|
Cea mai mare parte a acestui număr este dedicată unor aniversări ale membrilor Academiei Române, într-o atitudine firească de recunoaștere a valorii operelor științifice și artistice, a unor modele de personalitate pentru care cunoașterea și creația au devenit un mod de a fi.
La o sută de ani de la naștere, acad. Gheorghe Mihoc (1906-1981) a fost omagiat în cadrul unei sesiuni științifice în cadrul căreia au susținut comunicări acad.
Romulus Cristescu, acad. Marius Iosifescu, acad.
Solomon Marcus, acad. Emilian Dobrescu, prof. Corneliu Zidăroiu și prof.
Monica Dumitrescu. Matematician cu numeroase contribuții științifice recunoscute, îndeosebi în domeniul teoriei probabilităților și statisticii matematice cu aplicații în mai multe discipline, acad.
Gheorghe Mihoc este, împreună cu acad. Octav Onicescu, ctitorul școlii românești de teoria probabilităților și statistică matematică.
Despre Corneliu Baba, acest “pictor al omului” s-a scris și se va mai scrie pentru că fiecare generație sau fiecare dintre noi îi percepem opera într-un registru de semnificații pe care doar un mare artist îl poate desfășura prin trecerea anilor. De această dată scriu despre pictorul, maestrul și omul Corneliu Baba acad.
Marius Sala, acad. Dan Grigorescu, Viorel Mărginean,
Gheorghe Vaida și Pavel Șușara. Din diferite perspective, comunicările au confirmat afirmația acad. Dan Grigorescu: Corneliu Baba a fost unul dintre artiștii care, tălmăcind dintr-o perspectivă proprie arta Europei, a asigurat supraviețuirea artei românești, într-o vreme când, sub supravegherea unor consilieri de import, era îndemnată să se îndrepte spre exemplul unei expresii picturale doctrinare, superficiale și convenționale”.
Sub același generic, acad. Iulian Văcărel evocă, la
190 ani de la naștere, momente din viața lui Ion Ghica, a cărui activitate s-a desfășurat pe multiple planuri - politică, economie, diplomație, publicistică și academică. Și astăzi opera sa se citește cu același interes ca pe vremea lui C. Istrati, D.A. Sturdza sau N. Iorga, însă, din nefericire se perpetuează și unele din tarele pe care le-a criticat și rămâne speranța că optimismul său față de capacitatea românilor de a le înlătura.
Despre acad. Radu Dimitrescu, “geologul
artizan”, la împlinirea vârstei de 80 de ani, scriu acad.
Dan Rădulescu, Ioan Mârza, Ioan Petreuș și
Constantin Grasu, evidențiind contribuțiile sale științifice cuprinse în cele peste 150 de cărți, studii și comunicări cu o mare audiență în lumea specialiștilor. Au fost amintite și calitățile de magistru ca și participarea sa la numeroase reuniuni științifice internaționale.
La împlinirea vârstei de 95 ani, acad. Dan Mateescu, al cărui crez este conștiința datoriei împlinite, este omagiat de prof. prof.
Marin Ivan și prof. Hristache Popescu, pentru care distinsul sărbătorit este “Părinte spiritual al numeroase generații de ingineri, a luminat oamenii (prin instruire), a semnat fapte (prin obiectivele proiectate), a dat impuls științei și tehnicii construcțiilor metalice (prin studii teoretice și experimentale inedite).
Tot la ceas aniversar, acad. Tudorel Postolache și prof.
Petre Roman scriu despre Gil Aluja, președintele Academiei Regale di Științe Economice și Finanțe din Spania, membru de onoare al Academiei Române.
În continuarea prezentării institutelor academice, Al.
Vulpe, membru corespondent al Academiei Române, scrie, dulce-amar, despre Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, înființat în urmă cu jumătate de secol.
La rubrica “Opinii și dezbateri”, Daniel David conturează răspunsuri la întrebări de felul: “Trebuie ca un pictor sau un regizor de excepție să devină automat profesor universitar, conducător de doctorat în domenii în care excelează profesional? Și “Putem avea un profesor de pictură, conducător de doctorat care să fie un pictor mediocru?
O inițiativă demnă de toată atenția este înființarea unui Institut Român de Studii Avansate
(IRSA), propusă de Andrei Ruckenstein, Eliot Sorel, Al Balaban, Daniel Dăianu, Eugen Gheorghiu și Ionel Haiduc. Principalele scopuri ale Institutului sunt: a) să implice cercetătorii din România în colaborări internaționale la avangarda domeniului lor. b) să stimuleze cultura științifică națională și să ajute la întărirea sistemului educațional în domeniul științei și tehnologiei. c) să identifice surse externe adiționale pentru finanțare și căi de stimulare a dezvoltării unei infrastructuri științifice în România.”
Rubrica “Istorie culturală” cuprinde texte semnate de
Nicolae Noica - Alfons Oscar Saligny -, Beatrice Bednarik -
“Ignat Bednarik, pictor și ilustrator al reginei Maria” - ,
Mona Mamulea - “Etica și frumosul în concepția lui Petre Creția” - și
Al. Boboc - “Aram Frenkian și ideea de filosofie comparată”.
Din cuprinsul acestui număr mai reținem articolele “Semnificația originară a subsistenței” de acad.
Al. Surdu, “Intrarea Românei în Uniunea Europeană” de
Ion Dogaru, “Este satul românesc apt pentru o integrare europeană de succes?” de
Ioana Petre, “Cultura - temeiul
etnopsihologiei”, de Mircea Mâciu, “Problemetica ecologiei așezărilor umane” de
Gheorghe Ionașcu ș.a.
În ultima secțiune a revistei - Conferințe - acad.
Florin Filip scrie despre “Conferința IST (Information Society
Technology”, acad. Ionel Haiduc despre cea de
a VII-a Conferință a rețelei academiilor Central și Est europene și
Conferința IAP (Inter Academy Panel) iar Al. Porțeanu despre
sesiunea Comisiei mixte româno-ungare.
Nu lipsește prezentarea noilor apariții de la Editura Academiei Române. Ca în fiecare număr,
Elena Solunca Moise relatează pe larg manifestările academice din această perioadă.
O tematică variată semnificativă pentru preocupările academice și afirmarea argumentată a unei atitudini în probleme de interes social recomandă și acest număr ca unul de colecție.
|
