Profesorul Zeno Gheorghe Simon, membru corespondent al Academiei Române, a încetat din viaţă în ziua de 21 noiembrie 2015. S-a născut la 23 aprilie 1935 la Timişoara. După terminarea studiilor liceale în oraşul natal a urmat cursurile Universităţii Bucureşti unde a fost remarcat de profesorul Ilie Murgulescu, sub conducerea căruia şi-a elaborat şi teza de doctorat.

Lucrările efectuate cu acest prilej au obţinut prima recunoaştere odată cu acordarea premiului Academiei Române (1965). După o scurtă perioadă petrecută în cadrul Centrului de Chimie Fizică al Academiei Române, Bucureşti, revine la Timişoara, unde activează succesiv la Centrul de Chimie, Baza din Timişoara a Academiei Române, Universitatea de Vest, Institutul de Medicină şi Institutul de Chimie Timişoara. S-a dedicat cercetării ştiinţifice în domeniul aplicaţiilor chimiei fizice în studiul interacţiei receptor efector şi al reglajului celular, cercetări concretizate prin 324 lucrări publicate, 26 cărţi de specialitate şi cursuri universitare şi peste 200 de comunicări.

Contribuţia sa majoră la dezvoltarea cercetării chimice româneşti constă în crearea şcolii timişorene de chimie computaţională. Valoarea ştiinţifică a activităţii depuse este atestată de faptul că multe din publicaţiile sale sunt citate în numeroase lucrări prestigioase din întreaga lume.

Activitatea profesorului Zeno Simon a fost recunoscută prin alegerea ca membru în societăţi şi organizaţii prestigioase – Academia de Ştiinţe Medicale din România (1994), Academia Română (1997), Grupul European de Studii în Proliferarea Celulară (1968), Comisia Imunologică – Filiala Timişoara (1972), Societatea de Biofizică a USSM (1977), Societatea de Biologie Celulară (1985), International QSAR & Modeling Society (1993), Societatea de Chimie din România (1994).

A fost onorat cu numeroase distinctii – Premiul "Gheorghe Spacu" al Academiei Române în anul 1965 pentru lucrări în domeniul reacţiilor monomoleculare fotochimice, Premiul Ministerului Invăţământului în anul 1967, Premiul “Gheorghe Spacu” al Academiei Române pe anul 1993 pentru volumul “Modelling of Cancer Genesis and Cancer Prevention”, CRC Press, Boca Raton, Florida, 1991 (250 pag.).

Plecarea Profesorului Zeno Gheorghe Simon este o grea pierdere pentru comunitatea ştiinţifică românească, pentru Academia Română, Institutul de Chimie Timişoara, pentru toţi cei care l-au iubit şi preţuit.

† Dumnezeu să-l odihnească în pace †
 

Comunitatea academică a primit cu întristare vestea că, în ziua de 22 octombrie, s-a stins din viaţă, acad. Mircea Ioan Valentin Săndulescu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Geonomice. Născut în anul 1933, Mircea Săndulescu a absolvit Liceul „Gh. Lazăr” din Sibiu, după care a urmat cursurile Institutului de Petrol şi Gaze, Facultatea de Geologie a Petrolului şi, în anul 1972, a devenit doctor inginer în geologie. În 1968 făcut un stagiu de specializare în geologie tectonică La Facultatea de Ştiinţe din Sorbona (Paris).

Şi-a început cariera profesională ca geolog la Întreprinderea de Prospecţiuni şi Laboratoare din Bucureşti şi a continuat, prin ani, ca cercetător la Institutul Geologic, Institutul de Geologie şi Geofizică, la Institutul de Geologie al României din Bucureşti, şef al Secţiei de hărţi geologice, preşedinte al Consiliului Ştiinţific la Institutul Geologic din Bucureşti. Excelenţa sa în cercetarea ştiinţifică a fost recunoscută şi prin faptul că, de mai multe ori, a fost invitat ca profesor asociat la Universitatea „Pierre et Marie Curie” din Paris şi la Universitatea „Joseph Fourier” din Grenoble. Cu o certă vocaţie de cercetător şi o pasiune nedezminţită pentru ştiinţele pământului a adus contribuţii notabile în domenii cum sunt geotectonica, geologia structurală şi stratigrafia. S-a remarcat încă din 1958 când a participat la elaborarea primei hărţi tectonice a României, experienţă ce i-a permis ca apoi să fie coautor la întocmirea hărţilor tectonice ale Europei şi ale lumii, sub egida UNESCO.

