| Institutul de 
																Studii Sud-Est 
																Europene al 
																Academiei Române 
																organizează 
																miercuri, 12 
																decembrie 2018, 
																reuniunea 
																prilejuită de 
																apariția 
																volumului VI.2, 
																„Ungaria“, din 
																seria „Mărturii 
																românești peste 
																hotare“. 
																Manifestarea va 
																avea loc 
																începând cu ora 
																13:00, în 
																Amfiteatrul „Ion 
																Heliade 
																Rădulescu“ al 
																Bibliotecii 
																Academiei 
																Române, și va fi 
																dedicată 
																prezentării 
																celor șapte 
																volume publicate 
																în perioada 
																2010-2018 în 
																cadrul acestui 
																Program 
																prioritar al 
																Academiei 
																Române.
 
 Vor lua cuvântul 
																acad. Ioan-Aurel 
																Pop, 
																președintele 
																Academiei 
																Române, acad. 
																Răzvan 
																Theodorescu, 
																vicepreședinte 
																al Academiei 
																Române, prof. 
																dr. Ionel 
																Cândea, membru 
																corespondent al 
																Academiei 
																Române, 
																directorul 
																Editurii Istros, 
																prof. dr. Andrei 
																Pippidi, membru 
																corespondent al 
																Academiei 
																Române, dr. 
																Ernest 
																Oberländer-Târnoveanu, 
																directorul 
																Muzeului 
																Național de 
																Istorie a 
																României, și 
																editorii 
																coordonatori, 
																dr. habil. Ioana 
																Feodorov, 
																cercetător 
																științific la 
																Institutul de 
																Studii Sud-Est 
																Europene, și dr. 
																Andrei Timotin, 
																directorul 
																Institutului de 
																Studii Sud-Est 
																Europene.
 
 Volumul VI.2, 
																„Ungaria“, 
																prefațat de 
																acad. Ioan-Aurel 
																Pop, 
																președintele 
																Academiei 
																Române, este 
																penultimul din 
																seria „Mărturii 
																românești peste 
																hotare“, program 
																prioritar 
																inițiat în urmă 
																cu cinci decenii 
																de acad. Virgil 
																Cândea 
																(1927-2007), 
																vicepreședinte 
																al Academiei 
																Române în 
																perioada 
																1998-2002. 
																Programul se va 
																încheia în anul 
																2019, odată cu 
																apariția 
																volumului de 
																indici, și a 
																avut ca scop 
																descrierea 
																creațiilor 
																culturale 
																românești sau 
																care privesc 
																istoria 
																românilor 
																păstrate astăzi 
																în arhive, 
																biblioteci și 
																muzee din alte 
																țări. În lucrare 
																sunt cuprinse 
																așezăminte, 
																monumente, 
																documente, 
																manuscrise, 
																cărți vechi, 
																periodice, 
																hărți, opere de 
																artă, 
																numismatică și 
																piese muzeale 
																din 54 de țări, 
																iar descrierile 
																includ datarea, 
																conținutul, 
																autorul 
																(copistul), 
																titlul, 
																dimensiunile, 
																materialul, 
																aspectul, 
																însemnări și 
																proveniența 
																pieselor.
 
 În anul 
																sărbătoririi 
																Centenarului 
																Unirii, 
																cunoașterea mai 
																bună a pieselor 
																culturale și 
																istorice 
																românești 
																păstrate în 
																Ungaria, ca și 
																în celelalte 54 
																de țări cuprinse 
																în seria de 
																volume „Mărturii 
																românești peste 
																hotare“, este un 
																imperativ la 
																care Institutul 
																de Studii 
																Sud-Est Europene 
																al Academiei 
																Române a răspuns 
																printr-o lucrare 
																bogată în 
																informații, 
																adresată atât 
																mediului 
																academic cât și 
																marelui public.
 
 Volumul VI.2 a 
																fost redactat de 
																un colectivul 
																editorial 
																alcătuit din 
																Ioana Feodorov, 
																Andrei Timotin 
																(editori 
																coordonatori), 
																Andrei Pippidi, 
																Claudia Nichita, 
																László Wellmann, 
																Cătălina 
																Vătășescu, Mihai 
																Țipău și Daniel 
																Cain și a fost 
																publicat în 
																colaborare de 
																Editura 
																Academiei Române 
																și de Editura 
																Istros a 
																Muzeului Brăilei 
																„Carol I“.
 |