Întâiul număr din acest an al revistei
Academica se deschide cu un grupaj dedicat Zilei
Culturii Naționale, sărbătorită în fiecare an la
15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.
În articolul de deschidere „15 ianuarie - Ziua
Culturii Naționale”, acad. Ionel Haiduc,
președintele Academiei Române, subliniază că „Academia
Română recunoaște datoria sa de a garanta păstrarea și
promovarea culturii naționale, în înțelesul său cel mai
larg, incluzând știința, literatura, artele, educația …
Eforturile de menținere a individualității culturale în
condițiile globalizării nu sunt consecința
naționalismului îngust sau negarea integrării mondiale,
ci un imperativ legitim”. În „Eminescu - simbolul
națiunii noastre”, acad. Eugen Simion,
afirmând că Eminescu a făcut enorm pentru noi: „ne-a dat
o mare poezie, ne-a deschis porțile modernității”,
invită să gândim la „ce facem noi pentru cunoașterea lui
Eminescu”. După ce enumeră realizările Academiei Române,
autorul consideră că mai sunt lucruri ce trebuie să fie
făcute pentru Eminescu: „să-l edităm, să-l interpretăm
corect, să înnoim punctul nostru de vedere”. „Apoi să-l
ferim pe Eminescu de zelatorii lui, ca și de detractorii
lui. Din păcate, în ultimele decenii s-au exprimat
aceștia din urmă” . În „Cultura națională și
specificul național”, acad. Ioan-Aurel Pop
concluzionează: „România, cu majoritatea regiunilor ei
istorice, este astăzi o parte a Uniunii Europene. Să nu
o hulim noi înșine, ci s-o construim și s-o reconstruim,
după matricea noastră … să renunțăm la ce trebuie
renunțat și să perpetuăm adevăratele noastre valori,
aducând «odă bucuriei», acelei bucurii care ne poate
face să trăim cu demnitate, onoare și optimism.”
Grupajul se încheie cu articolul „Eminescu sau poezia
ca încântare”, din care am reținut: „Îi suntem
datori lui Eminescu atâta vreme cât nu înlesnim
tinerelor generații calea spre ceea ce el are mai
profund; dar rămâne un pariu al istoriei rezistența în
timp a unui creator.” „Noua
Enciclopedie a României”, este unul dintre
proiectele Academiei Române discutat în cadrul unei
sesiuni ale cărei comunicări sunt prezentate într-o
secțiune specială. Inițiativa proiectului aparține acad.
Tudorel Postolache, și, cum subliniază, acad. Ionel
Haiduc, președintele Academiei Române, au fost
„invitați să participe oameni politici, oameni de
cultură, oameni de știință, toți cei care pot să scrie
ceva cu competență despre cultura, istoria, economia,
tot ce se poate spune despre această țară”. Cum lansarea
acestui proiect a coincis cu ziua aniversară a acad.
Tudorel Postolache, acad. Cristian Hera face o
prezentare a vieții și operei distinsului economist și
un scurt istoric al proiectului „Noua Enciclopedie a
României”, început în anul 2009. După un generos demers
teoretic și istoric despre rolul și valoarea
Enciclopediilor, acad. Tudorel Postolache,
inițiatorul acestui proiect, apreciază că „Noua
Enciclopedie a Românei” s-a născut „sub o zodie fertilă,
numeroase instituții de mare prestigiu din țară și din
străinătate și-au exprimat dorința de a se alătura
Academiei Române în patronarea proiectului”. Victor
Axenciuc, membru de onoare al Academiei Române
prezintă pe larg „Corpusul de serii
statistice-istorice de indicatori ai evoluției României
pentru perioada 1860-2010”. La
împlinirea vârstei de 70 de ani, Basarab Nicolescu,
membru de onoare al Academiei Române, a fost sărbătorit
în cadrul unei sesiuni științifice, în cadrul căreia
acad. Eugen Simion l-a portretizat ca „un
intelectual interesant pentru că încearcă să împace nu
numai infinitul mic și infinitul mare … fizica (să zicem
știința în genere) cu religia, adică două extremități,
două lumi diferite, două moduri diferite de a privi
lumea”. Acad. Solomon Marcus a amintit de acea
Declarație de la Veneția, „o încercare de a înțelege
lumea complexă”. Cu referire la Manifestul
Transdisciplinarității, Emil Constantinescu a
subliniat valoarea educației transdisciplinare ca
„educația eliberării, care ne permite să stabilim
legătura dintre persoane, câmpuri de cunoaștere și
acțiune, să desăvârșim ethos-ul uceniciei de-a lungul
vieții, să zămislim ființe în permanentă interogație și
integrare”. Răspunzând la întrebarea „Cum dialogăm”,
Basarab Nicolescu pune în discuție repere pentru
un dialog transcultural, câtă vreme
transdiciplinaritatea oferă o metodologie a dialogului a
cărei cultură se dovedește a fi deosebit de necesară în
vremea noastră. Această metodologie este exprimată prin
trei axiome: axioma ontologică, axioma logică și axioma
epistemologică.