În activitatea de cercetare s-a dedicat unor probleme fundamentale dintre care reţinem abordarea structurii Carpaţilor şi Dobrogei, afirmându-se în unele ca precursor. S-a implicat performant în rezolvarea unor probleme fundamentale şi cu caracter interdisciplinar ca geotectonică, geofizică sau geochimie, contribuind la descifrarea structurii scoarţei pământului din ţara noastră, a structurii adânci a Carpaţilor şi a depresiunilor transilvană şi panonică. Mai adăugăm contribuţia la descifrarea prin folosirea metodelor de teledetecţie sau de clarificare a condiţiilor şi modelului geotectonic din zona seismică Vrancea.

Toate aceste contribuţii care îmbogăţesc istoria ştiinţelor geonomice de la noi sunt cuprinse în studii şi lucrări apărute în prestigioase publicaţii de specialitate din ţară şi de peste hotare. Menţionăm între acestea: Sur certaines problèmes tectoniques des Carpathes et de leurs avant-pays (1966); La nappe de Hăghimaş, une nouvelle nappe de décollement dans les Carpathes Orientales (1967); Considérations sur la division des systèmes orogéniques (1969); Sur le hétérochronisme des phases tectogéniques alpines dans les Carpathes Roumaines (1971); Consideraţii asupra posibilităţilor de corelare a structurii Carpaţilor Orientali şi Occidentali (1972); Tectonics of the Carpatho-Balkan Regions Roumanian Carpathians (1974); Essai de synthèse structurale des Carpathes (1975); Analyse géotectonique des chaines alpines situées autour de la Mer Noire occidentale (1980); Geotectonica României (1984); Cainozoic Geotectonic History of the Carpathians (1988); Some General Features of the Structure and the tectonic History of the Northern Margin of the Tethys between the Alps and Caucasus (1989); La Dobrogea dans le cadre de l’avant-pays carpatique (1992); Overview on Romanian Geology (1994); Atlas Peri-Tethys. Paleogeographical Maps (2000) ş.a.

Prestigiul omului de ştiinţă Mircea Săndulescu este atestat de alegerea sa în mai multe asociaţii şi societăţi de specialitate între care reţinem membru al Societăţii Geologice a României, preşedinte al Comisiei Hărţii Geologice a Asociaţiei Geologice Carpato-Balcanice, membru al Comisiei Tectonice a Asociaţiei Geologice Carpato-Balcanice, al Comisiei de redactare a Hărţii tectonice a Europei şi a lumii, membru de onoare al Societăţii Geologice a Franţei. Se adaugă titlurile „honorary fellow” al Societăţii Geologice din S.U.A., membru al societăţilor de geologie din Bulgaria şi Polonia, membru străin al Academiei Polone de Ştiinţe, membru al Academiei Europaea. A fost distins cu Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române , cu Premiul „Prestwich” al Societăţii Geologice a Franţei şi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

În 1991 fost ales membru corespondent al Academiei Române şi a fost titularizat în 1994 pentru ca în 1995 să fie ales preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Geonomie.

Cu plecarea spre nesfârşirea veşniciei a acad. Mircea Săndulescu comunitatea academică a pierdut un specialist de referinţă naţională şi internaţională în ştiinţele pământului, un intelectual rafinat cu un caracter dârz, un coleg a cărui amintire va fi mereu însoţită de admiraţie pentru omul de ştiinţă exemplar şi respect pentru intelectualul de înaltă ţinută morală.

† Odihnească-se în pace †
 

Comunitatea academică trăieşte momente de întristare la stingerea din viaţă, în ziua de 3 august 2015, a medicului Laurenţiu Mircea Popescu, membru titular al Academiei Române. Născut la 15 aprilie 1944 la Câmpul Lung din jud. Argeş, Laurenţiu Mircea Popescu a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti în anul 1967 şi, în 1972, şi-a luat doctoratul în ştiinţe medicale, după care a urmat cursuri de specializare în Olanda şi SUA.

A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Catedra de Biologie Celulară şi Histologie, apoi rector al Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi director al Institutului de Patologie „Victor Babeş”.

De-a lungul anilor, a susţinut o intensă activitate de cercetare ale cărei rezultate sunt recunoscute pe plan naţional şi internaţional. Astfel, folosind metode citochimice, ultra-structurale şi de microanaliză cu raze X, a demonstrat în premieră mondială rolul fundamental al reticulului sarcoplastic în reglarea de dependentă de calciu a contracţiei musculaturii netede. Dintre contribuţiile sale mai reţinem pe cele privind contracţia muşchiului cardiac şi mecanismele de apărare imună. Investigaţiile histologice asupra leziunilor miocardice din ischemia cardiacă l-au condus la indicarea deschizătorilor de canale de potasiu ca o posibilă profilaxie a leziunilor produse de procesele ischemice-reperfuzie miocardică.

