Nr. 1 - 2; ianuarie - februarie, Anul XXI (243-244)

Prima secţiune a actualului număr este dedicată Zilei Culturii Naţionale şi se deschide cu articolul semnat de acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei. Iniţiativa ca ziua de naştere a lui Eminescu să fie Ziua Culturii Naţionale a aparţinut Academiei Române (Secţia de Filologie şi Literatură) şi a fost legiferată de Parlamentul României. „Considerăm că este important ca, o dată pe an, de Ziua Culturii Naţionale, să ne concentrăm toată atenţia asupra acestui subiect, să cântărim trecutul, să evaluăm prezentul şi să gândim viitorul culturii româneşti…Credem că prin activitatea sa Academia Română trebuie să fie garantul menţinerii şi promovării culturii naţionale”.

Acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei, în articolul „Un moment însemnat în viaţa spirituală a naţiunii român”, consideră că: „Mai mult ca oricând, în epoca globalizării în care trăim şi a marilor mutaţii prin care trece umanitatea, la început de mileniu, nu poate fi decât benefică evidenţierea însemnătăţii pe care cultura trebuie s-o ocupe în existenţa poporului nostru.

În articolul „Academia şi problemele limbii”, acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, aminteşte că, încă de la înfiinţare, Societatea Literară Română a avut ca scop de a stabili ortografia, de a elabora dicţionarul general al limbii române şi gramatica. După un scurt istoric al elaborării acestor lucrări fundamentale, acad. Marius Sala scrie că „Academia Română şi-a realizat obiectivele propuse la înfiinţarea ei”, dar evoluţia societăţii a determină şi o evoluţie a limbii acestea „continuă să stea în centrul atenţiei noastre”.

La ziua Unirii Principatelor, acad. Ioan-Aurel Pop analizează semnificaţiile istorice actuale pornind de la constatarea că despre de 24 ianuarie 1859 se vorbeşte mereu mai puţin. Reţinem finalul: „Ziua de 24 ianuarie trebuie să ne aducă mereu aminte de prezentul celor care au trăit în 1859 şi care au pus temeliile statului modern numit România, de buna cuviinţă, de echilibrul şi demnitatea cu care trebuie să evocăm şi să invocăm mereu acest stat, nici bun, nici rău, dar care se cuvine apărat şi preţuit, fiindcă este al nostru şi pentru că păstrează şi conservă fiinţa poporului român, parte a concertului popoarelor … Dincolo de propagandă şi de false pudori, ea ne defineşte fiinţa şi ne trasează încă destinul prin lume.”

La împlinirea a trei secole de la domnia lui Dimitrie Cantemir, acad. Dan Berindei apreciază, în articolul „Dimitrie Cantemir - omul modern”, că „ a fost un om modern, un slujitor multiform al noului, al viitorului, iar activitatea sa rodnică a slujit epocii sale, dar mai ales urmaşilor să până în zilele noastre. El rămâne ca o personalitate de excepţie dăruită de români umanităţii, ca un cărturar cu nepreţuite valenţe”.

Acad. Ioan Aurel Popa semnează articolul „Între real şi ideal: Dimitrie Cantemir despre locul românilor în Europa”, cu referire specială la lucrările „Descrierea Moldovei” şi „Hronicul vechimii romano - moldo - vlahilor”. În concluzia analizei se subliniază: „Prin scrierile sale, a dorit să determine cunoaşterea în Occident a specificului Europei Orientale şi Sud - Orientale, inclusiv rolul istoric al Imperiului Roman…Ca savant român - dincolo de erorile şi exagerările inerente - a dorit să determine un curent de opinie favorabil poporului său, menit să ocupe un loc demn în concertul european. A stat la temelia scrisului istoric modern din sec. al XVIII-lea în cultura românească, devenind peste ani mentorul curentului iluminist al Şcolii Ardelene şi al tuturor personalităţilor individuale dedicate efortului de sincronizare europeană a Ţărilor Române.”

În următoarea secţiune sunt publicate comunicările prezentate la sesiunea omagială dedicată lui Dinu Lipatti (1917-1950), muzician emblematic care s-a afirmat strălucit în special ca pianist şi compozitor. Pot fi citite articolele scrise de Cornel Ţăranu, membru corespondent al Academiei Române - „Dinu Lipatti - Compozitorul; Octavian Lazăr Cosma - „Dinu Lipatti-mirajul perfecţiunii” şi Viniciu Moroianu - „Pianul în creaţia lui Dinu Lipatti”.

