|
Academia Română
a aflat cu
profund regret
plecarea dintre
noi, la vârsta
de 79 de ani, a
scriitorului
academician
Augustin Buzura.
Originar din
Maramureș,
născut la
Berința, pe 22
septembrie 1938,
Augustin Buzura
a fost una
dintre marile
conștiințe ale
poporului român,
model de
demnitate și
curaj, ce a
denunțat în
opera sa
abuzurile și
absurditatea
regimului
comunist din
România.
Romanele sale
sunt opera unui
scriitor de un
deosebit
rafinament
intelectual, cu
o pătrunzătoare
capacitate
analitică.
Spirit rafinat,
cu o cultură
exemplară, a
fost
redactor-șef al
revistei
literare
„Tribuna“ din
Cluj, președinte
al Fundației
Culturale Române
și președinte al
Institutului
Cultural Român,
director al
revistei
„Cultura“, toate
instituții
fundamentale
pentru
promovarea și
stimularea
culturii române.
Absolvent al
Liceului „Gh.
Șincai“ din Baia
Mare și al
Facultății de
Medicină
Generală din
cadrul
Institutului de
Medicină și
Farmacie
Cluj-Napoca,
specializat în
psihiatrie,
Augustin Buzura
a renunțat la
cariera medicală
în favoarea
literaturii și
publicisticii. A
debutat
editorial la 25
de ani cu
volumul de
povestiri „Capul
Bunei Speranțe“,
urmat de volumul
„De ce zboară
vulturii?“,
ambele publicate
în anii imediat
următori
„obsedantului
deceniu“ (1963,
respectiv 1967).
Au urmat
volumele
„Absenții
(1970), „Fețele
tăcerii“ (1974),
„Orgolii“
(1977), „Vocile
nopții“ (1980),
„Refugii“
(1984), „Drumul
cenușii“ (1988),
„Recviem pentru
nebuni și
bestii“ (1999),
„Teroarea
iluziei“ (2004),
„Raport asupra
singurătății“
(2009). Între
2013-2014 i-au
fost tipărite
primele patru
romane din seria
„Opere
complete“.
Creația sa,
demistificatoare
și incitantă
prin
subtilitatea
analizei
psihologice,
prin
seriozitatea și
gravitatea
expresiei, a
cunoscut încă de
la început
recunoașterea
criticii
literare și
simpatia
publicului.
Romanele sale au
cunoscut tiraje
uriașe și
nenumărate
reeditări în
țară și
străinătate,
fiind unul
dintre cei mai
iubiți și
admirați
scriitori
români. A primit
de 4 ori Premiul
Uniunii
Scriitorilor din
România (1970,
1974, 1980,
1984), Premiul
„Ion Creangă“ al
Academiei
Române“ (1977),
Premiul Opera
Omnia al
revistei
„Convorbiri
Literare“.
Romanele lui
Augustin Buzura
au fost traduse
în franceză,
engleză,
germană,
chineză,
suedeză,
maghiară,
poloneză, rusă,
portugheză,
slovenă,
japoneză,
spaniolă și a
tradus, la
rândul său,
literatură
germană,
maghiară,
franceză,
spaniolă,
poloneză, rusă,
chineză,
slovenă.
Publicist
pasionat, cu un
dezvoltat spirit
civic,
scriitorul
Augustin Buzura
și-a pus
talentul
literar, vreme
de peste o
jumătate de
secol, în slujba
valorilor
libertății și
demnității
umane, cultivate
cu mijloacele
artei și
culturii. A
fost, din
această
perspectivă,
unul dintre cei
mai mari
intelectuali
români care a
crezut în
rezistența
civică prin
cultură.
A fost
președinte al
Filialei Române
a Asociației de
Cultură și
Știință
Europeană cu
sediul la Roma,
membru fondator
al Fundației
Culturale
Europene
„Gulliver“ din
Amsterdam,
membru în
comitetul
director al
Centrului
Euro-Atlantic.
Doctor Honoris
Causa al
Universității
„Lucian Blaga“
din Sibiu
(1997), al
Universității de
Nord din Baia
Mare (2010), al
Universității de
Medicină și
Farmacie „Iuliu
Hațieganu“ din
Cluj-Napoca
(2014). Membru
de onoare al
Academiei
Româno-Americane
(2000), membru
al Academiei
Braziliene de
Litere (2001),
membru al
Academiei
Latinității
(2001), membru
corespondent al
Südosteuropa
Gesellchaft,
Germania (2001).
A fost decorat
cu ordinul
național „Pentru
Merit“ în grad
de mare cruce
(2000), cu
Ordinul
brazilian „Rio
Branco“ în grad
de comandor, cu
Ordinul mexican
„Vulturel Aztec“
și cu multe alte
premii și
medalii
naționale și
internaționale.
Pe 3 iulie 1990
a fost ales
membru
corespondent al
Academiei
Române, devenind
membru titular
pe 12 martie
1992.
Membrii
Academiei Române
au primit cu
mare tristețe
vestea plecării
confratelui lor
academicianul
Augustin Buzura.
Comunitatea
academică, viața
culturală din
România și
societatea
românească
suferă astfel o
grea și de
neînlocuit
pierdere.
Dumnezeul
să-l odihnească
în pace!
|
