Nr. 5-6; mai-iunie 2009, Anul XIX (223-224)

În deschiderea acestui număr sunt publicate comunicările susţinute în cadrul sesiunii omagiale dedicate împlinirii unui deceniu de la vizita Sanctităţii Sale Ioan Paul al II-lea în România. În mesajul transmis de preşedintele României, Traian Băsescu se subliniază: „Cu simplitate şi căldură, ca «pelerin al păcii, al fraternităţii şi al înţelegerii între popoare şi între ucenicii lui Hristos», Papa Ioan Paul al II-lea a reamintit, în România, fundamentele unei «civilizaţii a iubirii», după cum însuşi spunea: dreptatea solidaritatea, angajarea pentru binele comun, convieţuirea fraternă”. (pg.5).

În comunicarea sa, ES Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit al Arhiepiscopiei Catolice de Bucureşti, membru de onoare al Academiei Române, consideră că vizita Sanctităţii Sale a fost „de neuitat, nu doar pentru noi, românii, dar şi pentru Sfântul Părinte care, ori de câte ori avea ocazia să întâlnească pe cineva din România, amintea cu mult drag şi recunoştinţă cele petrecute la Bucureşti în mai 1999”. (pg. 6-7).

PF Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, membru de onoare al Academiei Române, concluziona că această aniversare „ne îndeamnă pe toţi, catolici, ortodocşi şi alţi creştini, să privim înainte, să apărăm şi să promovăm valorile creştine, identitatea şi demnitatea persoanelor şi popoarelor, darul sacru al vieţii, solidaritatea şi responsabilitatea, având însă ca scop final al credinţei noastre, mântuirea şi viaţa veşnică în Hristos cel Răstignit şi Înviat, spre slava Sfintei Treimi şi fericirea oamenilor.” (pg. 8).

În căutarea unui răspuns la întrebarea Care este „secretul” personalităţii Sfântului Părinte, acad. Eugen Simion se referă, în primul rând la Credinţă, la care adaugă „sentimentul puterii interioare şi sentimentul de linişte omenească, de statornicie a lucrurilor din afară, sentimentul că prin bine învingem răul şi prin adevăr doborâm minciuna din lume…” (pg. 9-10). În continuare se pot citi însemnările „Aniversarea a 10 ani de la venirea Papei Ion Paul al II-lea în România” de acad. Nicolae Breban (pg. 11).

Următoarea secţiune a revistei este dedicată împlinirii a 120 de ani de la înveşnicirea poetului naţional Mihai Eminescu, în cadrul căreia este publicat mesajul Preşedintelui României Traian Băsescu la încheierea facsimilării manuscriselor eminesciene: „Împlinirea acestui nobil proiect sub egida Academiei Române, cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, este expresia firească a admiraţiei faţă de creaţia eminesciană şi, totodată, confirmarea misiuni Academiei faţă de memoria culturală a României.”(pg. 12).

Prof. Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române semnează articolul „Spre ediţia ne varietur a scrisului eminescian”, concluzionând: „Marea majoritate a lucrărilor care poartă semnătura inconfundabilă a lui Mihai Eminescu prezintă interes şi în zilele noastre,deoarece constituie oglinda veridică a unor vremuri trăite cu 130 de ani în urmă, cu lucrurile lor bune şi mai puţin bune, în contextul unei lupte dârze duse de poporul român pentru neatârnare faţă de jugul otoman, pentru independenţa politică şi economică,pentru progres şi prosperitate. Nu puţine dintre ideile susţinute la vremea sa îşi păstrează şi astăzi actualitatea.” (pg. 13-21).

Secţiunea dedicată lui Constantin Noica, membru post-mortem al Academiei Române, se deschide cu însemnările academicianului Alexandru Zub despre „întâlnirea memorabilă” pe care a avut-o cu autorul „Devenirii întru fiinţă”. (pg. 22-24).

Tot aici, acad. Mircea Maliţa face un comentariu la volumul „Scrieri despre Logica lui Hermes” şi încheie: „Cel mai mare omagiu ce îl va primi Noica pentru Hermes va fi apropierea prin ideile sale, de înţelegerea minţii umane” (pg. 25-26).

Prof. Alexandru Boboc, membru corespondent al Academiei Române, scrie despre „Ideea «devenirii întru fiinţă» în contextul reconstrucţiei moderne în filozofie”. (pg. 27-29) iar prof. Univ. Mircea Flonta, membru corespondent al Academiei Române, răspunde pe larg la întrebarea „Ce fel de filozofie propune Constantin Noica?” (pg. 30-35).

