Nr. 6; iunie, Anul XXIII; nr. 272

Primele pagini ale actualului număr prezintă discursul de recepţie susţinut de acad. Ioan-Aurel Pop cu tema „Istoria si semnificaţia numelor de român/valah şi România/Valahia”, cu motivaţia că numele popoarelor au o semnificaţie specială pentru că „vin din trecut şi privesc spre viitor”. După punerea în temă aşa cum a fost studiată şi dezbătută, urmează o prezentare structurată cronologic şi logic pe capitolele: „Dualitatea numelor de valah şi român în context istoric general”, „Rumân şi român; conştiinţa românităţii în evul mediu”, „Atestări ale etnonimului român/rumân (secolele XII-XVI), „Ţările românilor: Valahii sau Ţări Româneşti (Romanii)”, „Atestări ale denumirii de limbă română”, „Credinţa ortodoxă - religia valahă sau română”, „Alte sensuri şi utilizări ale numelui etnic al românilor” şi „Vechimea numelui de Ţară Românească; legătura sa cu numele de România”. Toate conduc la o suită de concluzii dintre care am reţinut: „Denumirea de român, utilizată de toţi istoricii români pentru a chema poporul lor din Evul Mediu încoace, nu are nimic de-a face cu naţionalismul, deşi a fost folosită adesea în spirit naţionalist. Este vorba de o realitate cu existenţă milenară şi care trebuie relevată corect, în acord cu ceea ce mărturisesc izvoarele”. În răspunsul dat, acad. Dan Berindei, după ce subliniază că a fost abordată o problemă de mare însemnătate pentru istoriografia noastră, face o prezentare a vieţii şi operei distinsului istoric clujean, cu accent pe preocupările pentru problemele istoriei naţionale, „având necontenit preocuparea integrării ei europene şi mondiale”. În concluzie, acad. Ioan-Aurel Pop este o „personalitate recunoscută în domeniul istoriografiei noastre”, membru corespondent al Academiei Române în anul 2001 şi în 2010, membru titular.

Următoarea secţiune a revistei este dedicată sesiunii ştiinţifice dedicate împlinirii a 90 de ani de la naşterea acad. Radu P. Voinea (1923-2010) despre care acad. Gleb Drăgan, după o prezentare a vieţii şi contribuţiilor sale ştiinţifice, afirmă că „s-a bucurat şi se bucură de multă apreciere şi simpatie”. Neîndoielnic, toţi cei care l-au cunoscut vor fi de acord cu preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice care consideră că despre „omul şi academicianul Radu Voinea s-ar putea scrie o carte, simplă şi foarte frumoasă, aşa cum a fost definit adevărul ştiinţific de către domnia Da”. În continuare sunt prezentate alocuţiunile prof. Mircea Petrescu, membru
de onoare al Academiei Române - „Academicianul Radu Voinea - pilon aş şcolii româneşti”; prof. univ. Ecaterina Andronescu - „Radu Voinea, rectorul de neuitat al Politehnicii din Bucureşti”; prof. univ. Corneliu Berbente - Academicianul Radu Voinea, dascăl şi om de cultură”. Sunt încă destul de mulţi care şi-l amintesc pe marele dascăl şi om de cultură aşa cum afirmă Corneliu Berbente: „Tot timpul cu gluma pe buze, răspândind voie bună, dar şi cu o privire care parcă te avertiza să fii atent, că sub zâmbet se ascunde ceva ce nu trebuie să-ţi scape…” Pentru tot ce a lăsat moştenire în ştiinţă, în învăţământul superior şi, în egală măsură ca Om, se cuvine să ne plecăm fruntea cu respectul cuvenit pentru acest continuator al unor frumoase tradiţii ale şcolii ştiinţifice româneşti.

Articolul „Moştenirea lui Haret” semnat de acad. Mircea Maliţa deschide secţiunea dedicată acestei personalităţi emblematice pentru cultura şi civilizaţia noastră. Suntem recunoscători lui Spiru Haret (1851-1912) pentru opera sa ştiinţifică şi în egală măsură pentru contribuţia la reforma educaţiei, bazată pe o lege nescrisă: „cine investeşte în educaţie în pasul unei generaţii - 30 de ani - culege bunăstare şi progres”. Reţinem şi afirmaţia privind importanţa pe care o are „faptul că un savant complet acreditat şi recunoscut pe plan mondial s-a dedicat marii opere de ridicare a societăţii noastre”. Despre viaţa şi activitatea lui Spiru Haret mai scriu: prof. univ. Vasile Nicolescu - „Spiru Haret: pedagogie şi umanism”; Ion-Ovidiu Pânişoară - „Actualitatea ideilor pedagogice ale lui Spiru Haret”. Într-adevăr, Spiru Haret, cel mai mare reformator al învăţământului nostru, a devenit o legendă şi, ca să ne dăm seama de amploarea reformelor sale, prof. Negreţ-Dobridor şi s-a amintit, între altele, că atunci când Spiru Haret s-a pensionat erau 4695 de localuri de şcoală primară de la cele câteva zeci. A continuat ceea ce începuseră cei de dinainte lui într-un mod cu totul inovator, fiind „un reformator de geniu, un clarvăzător de talia lui Pestalozzi şi Comenius…a fost, înainte de toate un întemeietor, întemeietorul spiritualităţii româneşti moderne, adică un român esenţial, românul fundamental”.

