Academia Română
va găzdui,
miercuri, 26
iunie 2019,
începând cu ora
12, lansarea
volumului
aniversar „Sub
semnul lui
Hippocrates“, de
acad. Victor
Voicu,
vicepreședinte
al Academiei
Române și
președinte al
Secției de
științe medicale
a Academiei
Române.
Evenimentul se
va desfășura în
Aula Academiei
Române.
Vor lua cuvântul
acad. Ioan-Aurel
Pop,
președintele
Academiei
Române, acad.
Nicolae Breban,
directorul
Fundației
Culturale Ideea
Europeană și
director al
revistei
„Contemporanul“,
Aura Christi,
membru al
Uniunii
Scriitorilor din
România.
Volumul, apărut
la Editura Ideea
Europeană,
conține
articole,
interviuri și
relatări,
grupate în trei
capitole mari -
Destin, repere,
știință;
Dialoguri în
actualitate;
Medicul în
Cetate -, dar și
o addenda cu
texte dedicate
acad. Victor
Voicu, scrise de
colegi
academicieni,
profesori sau
foști studenți.
***
Acad. Victor
Voicu este medic
farmacolog,
cercetător,
deținător a
peste 30 de
brevete de
invenție în
farmacologia
experimentală și
clinică a
antihipertensivelor
și
antiaritmicelor.
Profesor la
Catedra de
farmacologie,
toxicologie și
psihofarmacologie
clinică din
cadrul
Facultății de
Medicină a
Universității
„Carol Davila“
din București,
director al
Centrului de
Cercetări
Științifice
Medico-Militare
București.
Membru al
Academiei Române
din 1991,
președinte al
Secției de
științe medicale
din Academia
Română. A
deținut de două
ori funcția de
secretar general
al Academiei
Române. În
prezent este
vicepreședinte
al înaltului
for.
|