Nr. 38 (175), Anul XV, Mai 2005

Cum 2005 este anul internaţional George Enescu, la împlinirea a 50 de ani de la înveşnicirea geniului muzicii româneşti, îi este dedicată o secţiune importantă a revistei în care sunt prezentate comunicările susţinut la sesiunea omagială, organizată de Academia Română în colaborare cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România. George Enescu a fost, este şi fi-va o emblemă a spiritualităţii româneşti, cum aprecia acad. Eugen Simion, „un punct de referinţă...un produs al armoniei şi un spirit stabilizator, permisiv şi, în acelaşi timp, iradiant”. Adrian Iorgulescu, preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România îl situează pe Enescu în orizontul creaţiei muzicale româneşti”, prezentându-l nu doar ca interpret de excepţie, dirijor cu totul remarcabil şi compozitor de geniu dar şi ca „ctitor de şcoală”, pentru că a devenit un adevărat model, care „prin exemplaritatea propriei opere şi a propriului crez” a stabilit „reperele de valoare, de adecvare la inovaţie, nivelele de competenţă şi de aspiraţie ale urmaşilor”. Omagierea lui este, cum afirmă Mona Muscă, ministrul culturii, o datorie de a face din muzica lui „o politică a statului, o problemă naţională, o chestiune de interes naţional şi, până la urmă, de siguranţă naţională”. Despre felul în care muzica enesciană este receptată astăzi, despre proiecţia sa axiologică în timp scriu acad. Ştefan Niculescu, Pascal Bentoiu şi Cornel Ţăranu, membru corespondent al Academiei Române. 

Acad. Alexandru Surdu prezintă opera lui Anton Dumitriu, la împlinirea unui secol de la naştere şi o face cu obiectivitatea biografului, lăsând în seama cititorului concluziile privind valoarea scrierilor celui care a lăsat, ca testament „Homo universalis”.

De reţinut articolul semnat de acad. Aurel Iancu despre „Informarea, evaluarea şi vizibilitatea cercetării româneşti”, o analiză lucidă a stării cercetării, a tendinţelor de evoluţie în condiţiile integrării europene şi mondiale. De reţinut, pentru că de viitorul cercetării ştiinţifice depinde, cum este bine ştiut, viitorul dezvoltării economico-sociale a ţării noastre. 

Ion Chiţescu omagiază, într-un studiu bine documentat, pe acad. Solomon Marcu la împlinirea vârstei de 80 de ani, la care pare că a descoperit un secret al tinereţii spirituale, pe care îl împărtăşeşte şi în cea mai recentă lucrare „Întâlnirea extremelor”. Hristache Popescu scrie despre inginerul constructor Panaite Mazilu la împlinirea a nouă decenii de viaţă. 

Situându-se în plină actualitate, Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române publică studiul „Hazardele geologice – de la cauză la efect, de la predicţie la combatere” din care reţinem că se impune monitorizarea hazardelor şi protecţia acestora la nivelul unor instituţii „puternice, partenere şi apte să dea semnale pertinente care să nu ţină cont de graniţe statale, regionale, etnice sau sociale”.

George Popa scrie despre „Protecţia mediului, dezvoltarea durabilă şi globalizarea”, conturând un răspuns demn de luare aminte la întrebarea: Există cumva politici care să promoveze în acelaşi timp şi creştere economică şi protecţia mediului? Răspunsul vizează două obiective – PIB şi mediul ambiant şi deşi autorul nu prea este optimist, avem certitudinea că există soluţii, însă lipseşte voinţa politică. Poate nu vom fi nevoiţi să aşteptăm până când protecţia mediului ca deveni o gravă problemă de supravieţuire...

Mai amintim articolele „Cultura ca mod de existenţă specific uman”, de Mircea Mâciu, „Lumea umanului şi lumea valorii”, de Marin Aiftincă, „Politicile economice ale Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii. Reforma modelului social european”, de Hildegard Carola Puwak, „Pictorul Sava Henţia” de Emilia Enache ca şi interviul acordat de Sabina Ispas, membru corespondent al Academiei Române.

Ca şi numerele precedente ale revistei Academica şi acesta oferă cititorului multe informaţii şi, îndeosebi, teme de reflecţie. Elena Solunca Moise face o relatare a manifestărilor academice din această perioadă.