| Academia Română 
																găzduiește 
																vineri, 7 
																decembrie 2018, 
																lansarea 
																volumului 
																„Educația la 
																Centenar. Idei. 
																Instituții. 
																Personalități“, 
																o retrospectivă 
																analitică a 
																sistemul de 
																învățământ 
																românesc sub 
																influența 
																evenimentelor 
																istorice 
																naționale și 
																europene din 
																ultima sută de 
																ani.
 
 Evenimentul va 
																avea loc la 
																Clubul 
																Academicienilor, 
																începând cu ora 
																11, și va fi 
																onorat de 
																prezența acad. 
																Ioan-Aurel Pop, 
																președintele 
																Academiei 
																Române. Vor lua 
																cuvântul acad. 
																Bogdan C. 
																Simionescu, 
																vicepreședinte 
																al Academiei 
																Române, 
																scriitorul 
																Răsvan Popescu, 
																prof. Romiță 
																Iucu, prorector 
																al Universității 
																din București, 
																pr.dr. Nicolae 
																Dascălu, 
																consilier 
																patriarhal, și 
																coordonatorii 
																volumului 
																Steliana Toma, 
																Liliana 
																Romaniuc, Ioan 
																Neacșu, 
																Laurențiu Șoitu.
 Volumul este 
																alcătuit prin 
																contribuția a 61 
																de cadre 
																didcatice din 
																mediul academic 
																și specialiști 
																din diverse 
																domenii, între 
																care se numără: 
																academicienii 
																Ioan-Aurel Pop, 
																Bogdan C. 
																Simionescu, 
																Dumitru Radu 
																Popescu, Viorel 
																Barbu, Alexandru 
																Surdu, dr. 
																Constantin 
																Bălăceanu-Stolnici, 
																membru de onoare 
																al Academiei 
																Române și prof. 
																Ștefan 
																Afloroaie, 
																membru 
																corespondent al 
																Academiei 
																Române.
 Autorii au dorit 
																să evidențiaze 
																în acest volum 
																principiile și 
																valorile ce au 
																constituit 
																repere pentru 
																învățământul 
																românesc de-a 
																lungul unui 
																secol de istorie 
																modernă și să 
																ofere explicații 
																privind 
																provocările cu 
																care acesta se 
																confruntă în 
																prezent. În 
																acest context 
																sunt evocate 
																personalități 
																care și au pus 
																amprenta asupra 
																educației în 
																perioada 
																premergătoare 
																Marii Uniri și 
																ulterior, cum 
																sunt Andrei 
																Șaguna, Spiru 
																Haret, Dimitrie 
																Gusti, Cristofor 
																Simionescu, Ion 
																Jalea, George 
																Văideanu, 
																Onisifor Ghibu 
																și Ștefan 
																Bârsănescu.
 |