|
Cea mai mare parte a acestui număr este dedicată unor aniversări ale membrilor Academiei Române, într-o atitudine firească de recunoaştere a valorii operelor ştiinţifice şi artistice, a unor modele de personalitate pentru care cunoaşterea şi creaţia au devenit un mod de a fi.
La o sută de ani de la naştere, acad. Gheorghe Mihoc (1906-1981) a fost omagiat în cadrul unei sesiuni ştiinţifice în cadrul căreia au susţinut comunicări acad.
Romulus Cristescu, acad. Marius Iosifescu, acad.
Solomon Marcus, acad. Emilian Dobrescu, prof. Corneliu Zidăroiu şi prof.
Monica Dumitrescu. Matematician cu numeroase contribuţii ştiinţifice recunoscute, îndeosebi în domeniul teoriei probabilităţilor şi statisticii matematice cu aplicaţii în mai multe discipline, acad.
Gheorghe Mihoc este, împreună cu acad. Octav Onicescu, ctitorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică.
Despre Corneliu Baba, acest “pictor al omului” s-a scris şi se va mai scrie pentru că fiecare generaţie sau fiecare dintre noi îi percepem opera într-un registru de semnificaţii pe care doar un mare artist îl poate desfăşura prin trecerea anilor. De această dată scriu despre pictorul, maestrul şi omul Corneliu Baba acad.
Marius Sala, acad. Dan Grigorescu, Viorel Mărginean,
Gheorghe Vaida şi Pavel Şuşara. Din diferite perspective, comunicările au confirmat afirmaţia acad. Dan Grigorescu: Corneliu Baba a fost unul dintre artiştii care, tălmăcind dintr-o perspectivă proprie arta Europei, a asigurat supravieţuirea artei româneşti, într-o vreme când, sub supravegherea unor consilieri de import, era îndemnată să se îndrepte spre exemplul unei expresii picturale doctrinare, superficiale şi convenţionale”.
Sub acelaşi generic, acad. Iulian Văcărel evocă, la
190 ani de la naştere, momente din viaţa lui Ion Ghica, a cărui activitate s-a desfăşurat pe multiple planuri - politică, economie, diplomaţie, publicistică şi academică. Şi astăzi opera sa se citeşte cu acelaşi interes ca pe vremea lui C. Istrati, D.A. Sturdza sau N. Iorga, însă, din nefericire se perpetuează şi unele din tarele pe care le-a criticat şi rămâne speranţa că optimismul său faţă de capacitatea românilor de a le înlătura.
Despre acad. Radu Dimitrescu, “geologul
artizan”, la împlinirea vârstei de 80 de ani, scriu acad.
Dan Rădulescu, Ioan Mârza, Ioan Petreuş şi
Constantin Grasu, evidenţiind contribuţiile sale ştiinţifice cuprinse în cele peste 150 de cărţi, studii şi comunicări cu o mare audienţă în lumea specialiştilor. Au fost amintite şi calităţile de magistru ca şi participarea sa la numeroase reuniuni ştiinţifice internaţionale.
La împlinirea vârstei de 95 ani, acad. Dan Mateescu, al cărui crez este conştiinţa datoriei împlinite, este omagiat de prof. prof.
Marin Ivan şi prof. Hristache Popescu, pentru care distinsul sărbătorit este “Părinte spiritual al numeroase generaţii de ingineri, a luminat oamenii (prin instruire), a semnat fapte (prin obiectivele proiectate), a dat impuls ştiinţei şi tehnicii construcţiilor metalice (prin studii teoretice şi experimentale inedite).
Tot la ceas aniversar, acad. Tudorel Postolache şi prof.
Petre Roman scriu despre Gil Aluja, preşedintele Academiei Regale di Ştiinţe Economice şi Finanţe din Spania, membru de onoare al Academiei Române.
În continuarea prezentării institutelor academice, Al.
Vulpe, membru corespondent al Academiei Române, scrie, dulce-amar, despre Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”, înfiinţat în urmă cu jumătate de secol.
La rubrica “Opinii şi dezbateri”, Daniel David conturează răspunsuri la întrebări de felul: “Trebuie ca un pictor sau un regizor de excepţie să devină automat profesor universitar, conducător de doctorat în domenii în care excelează profesional? Şi “Putem avea un profesor de pictură, conducător de doctorat care să fie un pictor mediocru?
O iniţiativă demnă de toată atenţia este înfiinţarea unui Institut Român de Studii Avansate
(IRSA), propusă de Andrei Ruckenstein, Eliot Sorel, Al Balaban, Daniel Dăianu, Eugen Gheorghiu şi Ionel Haiduc. Principalele scopuri ale Institutului sunt: a) să implice cercetătorii din România în colaborări internaţionale la avangarda domeniului lor. b) să stimuleze cultura ştiinţifică naţională şi să ajute la întărirea sistemului educaţional în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. c) să identifice surse externe adiţionale pentru finanţare şi căi de stimulare a dezvoltării unei infrastructuri ştiinţifice în România.”
Rubrica “Istorie culturală” cuprinde texte semnate de
Nicolae Noica - Alfons Oscar Saligny -, Beatrice Bednarik -
“Ignat Bednarik, pictor şi ilustrator al reginei Maria” - ,
Mona Mamulea - “Etica şi frumosul în concepţia lui Petre Creţia” - şi
Al. Boboc - “Aram Frenkian şi ideea de filosofie comparată”.
Din cuprinsul acestui număr mai reţinem articolele “Semnificaţia originară a subsistenţei” de acad.
Al. Surdu, “Intrarea Românei în Uniunea Europeană” de
Ion Dogaru, “Este satul românesc apt pentru o integrare europeană de succes?” de
Ioana Petre, “Cultura - temeiul
etnopsihologiei”, de Mircea Mâciu, “Problemetica ecologiei aşezărilor umane” de
Gheorghe Ionaşcu ş.a.
În ultima secţiune a revistei - Conferinţe - acad.
Florin Filip scrie despre “Conferinţa IST (Information Society
Technology”, acad. Ionel Haiduc despre cea de
a VII-a Conferinţă a reţelei academiilor Central şi Est europene şi
Conferinţa IAP (Inter Academy Panel) iar Al. Porţeanu despre
sesiunea Comisiei mixte româno-ungare.
Nu lipseşte prezentarea noilor apariţii de la Editura Academiei Române. Ca în fiecare număr,
Elena Solunca Moise relatează pe larg manifestările academice din această perioadă.
O tematică variată semnificativă pentru preocupările academice şi afirmarea argumentată a unei atitudini în probleme de interes social recomandă şi acest număr ca unul de colecţie.
|