Trecerea unui secol de la inventarea primului avion cu reacţie de Henri Coandă est marcată de un grupaj de comunicări deschis de acad. Valentin Vlad, vicepreşedinte al Academiei Române, care, după o scurtă biografie a savantului român, concluzionează: „Exemplul lui Coandă trebuie transmis tinerilor pe care îi formăm în universităţile şi instituţiile noastre. Statura sa umană şi ştiinţifică trebuie să fie un reper în evaluarea cercetării noastre în domeniul ştiinţific.” Urmează „Omagiul lui Henri Coandă” de Adriana Năstase; Cuvântul Şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, Ion-Aurel Stanciu; „Propulsorul Coandă 1910” de Dan Antoniu; „Fundamentele ştiinţifice ale creaţiei lui Coandă din 1910” de Iosif Rus; „Henri Coandă în filatelie şi numismatică” de Alexandru Dan Bartoc şi „De la avionul cu reacţie la aerodina lenticulară” de Sorin Dinea.

Personalitatea savantului Gheorghe Ionescu Şişeşti este evocată de acad. Păun Ion Otiman, secretar general al Academiei Române, din care redăm: „Acum, la 125 de ani de la naştere, acum când cea mai mare parte din viaţa şi activitatea sa s-a decantat, putem afirma, fără teama de a greşi, că profesorul Gheorghe Ionescu Şişeşti a avut parte în viaţa sa de tot ceea ce-i poate oferi societatea românească în atât de zbuciumata sa evoluţie. De la permanenta înălţare, prin muncă, rezultate, perseverenţă, corectitudine, înaltă probitate, până la membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române, de ministru în patru guverne interbelice, de membru în numeroase instituţii ştiinţifice româneşti şi internaţionale, membru în ai multe academii europene, până la profund nedreapta înlăturare de la catedră de către comunişti … Şi a trecut peste toate cu seninătatea înaltelor spirite ale neamului.” Valeriu Tabără îl prezintă activitatea lui Gheorghe Ionescu Şişeşti pe parcursul celor patru mandate de ministru al agriculturii, când prin deciziile luate a dat dovadă d o viziune economică ce îşi păstrează actualitatea. Un citat semnificativ: „Singurul mijloc de a învinge sărăcia este munca, munca de sus până jos în toate stratele sociale româneşti. Ea poate deschide ţării drumurile propăşirii. Adevărata bogăţie nu izvorăşte singură din darurile cu care a fost hărăzită ţara noastră, ci adevărata bogăţie izvorăşte din muncă, disciplină, rânduială.”

De reţinut cu deosebire memoriile acad. Ion Anton intitulate „Amintiri despre Academia Română”, anii 1974-1989, când a fost vicepreşedinte şi preşedinte ad interim al acestei instituţii simbol al intelectualităţii româneşti. Sunt pagini de istorie trăită în tot dramatismul, când s-a condus după un principiu al lui Lucian Blaga: „O corabie învinge mai uşor valurile dacă poartă o greutate. Aşa şi viaţa, greutăţile pe care le purtăm ne fac mai sigură lupta împotriva valurilor întâmplării.”

Este publicată Declaraţia comună cu privire la proiectul de exploatare minieră propus de compania Roşia Montană Gold Corporation. Imensul potenţial istoric, natural, cultural şi uman poate să asigure o dezvoltare durabilă, dar pentru valorificarea lui „este necesară implicarea responsabilă a autorităţilor statului (atât locale cât şi naţionale) în respectarea şi aplicarea legii în mod pro-activ pentru stoparea acţiunilor de distrugere care au început deja, precum şi salvarea şi valorificarea patrimoniului de la Roşia Montană”. Declaraţia este semnată de prof. Şerban Cantacuzino, preşedintele organizaţiei Pro Patrimoniu, arh. Şerban Cantacuzino, membru corespondent al Academiei Române, vicepreşedinte Pro Patrimoniu, conf. Sergiu Nistor, preşedinte al ICOMOS şi acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

Rubrica „In memoriam” este dedicată ÎPS Bartolomeu, membru de onoare al Academiei, la a cărui stingere din viaţă acad. Dan Berindei consemnează: „Personalitatea puternică a celui dispărut, rolul său în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, şi pentru afirmarea ei în lume, opera sa, fac din marele ierarh trecut la cele veşnice o personalitate care va rămâne în memoria bisericii dar şi a Naţiunii”.

În ultimele pagini se pot citi rubricile cu care cititorul este obişnuit - „Cronica vieţii academice”, „Relaţii culturale” şi „Apariţii la Editura Academiei Române”.