2 iunie 2020

100 de tablete performante dăruite de Academia Română elevilor
din județele Galați și Vaslui


Vineri, 29 mai 2020, o delegație a Academiei Române a fost prezentă în județele Galați și Vaslui pentru a dărui 100 de tablete performante copiilor fără resurse materiale, dar cu merite deosebite la învățătură. Tabletele oferite elevilor au trafic Internet inclus de 10 GB lunar, timp de doi ani.

Elevii beneficiari sunt copii studioși, cu performanțe notabile la învățătură, sunt olimpici la faze județene, regionale și naționale sau premianți la diverse concursuri de fizică, chimie, creativitate științifică, tehnologie, științe ale agriculturii, literatură, istorie, limbi străine.

Toți copiii provin exclusiv din zone rurale și au fost selectați cu ajutorul Inspectoratelor Școlare din cele două județe. În județul Galați elevii provin din localitățile: Gohor, Tălpigi, Ghidigeni, Țepu, Priponești, Ciorăști, Berheci, Munteni și Ungureni, iar în județul Vaslui, din: Costești, Vladia, Văleni, Lipovăț, Muntenii de Sus, Tanacu, Tăcuta, Boțești, Gîrceni, Ivănești, Valea Mare, Laza, Poienești, Fâstâci, Rebricea, Zorleni, Perieni, Șuletea, Blăgești, Bogdănița, Pădureni, Hoceni, Vetrișoaia, Ghermănești, Pogănești.

Donația Academiei Române se dorește a fi un gest simbolic, de avertizare asupra situației precare a infrastructurii tehnologice din școlile românești și de semnalizare a inegalității de șanse pentru elevii din mediul rural:

„Am încercat să tragem un semnal de alarmă că în județele țării sunt mulți tineri talentați, care nu au posibilitatea să urmărească cursurile on-line, neavând instrumentele necesare pentru acest lucru; și din resursele noastre, ale Academiei Române, am cumpărat 100 de tablete, sigur, cu toate facilitățile necesare pentru a fi conectate la Internet. Timp de doi ani de zile copiii au abonament la Internet, în așa fel încât aceste tablete să fie operaționale din prima zi de când le-au primit. Am trimis o delegație, inclusiv cu experți care să-i ajute pe copii să înțeleagă cum să le folosească, cum să le valorifice cât mai eficient pentru ca procesul de educație să-i ajute“, afirmă academician Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române și inițiator al acestui demers.

Ceremoniile de înmânare a tabletelor s-au desfășurat la Școlile generale Munteni, Berheci și Priponești din județul Galați și la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui, Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu“ din Bârlad și Colegiul Național „Cuza Vodă“ din Huși. Tabletele au fost oferite de o delegație a Academiei Române formată din Bogdan Cristea, șef Serviciu Cancelarie, Firicel Mone, șef Serviciu IT, și Arin Dondera, juristul Fundației „Patrimoniu“ a Academiei Române.

Academia Română apreciază implicarea și efortul Inspectoratelor Școlare Județene din Galați și Vaslui și mulțumește prof. Mioara Enache, inspector școlar general și prof. Pompilia Chifu, inspector școlar general-adjunct Galați, prof. Gabriela Plăcintă, inspector școlar general, prof. Ana-Cristiana Botan, inspector școlar general-adjunct Vaslui, cât și directorilor din școlile și liceele gazdă, pentru organizarea celor șase centre de întâlnire. Mulțumirile sunt adresate și profesorilor și părinților participanți.

Inițiativa de sprijinire a elevilor cu rezultate remarcabile se încadrează în preocupările actuale ale Academiei Române, interesată să susțină elevii performanți. Demersul face parte dintr-un program mai amplu, care integrează proiectul Școala de vacanță a Academiei Române, dedicat elevilor olimpici din întrega țară (ediția I a avut loc în ianuarie 2020) și înființarea în viitorul apropiat a unui Centru pentru Copiii Supradotați.

„Vom continua acest proces. Sigur că există o preocupare a noastră de a susține copiii talentați din țara aceasta și, în mod deosebit, copiii talentați din mediul rural, care nu au toate condițiile necesare să se dezvolte. Avem în intenție să acordăm burse copiilor care sunt identificați cu un potențial cognitiv deosebit, să-i susținem la liceu, la universitate, pentru că este una dintre preocupările noastre, ale Academiei, de a ajuta tinerii talentați din această țară. De altfel, avem în minte crearea unui centru special pentru copiii supradotați din România“ - acad. Ioan Dumitrache, secretar general al Academiei Române.

Biroul de comunicare al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006