| Biblioteca 
																Academiei Române 
																vernisează 
																marți, 19 martie 
																2019, expoziția 
																„Vestigii 
																arhitecturale 
																din colecția 
																fotografică 
																Alexandru 
																Tzigara 
																Samurcaș“. 
																Evenimentul va 
																avea loc la ora 
																13, în Sala de 
																expoziții 
																„Theodor 
																Pallady“ din 
																Calea Victoriei, 
																125. Vor vorbi 
																acad. Răzvan 
																Theodorescu, 
																vicepreședinte 
																al Academiei 
																Române, și prof. 
																Tudor Berza, 
																membru 
																corespondent al 
																Academiei 
																Române, nepotul 
																istoricului de 
																artă, 
																etnografului și 
																muzeologului 
																Alexandru 
																Tzigara 
																Samurcaș.
 
																Expoziția este 
																organizată de 
																Cabinetul de 
																Stampe al 
																Bibliotecii 
																Academiei Române 
																și cuprinde o 
																selecție din 
																cele aproximativ 
																4000 de 
																fotografii și 
																peste 1000 de 
																clișee 
																fotografice din 
																colecția Tzigara 
																Samurcaș aflate 
																în patrimoniul 
																cabinetului. Au 
																fost selectate 
																spre expunere 
																atât piese 
																realizate de 
																Tzigara 
																Samurcaș, acesta 
																fiind un 
																pasionat și 
																fecund fotograf 
																amator, cât și 
																fotografii de 
																autor ale unor 
																importanți 
																fotografi 
																europeni 
																achiziționate de 
																muzeologul 
																român. 
																 
																Organizatorii 
																propun o 
																expoziție cu 
																accent 
																preponderent 
																documentar, 
																menită să pună 
																în valoare 
																fotografia pe 
																suport de hârtie 
																având ca subiect 
																edificii publice 
																și religioase 
																fotografiate in 
																situ, detalii de 
																decorație 
																arhitecturală, 
																obiecte de cult, 
																precum și 
																planuri și 
																relevee 
																fotografiate 
																după publicații 
																tipărite. Acolo 
																unde a fost 
																posibil, au fost 
																expuse 
																fotografii care 
																să înfățișeze 
																aspecte 
																dinaintea, din 
																timpul și de 
																după procesul de 
																renovare a unui 
																monument, 
																căutându-se 
																edificii cât mai 
																diverse din 
																toate regiunile: 
																Muntenia, 
																Moldova, 
																Bucovina, 
																Basarabia, 
																Maramureș, 
																Transilvania și 
																Oltenia. Pot fi 
																urmărite 
																modificarea, 
																reinterpretarea, 
																alterarea, 
																reconstrucția, 
																renovarea, dar 
																și ruinarea și, 
																chiar, 
																demolarea, unor 
																edificii din 
																întreg spațiul 
																românesc. 
																Astfel, 
																expoziția 
																realizată de 
																specialiștii 
																Bibliotecii 
																Academiei Române 
																relevă 
																importanța 
																arhivei 
																fotografice 
																Tzigara-Samurcaș 
																pentru o istorie 
																iconografică a 
																arhitecturii din 
																România Mare. 
																 
																Piesele expuse 
																sunt realizate 
																în tehnici 
																diverse, de la 
																fotografii pe 
																hârtie sărată, 
																tehnică rar 
																utilizată după 
																1880, la 
																pozitive pe 
																hârtie 
																albuminată, până 
																la fotografii cu 
																gelatino-bromură 
																pe hârtie mată, 
																ultimele putând 
																fi datate mai 
																ales după 1910 
																și predominând 
																cantitativ. 
																Expoziția 
																„Vestigii 
																arhitecturale 
																din colecția 
																fotografică 
																Alexandru 
																Tzigara 
																Samurcaș“ va fi 
																deschisă în 
																perioada 19 
																martie - 5 
																aprilie 2019 și 
																poate fi 
																vizitată de luni 
																până vineri, 
																între orele 
																10-16. 
																Alexandru 
																Tzigara Samurcaș 
																(1872-1952) a 
																fost profesor la 
																Cernuăți și 
																București, 
																etnograf, 
																publicist și 
																muzeograf, 
																secretar al 
																Regelui Carol I 
																și fondator al 
																Muzeului 
																Național, astăzi 
																Muzeul Național 
																al Țăranului 
																Român.
 Alături de 
																propria operă de 
																istoric de artă 
																și muzeogarf, 
																Alexandru 
																Tzigara Samurcaș 
																a lăsat 
																posterității o 
																bogată arhivă 
																fotografică, 
																găzduită astăzi 
																în mai multe 
																fonduri, aflate 
																la Biblioteca 
																Academiei 
																Române, Muzeul 
																Național al 
																Țăranului Român, 
																Universitatea de 
																Arhitectură și 
																Urbanism „Ion 
																Mincu“. O bună 
																parte din 
																excepționala sa 
																corespondență cu 
																reprezentanți de 
																seamă ai 
																intelectualității 
																contemporane lui 
																a ars la 
																Biblioteca 
																Centrală 
																Universitară în 
																timpul 
																evenimentelor 
																din decembrie 
																1989.
 |