În ultimii ani, a coordonat echipa de specialişti de la Institutul „Victor Babeş” care au studiat cu rezultate apreciate ca revoluţionare rolul telocitelor în regenerarea inimii.

Realizările cercetărilor sale sunt concretizate în aproximativ 200 de lucrări, studii, articole, rapoarte, manuale, scrise singur sau în colaborare cu alţi specialişti, dintre care peste 800 apărute peste hotare. Menţionăm dintre acestea „Influenţa sistemului nervos central în fibrinoliză”, „Biologia celulară”, „Ultrastructural Distribution of Calcium in Striated Muscle”, „Histologie medicală”, „Tratat de medicină internă. Bolile cardiovasculare”, „Effects of Protein Kinase C Inhibitors on Viral Entry and Infectivity”.

Ca recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, Laurenţiu Mircea Popescu a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în anul 1995, după ce, în, în 1991, fusese distins cu premiul „Victor Babeş”, şi în 2001, a fost titularizat, îndeplinind un timp funcţia de preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale. De asemenea, a mai fost ales vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, membru al Academiei Polone de Ştiinţe Medicale, al Asociaţiei Americane de Ştiinţe Avansate şi al Academiei de Ştiinţe din New-York. A fost distins cu Medalia de Argint a Academiei din Paris - Universitatea „René Descartes”.

Cu plecarea spre veşnicie a acad. Laurenţiu Mircea Popescu, comunitatea academică medicală pierde pe unul dintre prestigioşii săi reprezentanţi ale cărui contribuţii sunt înscrise în istoria ştiinţei, un om de o aleasă cultură generală, înzestrat cu acel l’esprit de finesse în cea mai valoroasă tradiţie a slujitorilor lui Esculap.

† Odihnească-se în pace †
 

ACADEMIA ROMÂNĂ Anunţă cu profund regret stingerea din viaţă a Profesorului emerit PANAITE MAZILU membru de onoare al Academiei Române în cadrul Secţiei de Ştiinţe Tehnice (21 martie 1915 - 21 mai 2015) Comunicat

Născut pe 21 martie 1915, la Broşteni, în judeţul Vrancea, Panaite Mazilu a urmat studiile liceale la Iaşi, apoi cursurile Facultăţii de Construcţii din Institutul Politehnic Bucureşti, pe care le absolvă în 1938 şi obţine diploma de inginer constructor.

Şi-a început activitatea ca inginer proiectant la Direcţia de Studii şi Arhitectură CFR, pentru ca mai apoi, între anii 1945-1986, să parcurgă toate gradele didactice în cadrul Institutului de Construcţii din Bucureşti, de la asistent la profesor emerit. Între 1952-1963 a fost profesor de Rezistenţa materialelor şi Calcule speciale pentru utilaj petrolier la Institutul de Petrol şi Gaze, şi între 1952-1958 şi 1993-1995 a fost profesor de Statica construcţiilor, Teoria elasticităţii, Stabilitatea construcţiilor, Plăci curbe subţiri şi Calculul construcţiilor subterane la Academia Tehnică Militară.

Începând cu anul 1961 a condus lucrări de doctorat în specialitatea Mecanica construcţiilor. După 1990 a fost profesor de Statica, dinamica şi stabilitatea construcţiilor la Universitatea Transilvania din Braşov.

Sunt de subliniat contribuţiile sale de pionierat în domeniul mecanicii construcţiilor, de exemplu generalizarea Metodei Cross, calculul spaţial al cadrelor, introducerea calculului matricial, normele de rezistenţă la seisme, soluţiile de consolidare post-seism.

Cu prilejul împlinirii vârstei de o sută de ani, Academia Română, i-a conferit Diploma „Meritul academic“ pentru întreaga sa activitate prodigioasă.

† Odihnească-se în pace †
 

ACADEMIA ROMÂNĂ FILIALA TIMIŞOARA Anunţă cu profund regret, încetarea din viaţă a Academicianului TOMA DORDEA (1 ianuarie 1921 – 11 aprilie 2015)

