Nr. 9; septembrie, Anul XXIII; nr. 275

Actualul număr se deschide cu articolul „Tezaurul Academiei IV - manuscrise, documente, carte rară” semnat de acad. Păun Ion Otiman prezintă istoria formării acestor colecţii, începută cu donaţia făcută de Dionisie Romano, episcopul Buzăului în anul 1867, care şi pune temelia Bibliotecii Academiei Române. „Prima perioadă şi cea mai lungă se caracterizează prin constituirea colecţiilor de bază, stabilirea principiilor de organizare şi alcătuirea unora dintre instrumentele necesare consultării fondurilor”. Colecţiile de documente istorice şi carte rară, prezentate de Gabriela Dumitrescu împreună cu colegele sale s-au format prin numeroasele donaţii şi achiziţii de la cei „care au văzut în Academia Română un simbol al unirii tuturor românilor şi al tezaurizării, prin documente, a istoriei naţionale”. Acum, Biblioteca Academiei Române este „cea mai mare Bibliotecă românească, având cele mai complete fonduri de manuscrise şi tipărituri româneşti şi publicaţii străine privitoare la istoria noastră din cele mai vechi timpuri, valori ştiinţifice inegalabile”.

Paginile care urmează sunt dedicate academicianului Ionel-Valentin Vlad la împlinirea vârstei de 70 de ani şi serbat de comunitatea academică în ziua de 19 septembrie 2013. Comunicările prezentate cu acest prilej configurează, chiar prin titluri, portretul omului de ştiinţă de recunoaştere internaţională, a academicianului implicat în viaţa acestei prestigioase instituţii, a vicepreşedintelui a cărui colaborare este apreciată de toţi, toate forme ale unui autentic patriotism. Pe scurt, aşa este prezentat de acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, asociază activitatea academicianului Ionel-Valentin Vlad cu atributele „performanţă, implicare, dăruire”, apreciind cu deosebire patriotismul, sensibilitatea faţă de oameni. Reţinem declaraţia din final: „sunt bucuros că Academia vă are în mijlocul ei, conducerea acestei instituţii vă are şi trebuie să vă păstrează”. Pentru Ion Tighineanu, prim-vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, distinsul sărbătorit reprezintă „liderul şcolii româneşti de tehnologii optice şi fotonice. Alături de cuvintele frumoase, prof. univ. Ecaterina Andronescu a oferit două diplome de excelenţă - una din partea Senatului Universităţii Politehnica Bucureşti şi cea de a doua din partea Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului României. Din trăsăturile care îl impun ca o personalitate de seamă a vieţii academice ale acad. Valentin Vlad, acad. Bogdan Simionescu, preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, a evidenţiat cele „care cu greu se pot întâlni într-o singură persoană” - patriotismul, devotamentul faţă de Academia Română, deschiderea faţă de opiniile colegilor însoţit de respect şi sensibilitatea estetică deosebită, parte a hranei spirituale „care reuşeşte să-i redea energia şi o anumită sensibilitate, pe care le pune apoi în slujba instituţiei căreia i se dedică” . Seria continuă cu articolele „Profesorul Ionel-Valentin Vlad, la ceas aniversar” de prof. Dumitru Mihalache, „Un om eficient, cu putere de convingere, diplomat, curajos”, de acad. Florin Filip; „Un patriot prin participare” de acad. Alexandru Surdu; „Rolul academicianului Ionel-Valentin Vlad în menţinerea unui învăţământ de calitate”, de Ştefan Antohe; „Academicianul Ionel-Valentin Vlad - manager al ştiinţei” de Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei Române. Cuvântul de răspuns al acad. Ionel-Valentin Vlad este pus sub semnul cuvintelor pline de tâlc - „Sunt ceea ce sunt, fiindcă mi s-a dat”.

