Nr. 2; februarie, Anul XXIII; nr. 268

Grupajul „Securitatea națională în societatea bazată pe cunoaștere” cu care se deschide actualul număr al revistei cuprinde comunicările prezentate la Conferința cu aceiași temă organizată de Academia Română. În cuvântul de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române explică desfășurarea acestei sesiuni la Academia Română prin cuvintele unui laureat al Premiului Nobel care afirma că astăzi puterea națiunilor „este determinată de potențialul lor științific”. De aceea, „legarea ideii de securitate națională de problema cercetării este foarte importantă, pentru că cercetarea nu este numai sursă de noi cunoștințe, este și o școală care pregătește resurse umane la nivelul cel mai înalt, de înaltă calificare și, în același timp, este o sursă de prestigiu în aceste ierarhi și nu este indiferent pe ce loc ne aflăm în lume”. Analizând relația dintre istorie și securitatea națională, acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, arată cum „istoria este o armă în complicatul proces al securității naționale, care trebuie folosită oferind necontenit sugestii și soluții și rămânând și astăzi o carte de căpătâi”. În studiul „Robustețea sistemelor scade. Ce este de făcut?”, Daniel Dăianu, membru corespondent al Academiei Române, pornește de la constatarea că, deși beneficiari ai unor tehnologii performante, „nu avem capacitatea cognitivă de a răspunde la șocuri, provocări”. Urmează o analiză de finețe a situației generale, autorul subliniază că actuala criză ridică problema unei schimbări de paradigmă. Cum știința și tehnologia singure nu pot oferi soluții, aceasta este în atribuția guvernelor care trebuie „să găsească o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare a bunurilor publice oferite de stat, cu o mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii și cu măsuri care să repare sentimentul de echitate - în sensul evitării «socializării pierderilor», în timp ce unele sectoare economice (financiare, mai ales) sunt apărate, fiindcă prezintă «riscuri sistemice»”. Grupajul se încheie cu articolul „Societatea bazată pe cunoaștere: oportunități și provocări pentru activitatea de intelligence”, semnat de Teodor Meleșcanu.

La ceas aniversar, acad. Dan Rădulescu a fost sărbătorit în cadrul unei sesiuni omagiale. Prof. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, și-l amintește pe acad. Dan Rădulescu, omul de știință, profesorul, gânditorul și cetățeanul, care „poartă în inima sa respectul pentru tradiție și grija pentru viitor, dragostea față de cei pe care nu i-a prins în viață, admirația pentru munca și împlinirile lor și teama ca valorile cumulate de generații să nu se piardă; tinerii de astăzi să-și cunoască trecutul, pentru a-și putea construi un viitor sănătos”. Gheorghe Udubașa, membru corespondent al Academiei Române, a prezentă contribuțiile originale la cunoașterea contextului geologic pentru magmatismul neogen din Carpații Românești, Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române, scrie despre viața savantului sărbătorit ca una „pusă în slujba geologiei și învățământului românesc”. Prof. univ. Ioan Bucur prezintă omagiul geologilor clujeni. Răspunsul acad. Dan Rădulescu este simbolic așezat sub titlul „Arta de a fi profesor”.

Secțiunea următoare a revistei este dedicată lui Vasile Goldiș la trecerea a 150 de ani de la nașterea istoricului, omului politic, militantul pentru unirea tuturor românilor și membru în Marele Sfat al Țării care a înfăptuit Unirea de la 1918. Despre viața și activitatea sa exemplară scrie acad. Dan Berindei. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române semnează articolul „Locul lui Vasile Goldiș în mișcarea politico-națională a românilor din Transilvania”, ilustrând adevărul cuvintelor rostite de Silviu Dragomir, după el, Vasile Goldiș a fost „un luptător zi de zi … un părinte al patriei”. Cornel Sigmirean scrie despre anii de studiu și formarea intelectuală a lui Vasile Goldiș. Marius Grec prezintă contribuția lui Vasile Goldiș la realizarea Marii Uniri. Pentru toate, cum scrie Aurel Ardelean, Vasile Goldiș, „patriot și om politic, ziarist și neîntrecut orator, filosof și vizionar al Europei Unite și-a înscris numele în galeria marilor gânditori europeni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.

În paginile care urmează este publicat articolul „Silvicultura în contextul securității și siguranței alimentare” de acad. Victor Giurgiu, o pledoarie convingător argumentată pentru „noi politici, strategii și programe, atât pentru gestionarea durabilă a pădurilor actuale, cât și pentru extinderea domeniului forestier până la nivelul procentului optim de împădurire a țării (40-45%)”. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române și Nastasia Belc semnează articolul „De la produsul agricol la aliment. Studiul de caz - pâinea”, care pune o întrebare de fond: Care este obiectivul producției alimentare? „Realizarea unui aliment pentru o nutriție echilibrată și sănătoasă, sau producerea alimentului-marfă cu scop mercantil? Răspunsul îl știm fiecare dintre noi și o știu și producătorii: „Consumatorii cumpără și mănâncă ce li se oferă”.

Schimbăm registrul tematic pentru a semnala articolul semnat de acad. Alexandru Zub și intitulat „Un episod franco-român din istoria modernă: Berthelot”. Acad. Lucia Doina Popov aduce „omagiul unui discipol” celui care a fost acad. Eugen Macovschi (1906-1985) a cărui „operă aparține chimiei organice, permeabilității membranelor biologice, excitabilității musculare și enzimologiei, inclusiv reacțiile enzimatice în medii eterogene”. În același timp, numele lui Eugen Macovschi este legat de crearea primului Institut de Biochimie din România și de școala de cercetare, de numeroșii discipoli care îi păstrează o recunoscătoare amintire. Acad. Marius Porumb consacră un articol centenarului Gheza Vida (1913-2013), „unul dintre cei mai importanți artiști ai României postbelice, născut la 28 februarie 1913”, memoriei căruia îi va fi dedicată o serie de manifestări omagiale. Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române, înfățișează eforturile depuse de Simion Mehedinți pentru a face cunoscută România peste hotare. Odiseea celor 76 de lăzi în care se află manuscrisele lui Dimitrie Cantemir, aduse în țară, în ediție facsimilată, de prof. Constantin Barbu și un portret al domnitorului-cărturar este prezentată pe larg de prof. univ. Emilian Dobrescu în articolul „Integrala manuscriselor Cantemir”. Constantin Barbu afirmă că își propune să aducă în țară și alte manuscrise, cu speranța ca în viitor acestea să fie surse de inspirație pentru cărți și doctorate, „Cantemir, prin toată opera lui, ar putea să tragă toată cultura română”.

Ultimele pagini ale revistei sunt consacrate Cronicii vieții academice și aparițiilor la Editura Academiei Române.
 

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006