O bună parte a actualului număr este
dedicată lui Horia Hulubei, la 40 de ani
de la înveșnicirea celui care a creat școala de
fizicieni atomiști din România. După enumerarea
contribuțiilor științifice, acad. Ionel-Valentin Vlad
afirmă că Horia Hulubei, este creatorul Institutului de
Fizică atomică (al Academiei Române) de la Măgurele …
sub conducerea sa s-au format în IFA tineri cercetători,
care au creat fizica atomică și nucleară din România și
care au plasat-o pe locuri înalte în ierarhia
internațională. Contribuțiile științifice,
excepționalele calități de profesor, manager al științei
sunt prezentate pe larg în articolele „40 de ani de
la decesul omului de știință Horia Hulubei”, de
Mihail Bălănescu; „Horia Hulubei, un mare savant
patriot” de Petre Frangopol; „Horia
Hulubei - artizanul Platformei Măgurele” de
Oliviu Gherman; „Profesorul Horia Hulubei și
aderarea la Centru European de cercetări Nucleare”
de Sorin Ciulli și „Omagiu profesorului Horia
Hulubei” de Radu Homescu.
În paginile dedicate istoriei,
Florian Dumitru Soporan semnează articolul „De
la Orbia Romanus la Christianitas: premise medievale ale
«noii Europe»”, documentar de înaltă ținută
științifică, un fel de „apel la rigoare conceptuală și
metodică în analiza trecutului medieval, a realităților
sale care se sustrag limitelor aparentului iconoclasm al
adepților demitizării istoriei și, în egală măsură,
lecturii entuziaste propuse de adepții teoriilor
etno-simboliste”. Între acestea, autorul propune o
analiză temeinică și nuanțată a realităților din primele
veacuri ale celui de al doilea mileniu când Europa
Centrală și cea de Est deveniseră
„un ansamblu de state organizate conform uzanțelor
vremii și legitimate prin consacrarea de biserica
creștină, indiferent de forul ecleziastic de obediență”.
Demn de reținut ideea că „atunci când împrejurările au
îngăduit, noul creștinism a servit la afirmarea
conștiinței etnice a noilor fii ai bisericii universale,
de aici ideea fondatorilor credinței și țării, asumată
ca temelie a mândriei naționale în spațiul ceh, polon,
maghiar sau românesc”. În paginile
următoare, Mihai Anastasiei scrie despre acad.
Radu Miron la împlinirea a 85 de ani„,
personalitate proeminentă a învățământului și
cercetării, autor al unor descoperiri intrate în
patrimoniul matematicii mondiale, creator de școală
științifică recunoscută pe plan național și
internațional, profesor model pentru numeroase generații
de studenți”.
La secțiunea „Evocări”
acad. Mircea Săndulescu scrie despre Michel
Durand Delga, membru de onoare al Academiei Române;
acad. Al. Zub semnează articolul „Sub semnul
cuminicării - Emil Condurachi” și Valentin Veron
Toma prezintă „Contribuția lui Nicolae
Kretzulescu la specializarea medicinii românești”.
Ca de obicei, ultimele pagini ale
revistei sunt dedicate Cronicii vieții academice
și Aparițiilor la Editura Academiei.
|