Sub genericul „Limba română, limbă a integrării europene” acad. Solomon Marcus semnează „Limba română, între infern şi paradis”, comunicarea pe care Domnia sa a susţinut-o la Congresul „Limba română, limbă a integrării europene” de la Chişinău. Autorul porneşte de la o ipoteza după care „Cred că pot identifica modul în care relaţia mea cu limba română a fost influenţată profund de procesele integrării europene”. Sunt evocate într-o structură cronologică şi logică etapele traversate până acum când distinsul om de ştiinţă constată: „Cea mai mare provocare la adresa limbii române o reprezintă azi internetul … în care convieţuiesc culmi ale artei şi ştiinţei, alături de derapajele cele mai respingătoare ale fiinţei umane”. Cert, „vocabularul limbii române se schimbă de la un moment la altul şi de la un vorbitor la altul” şi „modul nostru de a ne exprima, de a comunica trebuie să se orienteze între aceste tentaţii şi capcane”. Oricâte ar fi acestea, rămâne nevoia „să ne reîntoarcem la atâtea şi atâtea comori stabile, hrană pentru minte şi suflet”, iar „limba română ne rămâne pentru momente de sărbătoare”.

La secţiunea „Istorie”, acad. Alexandru Zub scrie despre „Istorie şi propensiune memorială: Carol Iancu”. Este vorba de însemnări făcute pe marginea monografiei „Evreii din Hârlău; istoria unei comunităţi” scrisă de Carol Iancu. Hârlău este târgul natal al lui Carol Iancu iar monografia este scrisă cu exemplaritate, reuşind să ofere cititorului „radiogramă utilă şi pentru studiul altor comunităţi analoage din zona Moldovei”. Întregind opera autorului, această carte oferă o lecţie a convieţuirii , „bazată pe ideea de toleranţă şi interese comune”. În următoarele pagini, Florian Dumitru Soporan, scrie despre „Solidaritatea etnică şi provocări etice: Europa Centru - Orientală în faţa revoluţiei husite”, un studiu erudit dedicat unei teme mai puţin tratată în literatura noastră de specialitate. Reţinem şi faptul că, dincolo de evenimentele istorice, autorul găseşte reverberaţii ideatice până în prezent. Redăm concluzia: „În durată lungă, ideologia şi mişcarea husită încorporează o dimensiune revoluţionară, dată de solidarizarea masivă a naţiunii … Mica naţiune central-europeană şi-a afirmat pentru prima oară dorinţa de libertate şi capacitatea de a se opune oricărei forţe de opresiune, acea culturală a rezistenţei pe care o regăsim într-o succesiune tentantă, în ciuda caracterului ei anistoric, la contemporanii lui Jan Hus, la generaţia lui Thomas Massarik sau la cea a lui Vaclav Havel”.

Secţiunea „Opinii” găzduieşte însemnările prof. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române despre spiritul ştiinţific contemporan, aflat pe „un drum ireversibil, mereu perfectibil”. Cum „omul este cel care trebuie să-şi perfecteze condiţia existenţială” pentru a reuşi e nevoie „să ţină pasul cu epoca”. „Altfel, rămânem un produs biochimic, în luptă cu instinctele, prizonieri pe mai departe ai genelor noastre”. Tot aici, Nicholas Dima scrie despre
„Statele Unite, România, Rusia şi politica externă a Americii”, consideraţii pe marginea articolului „Scutul de apărare împotriva rachetelor şi eforturile României de a-şi găsi un ţărm solid în care să ancoreze” din revista americană „Startfor”.

În paginile care urmează prof. Mircea Duţu publică studiul introductiv prezentat la cea de a VIII-a ediţie a Colocviul bienal „regenerarea urbană” şi intitulat „Regenerarea urbană, între practică socio-economică şi reglementare juridică”. La aceiaşi secţiune dedicată manifestărilor ştiinţifice Cristian Schuster semnează o relatare despre cel de XII-lea Congres internaţional de tracologie. În paginile care urmează pot fi citite articolele „Politica inovării în Uniunea Europeană” de Emilian M. Dobrescu şi „Europena Libraries -agregarea conţinutului digital al marilor biblioteci” semnat de Cătălina Macovei.

Ca de obicei, ultimele pagini ale revistei sunt consacrate rubricilor Cronica vieţii academice şi Apariţii la Editura Academiei.