150 de ani de la nașterea lui Emil Racoviţă,
fondatorul biospeologiei

Academia Română, în parteneriat cu Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române și Comisia Naţională Română pentru UNESCO, va organiza joi, 15 noiembrie 2018, sesiunea știinţifică dedicată speologului și biologului român Emil Racoviţă, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naștere. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 11.

Sesiunea va fi deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și va continua cu alocuțiunea acad. Victor Voicu, vicepreședinte al Academiei Române, care va vorbi despre Emil Racoviță savantul, vizionarul și fondatorul biospeologiei.

Personalitatea și activitatea lui Emil Racoviță vor fi omagiate de acad. Maya Simionescu, președintele Secției de științe biologice, acad. Octavian Popescu, prof. dr. Ioan Povară, directorul Institutului de Speologie „Emil Racoviţă“ și dr. Ionel Tabacaru. În cadrul sesiunii va fi evocată copilăria lui Emil Racoviță și întâlnirea sa cu Ion Creangă, care i-a fost dascăl, va fi prezentat excepționalul parcurs al formării sale științifice și va fi evidențiată vocația sa fondatoare. Sesiunea se va încheia cu alocuțiunea dr. Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române, care va prezenta opera ştiinţifică a lui Emil Racoviţă.


Născut la Iași, pe 15 noiembrie 1868, Emil Racoviță a avut șansa întâlnirii cu mari personalități ale culturii române, care i-au fost dascăli și mentori: Ion Creangă, Titu Maiorescu, A.D. Xenopol, Petru Poni, Grigore Cobălcescu,

La vârsta de 23 de ani era deja absolvent a două facultăți importante din Paris, Facultatea de Drept (1889) și Facultatea de Științele Naturii din cadrul Universității Sorbona (1891), urmând, în același timp, și cursurile libere ale Școlii Superioare de Antropologie. În cadrul Facultății de Științele Naturii are din nou șansa unor întâlniri esențiale, între care cea cu renumitul zoolog francez Henri Lacaze-Duthièrs, creatorul Stațiunilor de biologie marină de la Roscoff și Banyuls sur Mer.

Pe 25 martie 1896, la numai 28 de ani, Racoviță își susține în mod strălucit teza de doctorat cu titlul „Lobul cefalic și encefalul Anelidelor polichete“, cu care se face cunoscut în întreaga lume, prin ideile sale originale referitoare la structura macro- și microscopică a encefalului, la apariția și evoluția organelor de simț ale acestor vietăți marine.

Urmare a recunoașterii valorii sale internaționale, Racoviță este recomandat să participe ca naturalist al expediției antarctice la bordul navei „Belgica“, în perioada august 1897 – noiembrie 1899, expediție din care se întoarce cu un bogat material științific de peste 1.200 de piese zoologice și 400 de piese botanice colecționate în Patagonia, pe țărmurile antarctice precum și din sondajele oceanice efectuate pe tot parcursul călătoriei. Studiate de specialiști, acestea au stat la baza publicării până acum a 61 de volume, cel mai recent datând din 2016, care au deschis calea cercetării științifice organizate în Antarctica.

Pentru excepționalele sale rezultate științifice, Regele Carol I îi acordă ordinul „Steaua României“ în rang de ofițer și este numit membru al Societății Române de Geografie și membru de onoare al Societății Naturaliștilor din România.

Tot în 1899 este ales membru corespondent al Societății Regale de Geografie din Anvers și primește titlul de Cavaler al Ordinului Leopold II al Belgiei. În 1900 devine membru al Societății de Geografie din Paris, iar Societatea Zoologică a Franței îl numește membru în Consiliul de Administrație. Pe 2 decembrie 1901 Societatea de Geologie a Franței îl alege membru pe viață. A fost distins cu numeroase premii și titluri, între care „Crucea legiunii de onoare a Franței“, „Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Comandor“.

Anul 1904 este un an de răscruce în cariera lui Emil Racoviță. Urmare a vizitării faimoasei grote Cueva del Drach, din Insula Majorca, Racoviță descoperă și descrie un crustaceu isopod, cavernicol și deschide, astfel, o nouă direcție de cercetare științifică. Trei ani mai târziu, în 1907, fondează o nouă știință, biospeologia, pe care o numește „știința străvechilor taine subpământene“. După cercetarea a peste 1.000 de peșteri din Franța, Spania, Slovacia, România, Africa în perioada 1904-1927, Emil Racoviță publică, împreună cu René Jeannel, cel mai apropiat colaborator al său, șapte volume științifice.

În 1920 Emil Racoviță revine în România și este numit director al Institutului de Speologie din Cluj. În 1926 pune bazele unei noi publicații „Lucrările Institutului de Speologie din Cluj“.

Tot în 1920 a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în perioada 1926-1929 a fost președinte al acestui înalt for de știință și cultură din România.

Între anii 1929-1930 a fost rector al Universității din Cluj, în 1933 a fost cooptat membru corespondent al Institutului de colaborare intelectuală din cadrul Societății Națiunilor, iar în 1946 devine membru al Institutului Oceanografic din Paris.

Emil Racoviță s-a stins din viață la vârsta de 79 ani, pe 19 noiembrie 1947, la Cluj Napoca, în ciuda eforturilor medicilor de a frâna o boală galopantă.

Biroul de presă al Academiei Române