache, pe care acad. Marius Sala îl
consideră „o personalitatea puternică, un om dotat nu
numai cu talent, ci și cu o inteligență de excepție”.
Situându-l între „compoziție și dirijorat”, acad.
Cornel Țăranu scrie că „Sergiu Celibidache este un
punct de referință în galeria marilor interpreți, care
și-au consacrat mare parte din activitate dirijoratului,
dar și pedagogiei dirijatului, unde a avut un rol la fel
de important”. În eseul „Sergiu Celibidache - mirajul
perfecțiunii” Octavian Lazăr Cosma, membru
corespondent al Academiei Române scrie că „traiectoria
ascensională a proteicei sale activități demonstrează o
voință atipică de afirmare, generată de un potențial
expansiv ce a fascinat, a cărui finalitate s-a
cristalizat anevoios, proiectând reflexe luminoase
astăzi greu descifrabile”. Ioana Voicu Arnăuțoiu
îl „privește pe Sergiu Celibidache prin cortina de fier”
și scrie cum a fost urmărit de securitate, care i-a și
deschis „un dosar de studiu individual”.
La secțiunea „Sub cupola
Academiei” este publicat textul conferinței cu
tema „Responsabilitatea culturii” pe care prof.
Andrei Marga, președintele Institutului Cultural
Român, a ținut-o în Aula Academiei. După un itinerar
istorico-filosofic despre rolul culturii așa cum a fost
gândit de teoreticieni mai vechi și mai noi, prof.
Andrei Marga concluzionează că „Înflorirea culturii”,
expresie a libertății, este condiționată de resursele
financiare ca și de „un pluralism al abordărilor, după
cum e condiționată de calificarea și angajamentul
generațiilor” În țara noastră ar fi necesară o
preocupare mai intensă pentru „Cultivarea
pluralismului”, după maxima: „Eu pot să greșesc, tu poți
să ai dreptate, dar noi, împreună, avem de găsit o
soluție”.
Lansarea volumelor „România
1945-1989. Enciclopedia regimului comunist”,
volumul II și „Instituții de partid, de stat,
obștești și cooperatiste” elaborate de
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, s-a
constituit într-un adevărat eveniment științific.
Grupajul se deschide cu însemnările academicianului
Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, sunt
publicate articolele semnate de acad. Dan Berindei,
vicepreședinte al Academiei Române - Enciclopedia
comunismului - oglindă a unui trecut istoric; acad.
Păun Ion Otiman, secretar general al Academiei
Române - 1948 - Anul marii jertfe a Academiei Române;
acad. Răzvan Theodorescu - Ca istorici, nu
suntem chemați să condamnăm, noi trebuie să judecăm și
să transmitem; Radu Ciuceanu, director al
INST - Împlinirea unei datorii; dr. Octavian
Roske - Un proiect editorial realizat:
Enciclopedia regimului comunist. Două volume care,
adăugându-se celor dinainte dau o imaginea exactă,
bazată pe documente, pentru ceea cea înseamnă mai bine
de patru decenii de istorie din a cărei umbră nu am
ieșit definitiv. Cunoașterea acestui trecut este
necesară și importantă, cum scrie acad. Ionel Haiduc,
„pentru generațiile tinere, mai ales pentru cele născute
după 1989, să afle să cunoască și să înțeleagă ce s-a
întâmplat în aproape jumătate de secol de dictatură
comunistă, pentru ca în viitor nici un fel de dictatură
să nu mai poată fi repetată în această țară”.
În următoarele pagini, acad.
Alexandru Zub scrie despre acad. Zoe
Dumitrescu Bușulenga, cu prilejul colocviilor
care se organizează la Mănăstirea Putna.
La trecerea a 125 de ani de la
nașterea acad. Silviu Dragomir (1888 -
1962), acad. Ioan-Aurel Pop și prof. univ.
Silviu Șipoș prezintă pe larg „puternică
personalitate a vieții politice românești din veacul
trecut”, universitar clujean, teolog, istoric, om
politic, istoric și istoric al Bisericii. Dar, „din
păcate, cum se întâmplă adesea, răsplata omenească
pentru toată strădania lui onestă a fost îndepărtarea
din Academie și apoi închisoarea”. Deținut la Caransebeș
și Sighet între anii 1948-1955, Silviu Dragomir „a rămas
drept, curat și senin până la capăt, iertând erorile
omenești și încrezându-se în judecata divină”. A-i
cinsti memoria, este o adevărată datorie testamentară
față de cel ce spunea adesea: să facem mai bine decât
înaintașii, dar urmând exemplul lor, în vederea
construirii demne a lumii ce va să vină. Silviu Dragomir
a fost, cum apreciază Nicolae Edroiu, un istoric
de neuitat, „contribuțiile sale științifice fiind un bun
câștigat al istoriografiei, la care recurgea mereu”.
În urmă cu 1700, în februarie 313,
împăratul Constantin dădea celebrul Edict de la
Milano, un „act care a schimbat lumea”,
„certificatul de naștere” al creștinismului, cum
subliniază Mircea Duțu în articolul dedicat
acestui eveniment de o valoare crucială în istoria
Europei.
Revista se încheie cu pagini din
jurnalul de călătorie în China a lui
Victor Spinei, membru corespondent al Academiei
Române.
Ultimele pagini ale revistei sunt
consacrate ca de obicei Cronici vieții academice
și recentelor apariții la Editura Academiei Române.
|