Lansare de carte la Biblioteca Academiei Române:
ediţia facsimilată a „Erotocritului“ în limba română

Biblioteca Academiei Române lansează joi, 8 decembrie 2016, la ora 13.00, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu“, ediţia facsimilată a traducerii „Erotocritului“ în limba română, varianta muntenească, facsimil realizat după manuscrisul românesc 3514 aflat în patrimoniul Cabinetului de Manuscrise şi Carte Rară.

La eveniment vor participa acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de filologie şi literatură, acad. Răzvan Theodorescu, preşedintele Secţiei de arte, arhitectură şi audiovizual, acad. Florin Filip, director general al Bibliotecii Academiei Române, prof. univ. dr. Gh Chivu şi prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu, membri corespondenţi ai Academiei Române, prof. univ. dr. Gabriel Ştrempel, membru de onoare al Academiei Române, conf. univ. dr. Ioan Cristescu, director al Muzeului Literaturii Române.

Poemul „Erotocrit“, atribuit lui Vincenzo Cornaro, are o vechime de peste 300 de ani, fiind recunoscut drept capodopera literară a Renaşterii cretane. Prima publicare a avut loc la Veneţia în 1713, iar până în zilele noastre s-a conservat un singur manuscris în limba greacă, din 1710, păstrat la British Library.

La originea sa se află romanul cavaleresc medieval francez „Paris et Vienne“ (sec. XV), cartea, celebrând puterea dragostei. Scris în versuri şi în proză, „Erotocritul“ a fost repede absorbit în cultura orală din Creta şi a rămas mereu popular în rândul cititorilor greci.

În limba română a fost tradus pentru prima oară în sec. al XVIII-lea, cunoscând o largă circulaţie în literatura populară. Prima traducere aparţine lui Hristodor Ioan Trapezuntul, realizată între 1770-1780, iar a doua oară, unui anonim. Vasile Vârnav, copist din Botoşani, a folosit traducerea anonimă, pe care a prelucrat-o, încercând să plaseze acţiunea într-un mediu cu specific românesc.

De-a lungul timpului, poate mai mult decât oricare alt roman cu caracter popular, „Erotocritul“ s-a bucurat de o largă răspândire în spaţiul românesc, îndeosebi în vremea domniilor fanariote. Mulţi boieri de seamă din Valahia, din familiile Ghica, Văcărescu, Golescu, Brâncoveanu, Filipescu, Suţu, Ştirbei sau Balş, Beldiman, Sturdza, Negruzzi din Moldova, au fost interesaţi de conţinutul acestui roman şi au contribuit cu bani la copierea şi răspândirea lui.

Astfel, numărul manuscriselor care s-au păstrat, atât din traducerea moldovenească în proză, cât şi din traducerea muntenească, este destul de mare, cele mai multe dintre ele aflându-se la Biblioteca Academiei Române.

Din cele 12 manuscrise care reprezintă varianta muntenească a traducerii „Erotocritului“, Vasile Grecu consideră că manuscrisul copiat la Bucureşti în 1787 de logofătul Ioniţă şi ilustrat de Petrache logofăt, respectiv manuscrisul românesc 3514, publicat acum în facsimil alături de transcrierea textului chirilic, în îngrijirea d-nei Gabriela Dumitrescu, şefa Cabinetului de Manuscrise şi Carte Raraă al Bibliotecii Academiei Române, este cel mai aproape de original.

Biroul de presă al Academiei Române