3 noiembrie 2017

Gravuri japoneze la Biblioteca Academiei Române


Luni, 6 noiembrie 2017, ora 14.00, Biblioteca Academiei Române vernisează, în sala „Theodor Pallady“, expoziția „Gravuri japoneze din perioada Meiji“. Evenimentul este prilejuit de Luna culturii japoneze inițiată de Ambasada Japoniei în România.

Deschiderea oficială va avea loc în prezența Excelenței Sale, domnul Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România. La vernisaj vor vorbi academician Răzvan Theodorescu, președintele Secției de arte, arhitectură și audi-vizual a Academiei Române, prof.univ.dr. Magdalena Platis, prorector al Universității din București, și istoricul de artă Carmen Brad.

Expoziția organizată de Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române poate fi vizitată, în regim gratuit,  în perioada 2-12 noiembrie 2017,  de luni până vineri,  între orele 10-17.

„Dintr-un număr de circa 1000 de xilogravuri japoneze pe care le deține Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române am făcut, acum, în contextul Lunii culturii japoneze, o selecție de gravuri din perioada Meiji. În urmă cu câțiva ani, noi am mai prezentat publicului o selecție de stampe japoneze, dar din perioada Edo. Ca și atunci, selecția de acum s-a făcut împreună cu Gyuri Vida și Carmen Brad, specialiști de la Muzeul Național de Artă al României.“ declară Cătălina Macovei, șefa Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române și curatorul expoziției.

Pe toată durata expoziției, la sediul Bibliotecii Academiei Române se vor desfășura și alte evenimente sub egida Ambasadei Japoniei la București, în colaborare cu Universitatea București, după următorul program:

2-12 noiembrie, orele 10.00-17.00, Foaierul sălii de expoziție „Theodor Pallady“: Proiecții de documentare dedicate culturii japoneze. Intrarea liberă

4-5 noiembrie, 11.30 – 13.30, Foaierul sălii de expoziție „Theodor Pallady“: Ateliere de colorat stampe japoneze și manga pentru copii și adolescenți. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

7 noiembrie, Sala de expoziții „Theodor Pallady“: Demonstrații de Ceremonia Ceaiului. Eveniment organizat în colaborare cu Chadō Urasenke Tankōkai România
11.00-12.00 - număr participanți: 10
13.00-14.00 - număr participanți: 20
Pentru participare, este necesară înscrierea până la data de 4 noiembrie, ora 20.00, la adresa: simona.dovleac@gmail.com, indicând numele și telefonul mobil.

8 noiembrie, 14.00-17.00, Amfiteatrul „Ion Heliade-Rădulescu“: Proiecție de film artistic japonez, urmată de discuții coordonate de lector dr. Alexandra-Marina Gheorghe. Intrarea liberă

11-12 noiembrie, 11.30 – 13.30, Foaierul Sălii de expoziție „Theodor Pallady“: Ateliere de colorat stampe japoneze și manga pentru copii și adolescenți. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Toate evenimentele se vor desfășura la sediul Bibliotecii Academiei Române din Calea Victoriei, nr. 125.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006