În deschiderea acestui număr al revistei, acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, dedică un articol scriitorului Nicolae Breban la împlinirea a 70 de ani, pe care îl consideră ca înscriindu-se în tradiţia lui Slavici, „a ardelenilor greoi, demonstrativi, profunzi”. Nicolae Breban „gândeşte romanul (genul favorit) ca o demonstraţie epică vastă şi amănunţită în care intră tot ceea ce poate susţine o idee şi poate revela un destin”. 

În seria studiilor consacrate lui Ştefan cel Mare, Pr. Prof. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, îl prezintă pe marele domnitor ca ctitor de locaşuri sfinte, într-un amplu răspuns dat celor care se mai întreabă de ce a fost declarat sfânt: „în cei 47 de ani de domnie, Ştefan cel Mare a fost nu numai un strălucit apărător al ţării sale, ci şi un adevărat ocrotitor al Orotodoxiei de pretutindeni, un neîntrecut sprijinitor al culturii şi artei bisericeşti, precum şi cel mai de seamă ctitor de locaşuri sfinte din tot trecutul Moldovei”. Tot despre Ştefan cel Mare, de această dată aşa cum este evocat în arta sonoră scrie Vasile Tomescu.

Răsfoind pagini de istorie, acad. Ştefan Ştefănescu scrie despre valori ale culturii româneşti în Bucovina, în timp ce Mircea Mâciu consacră un articol lui Gheorghe Şincai, la trecerea a 250 de ani de la naştere. Despre istorie, de această dată a ştiinţei, scriu Nicolae Popa, într-o evocare a acad. Miron Nicolescu, ca director al Institutului de Matematică şi Stere Ianuş care consacră studiul său matematicianului Emanoil Arghiriade, la trecerea unui secol de la naştere.

Ştiinţele geonomice sunt prezente în acest număr în articole cum sunt „Începuturi ale cercetării geologice în spaţiul românesc”, de acad. Dan Rădulescu şi acad. Radu Dimitrescu, „Geologie în pragul unei noi abordări alternative”, de Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române, „Raporturi de denominare în toponimia românească”, de Dimitrie Oancea, „Rolul hotărâtor al acad. Mircea Săndulescu la elaborarea hărţii geologice a României”, de Liviu Ionesi, membru corespondent al Academiei Române, „Acad. Mircea Săndulescu, un arhitect al geologiei româneşti”, de Gh. Udubaşa, membru corespondent al Academiei Române.

Mai consemnăm articolele „Traian Diaconescu. Etnogeneza românilor”, de Nicolae Baran, „Neagoe Basarab şi politica nedisimulării”, de Cristi Pantelimon, „Relaţiile culturale româno-poloneze între cele două războaie mondiale”, de Dimitrie Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, „Profiluri în timp sau fascinaţia memoriei”, de Alexandru Zub, membru corespondent al Academiei Române, „Cine suntem noi românii”, de Constant Călinescu, „Academicieni, ctitori ai ştiinţei numismatice în România”, de Constantin Preda sau „Românii îşi arată originea prin limba pe care o vorbesc”, de Tudor Nedelcea.

Schimbând registrul tematic, semnalăm articolul „ Autologiile transcendenţei”, în care acad. Al. Surdu reliefând logica lor specială, pledează pentru o mai atentă studiere a lor. În articolul „Brâncuşi, trecerea hotarului”, Ion Pogorilovschi scrie despre anii de maturitate ai celui care a plecat din ţară „ca un apostol prefăcător de lume somat de înger în vis”, a devenit „Sfântul din Montparnasse” dăruind lumii capodopere vestitoare de viitor. Mai reţinem interviul acordat de Klaus Heitmann, membru de onoare al Academiei Române, care mărturiseşte că vrea să facă cunoscută în Germania cultura română.

În perspectiva progreselor din biochimie, biofizică, imunologie şi biologie moleculară din ultimi ani, acad. Ion Haulică prezintă genele, ca adevăraţi atomi ai redităţii, demonstrând că, în viitor, medicina predictivă, curativă şi recuperatorie va fi dominată „de înţelegerea relaţiilor existente între moleculă şi funcţie la nivel celular”. Costin Cernescu, membru corespondent al Academiei Române abordează unele aspecte concrete ale bioeticii cum sunt voluntariatu, obţinerea consimţământului, protocolul de evaluare etică şi responsabilitatea cercetătorului. 

Ultima secţiune a revistei cuprinde obişnuita rubrică Cronica vieţii academice.