Acad. Alexandru Surdu stăruie asupra „Sistemului rostirii filosofice româneşti” prin care a scos în lumină „substratul unei gândiri filosofice româneşti”, cu specificul ei, pe care a înscris-o „pe fluxul rostirii filosofice, în genere” (pg. 36-37).

Prof. univ. Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, reia demersul asupra proiectului de multiplicare a Caietelor eminesciene la care Constantin Noica a ţinut atât de mult şi care astăzi este realizat (pg. 38-40).

În încheiere, Andrei Milca îl prezintă pe „Constantin Noica, poetul” şi află esenţa gândirii sale în versurile: „Dar putem face lăturiş câte ceva/şi putem pregăti o „Carte a Facerii/pentru cei tineri, pe care bucuria noastră de a înălţa până şi în stâncă/ îi va modela pentru ceasul când vom putea făptui lumina.” şi „Aceasta e cea mai mare bucurie a omului, ca omul să nu fie în adevăr, ci întru el” (pg. 41-43).

Împlinirea a 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice româno-polone şi a 70 de ani de la refugiul autorităţilor civile şi militare poloneze în România a fost marcată printr-o sesiune ştiinţifică din care este publicată comunicarea „Cooperarea între statele noastre a cunoscut o nouă dimensiune în cadrul euroatlantic” semnată de ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu (pg. 44-45).

Prof. univ. Nicolae Bocşan semnează articolul „Românii şi polonezii în timpul Revoluţiei de la 1848” (pg. 49-50).

La împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”, acad. Gheorghe Mihăilă face un comentariu pe marginea „Dicţionarului General al Literaturii Române”, o „operă impunătoare” la a cărei elaborare au participat peste o sută de cercetători şi reuneşte, în 5488 pagini, circa 6000 de articole. Cum apreciază acad. Eugen Simion, coordonatorul proiectului, „Dicţionarul încearcă să prezinte pe toţi autorii de limbă română care, într-un fel sau altul, ilustrează cultura română în timp şi spaţiu, indiferent de locul unde au scris şi s-au afirmat.”(pg. 49).

În articolul dedicat împlinirii a 60 de ani de la înfiinţarea Institutului de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, acad. Marius Iosifescu, vicepreşedinte al Academiei Române, afirmă: „Cred că putem vedea Institutul de matematică din Bucureşti, împreună cu colectivele similare din Iaşi şi Cluj, ca pe o expresie a ceea ce a produs mai bun matematica românească în ultimii 60 de ani” (pg. 50).

Acad. Florin Filip, vicepreşedinte al Academiei Române, consacră articolul său „Anului European al creativităţii şi inovării”, hotărât, prin Decret al Parlamentului şi Consiliului European. „În loc de concluzii”, acad. Florin Filip scrie: „Ce ţine de domeniul evidenţei (şi, totodată, al speranţei) este faptul că, în climatul economic creat de criza actuală, creativitatea şi inovarea pot constitui premise pentru depăşirea momentelor dificile pe care le trăieşte omenirea, iar Academia Română poate juca un rol important în această direcţie (pg.51-52).

Mai semnalăm articolul „Ştiinţă şi patrimoniu” de Virgil Ştefan Niţulescu (pg. 53-55).

Reţine atenţia articolul dedicat academicianului Mihnea Gheorghiu la împlinirea a 90 de ani de viaţă, „decanul de vârstă al angliştilor şi americaniştilor români”, semnat de prof. Adrian Nicolescu, o trecere în revistă a vieţii şi operei celui sărbătorit. „Opera literară şi de specialitate a academicianului Mihnea Gheorghiu se întinde pe şase decenii. Chiar într-o privire fugară se poate constata că s-a simţit atras de genul epic de factură istorică pe care şi-a pus amprenta indelebilă în toate creaţiile sale.” Scriind despre acad. Ion Anton la împlinirea vârstei de 85 de ani, ca „Magistrul şcolii de inginerie din Timişoara”, prof. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei Române, şi prof. Ladislau Vékás, consideră că: „Rezultatele obţinute, utilizarea rezultatelor acestor cercetări în cele mai importante construcţii hidraulice din perioada 1950-1990 evidenţiază pregnant că acad. Ioan Anton a dezvoltat şi a consolidat pe plan naţional şi internaţional Şcoala de maşini hidraulice de la Timişoara.”

Ultimele pagini ale revistei sunt consacrate cronicii vieţii academice (pg. 64-69) şi apariţiilor la Editura Academiei Române (pg. 70-73).