Din sesiunea dedicată lui marelui jurist care a fost Vintilă Dongoroz (1893-1976) se poate citi comunicarea susţinută prof. univ. Mircea Duţu din care redăm caracterizarea: „Avocat de talent, profesor universitar prin vocaţie şi cercetător ştiinţific prin destin, Vintilă Dongoroz reprezintă o personalitate complexă a ştiinţei juridice româneşti, care a făcut din studiul şi practice dreptului penal şi ale dreptului procesual penal o preocupare permanentă şi plurivalentă.” Prof. univ. Rodica Stănoiu îl evocă pe Vintilă Dongoroz pe care l-a întâlnit în chip providenţial, influenţa pe care a avut-o asupra formării sale profesionale şi umane, până într-atât încât „de fiecare dată când am fost nevoită să iau o decizie dificilă, m-am gândit ce ar fi făcut într-o situaţie asemănătoare, cel mai mare«om» pe care am avut şansa să-l întâlnesc”. Prof. univ. Ovidiu Predescu descrie pe larg publicistica profesorului Vintilă Dongoroz, „parte esenţială a valoroasei sale opere ştiinţifice, ce face din acesta o personalitate complexă a ştiinţei dreptului român, care a pus bazele unui sistem modern de drept penal şi procesual penal în România, Codurile penal şi de procedură penală de la 1969, spre exemplu, dovedindu-şi şi azi valabilitatea”.

Cu următoarea secţiune a revistei consacrată conferinţei „Viitorul energiei - viziunea 2050 Strategia în domeniul energiei” se poate spune că aveam de-a face cu o participare efectivă la dezbatere de mare actualitate. Studiul „Reinventarea energiei - o provocare necesară” de ing. dr. Iulian Iancu este o punere în temă cu relaţia dintre situaţia actuală a energeticii în perspectiva unor schimbări necesare din care reţinem, dincolo de foarte interesantele informaţii şi observaţii, ideea că „în politică, decizia se ia pe termen scurt, iar în energie se ia pe termen mediu, lung şi foarte lung”. Şi concluzia: „Ruperea acestei agende a făcut să trăim dezechilibre foarte mari şi care se găsesc în traiul şi costul nostru de fiecare zi”. Şi îndemnul de a-l asculta pe Rajendra Pachauri care ne invită la „reinventarea energiei, în sensul de a accepta suferinţa schimbării la care suntem provocaţi”. Tot despre o schimbare scrie şi conf. univ. Ionuţ Purica, dar de una a paradigmei energetice iar autorul atrage atenţia asupra necesităţii elaborării unor analize şi scenarii în vederea creşterii nivelului de cunoaştere şi, implicit, a calităţii deciziilor luate fapt ce implică obligatoriu „existenţa expertizei necesare pentru o evaluare independentă şi profesională”. Aceeaşi tematică este dezvoltată de Sergiu Celac, care, din punctul de vedere al diplomaţiei energetice, atrage atenţia asupra modernizării sistemului de decizie, aplicarea unei metode adecvate pentru a identifica „punctele tari” ale sistemului ca şi pe cele slabe, oportunităţile şi riscurile încât decizia să fie luată în cunoştinţă de cauză.

La împlinirea vârstei de 75 de ani, profesorul Ioan Munteanu, membru de onoare al Academiei Române este omagiat de acad. Păun Ion Otiman care face o trecere în revistă a principalelor merit ştiinţifice ale sărbătoritului, priorităţile, realizările care l-au consacrat ca un reprezentant de seamă a medicinii româneşti. Cu acelaşi prilej aniversar, prof. Zeno Gârban, membru corespondent al Academiei Române, scrie despre prof. Ioan Munteanu şi una dintre realizările sale de excepţie - fertilizarea în vitro la om. Nicolae Ghilezan, membru corespondent al Academiei Române, apreciază munca de peste jumătate de deceniu a prof. Ioan Munteanu, ca una de o nobilă armonizare a trei calităţi: „dascăl, mentor şi creator de şcoală”.

Răsfoim mai departe revista şi supunem atenţiei însemnările dr. Florian Soporan despre conferinţa internaţională „Căsătoriile mixte de-a lungul istoriei”, organizată de Centrul de Studiere a Populaţiei din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, Societatea Română de demografie Istorică, Comisia Internaţională de Demografie Istorică şi Central Europe Population History. Prof. univ. Alexandru Porţeanu abordează problema ratificărilor Tratatului de la Trianon, o face din perspectiva istoricului pentru a atrage atenţia că, dincolo de încercările de prezentarea inadecvată a realităţii, Trianonul însuşi ne oferă soluţia: „acela de a di considerat un capitol valoros de cultură istorică, o probă de conştiinţă şi meditaţie responsabilă în perspectiva creatoare a lumi de azi şi de mâine”.

Rubrica „In memoriam” prezintă pe prof. Univ. Valerian C. Popescu, care s-a stins din viaţă în această lună.

În ultimele pagini ale revistei se pot citi obişnuitele rubrici „Cronica vieţii academice”, „Apariţii la Editura Academiei” şi „Apariţii la alte edituri”.