Mă simt moralmente obligat să vă adresez această scrisoare, ca urmare a ­nesfârşitelor comentarii din presă legate de respingerea de către majoritatea ­domniilor voastre a titularizării mele, în Adunarea generală din ianuarie. Vă mărturisesc că mă simt stingherit de vâlva pe care a stârnit-o un vot ca oricare altul, absolut normal. Nu vă ascund că rezultatul lui nu m-a bucurat. Dar nu pentru că l-aş fi pus la îndoială, ci, din contră, datorită respectului pe care-l port Academiei Române şi domniilor voastre, membri titulari. Nu mă număr printre cei care consideră că Academia Română nu este la înălţimea cuvenită celei mai venerabile instituţii culturale şi ştiinţifice din ţară.
 

Dacă aş fi gândit ca denigratorii ei, n-aş fi candidat în 1997 la corespondenţă şi nici în 2008 la titularizare. Sunt de acord cu aceia dintre domniile voastre care au constatat că recenta Adunarea Generală s-a comportat mai responsabil decât oricare din trecut. Criteriile de titularizare şi de primire trebuie să fie severe. Le mulţumesc acelora dintre domniile voastre care au exprimat despre persoana mea aprecieri generoase şi aş vrea să mă pot convinge că le merit. Nu port nicio pică acelora care nu m-au votat şi care au socotit apoi că votul de respingere era îndreptăţit.

Meseria mea, aceea de profesor, critic şi istoric literar, pe care o practic de aproape cincizeci de ani, m-a învăţat că lucrul cel mai important când îi judecăm pe alţii este onestitatea judecăţii. Unei laude ipocrite i-am preferat dintotdeauna o judecată negativă. Regretul de a nu avea şansa de a mă afla printre domniile voastre, membri titulari ai Academiei Române, nu mă opreşte de a mă considera onorat de prezenţa mea printre membrii corespondenţi, personalităţi deopotrivă de remarcabile, pe care cel mai adesea doar vârsta ori mai puţina experienţă culturală şi ştiinţifică le ţin pe o treaptă, nu mai jos, dar cea dintâi a consacrării academice.

Sper ca aceste rânduri să reuşească a pune punct discuţiilor din jurul persoanei mele. Le mulţumesc ziariştilor pentru preţuirea pe care, implicit, mi-au arătat-o prin anchetele şi articolele lor. Aş dori să înţeleagă însă că un vot se cuvine respectat, şi nu numai pentru că el este esenţial în orice democraţie, dar şi pentru că reprezintă opinia celor mai de seamă personalităţi ale intelectualităţii româneşti de la acest început de mileniu.

Al domniilor voastre, Nicolae Manolescu, membru-corespondent al Academiei Române
29 ianuarie 2009