În ziua de 11 aprilie 2015 s-a stins din viaţă Academicianul Toma Dordea. S-a născut în localitatea Bungard, în apropierea Sibiului, la 1 ianuarie 1921, într-o familie de ţărani modeşti, harnici, cinstiţi, demni, care au sădit în inimile copiilor lor aceste calităţi umane. A urmat clasele primare obligatorii în localitatea natală. A absolvit Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în 1940, iar apoi a urmat Facultatea de Electrotehnică din Timişoara în anii grei ai războiului şi a absolvit-o în 1945 cu menţiunea „Magna cum laudae”. A devenit cadru didactic la această facultate trecând prin toate treptele universitare: asistent, conferenţiar şi profesor până în 1992. A fost aproape 40 de ani şef de catedră, 15 ani decan, 4 ani prorector. Activitatea didactică prodigioasă a profesorului Toma Dordea a fost susţinută de înalta sa competenţă şi pasiune pentru cunoaştere, de grija, dragostea, dar şi exigenţa manifestată faţă de lungul şir al seriilor de studenţi, sau mai tineri colaboratori. Începând din anul 1965, când a fost numit conducător de doctorat, a ridicat la un nivel superior activitatea de formare şi de pregătire a inginerilor în specialitatea „Maşini electrice”. În această perioadă a proiectat, realizat şi înzestrat Laboratorul de Maşini Electrice din noul local al facultăţii pentru ca activitatea de cercetare să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii. În calitate de conducător de doctorat a îndrumat peste 50 de cercetători, care astăzi constituie un corp de elită al Şcolii de maşini, aparate şi acţionări electrice, creată de profesorul Toma Dordea la Politehnica din Timişoara. Şi-a orientat activitatea de cercetare ştiinţifică aproape în totalitate spre domeniul vast al maşinilor electrice, cu referire la teoria şi ecuaţiile maşinilor electrice, precum şi la proiectarea, calculul şi optimizarea acestor maşini. A făcut parte din numeroase comisii de recepţie a unor complexe energetice realizate în ţară şi a participat la multe expertize tehnice. Rezultatele ştiinţifice obţinute de profesorul Toma Dordea în activitatea de cercetare se regăsesc în cele peste 150 de lucrări ştiinţifice publicate, 16 cărţi şi 5 brevete de invenţie. Drept recunoaştere a prodigioasei activităţi a profesorului Toma Dordea, Academia Română l-a primit în rândurile sale ca membru corespondent în 1991, iar în 1994 ca membru titular. A fost apoi 11 ani Preşedinte al Filialei din Timişoara a Academiei Române şi ulterior 4 ani Preşedinte ad-interim la Filială, până în 2014. În paralel cu sarcinile administrative pe care le-a avut, a continuat fără întrerupere munca de cercetare. Matematica şi calculatorul i-au marcat întreaga activitate, iar raţiunea şi încrederea în puterea ştiinţei l-au călăuzit pe tot parcursul vieţii. Ca urmare a recunoaşterii prestigiului profesional, didactic sau ştiinţific, academicianul Toma Dordea a fost distins cu numeroase premii, titluri şi medalii: Doctor Honoris Causa al universităţilor tehnice din Cluj-Napoca, Craiova, Timişoara, Baia Mare; Ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, acordat de Preşedintele României în 2000; Cinci medalii obţinute la diferite Saloane internaţionale de invenţii (Geneva, Bruxelles, Budapesta, Bucureşti); Cetăţean de onoare al Municipiului Timişoara, ş.a. Cu mintea-i neobosită, a muncit până în ultimele clipe ale vieţii, lucrând la optimizarea înfăşurărilor turbogeneratoarelor de la Cernavodă şi Turceni. Prin despărţirea de academicianul Toma Dordea, învăţământul superior, ştiinţa românească, lumea academică şi foştii colaboratori suferă o grea pierdere. A fost o fire blândă, extrem de modestă, plină de bunătate şi profundă generozitate, mereu disponibil să sprijine. Prin toate alesele calităţi intelectuale şi umane, academicianul Toma Dordea şi-a câştigat preţuirea şi respectul tuturor celor care l-au cunoscut.

† Odihnească-se în pace †

S-a stins din viaţă, în ziua de 22 februarie 2015, istoricul Camil Bujor Mureşanu, membru titular al Academiei Române, un nume de referinţă în istoriografia noastră contemporană. Născut în 20 aprilie 1927, acad. Camil Mureşanu a absolvit Facultatea de Istorie din Cluj şi în 1971 a devenit doctor în ştiinţe istorice. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare ajungând profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii clujene, unde a predat diferite discipline - de la ştiinţe auxiliare ale istoriei la istoria modernă şi universală.

În timp a mai ocupat funcţiile de decan al Facultăţii de Istorie, director al Institutului de Istorie din Cluj şi „visiting professor” la Columbia University din New York.

Cercetările sale ştiinţifice acoperă o tematică amplă şi diversă - de la problemele de istorie medievală a României la cele de istorie modernă universală. Rezultatele acestor preocupări se pot regăsi în numeroasele lucrări, apărute de-a lungul anilor din care reţinem: „Focul ocrotit de ape. Revoluţia în Ţările de Jos”, „Revoluţia burgheză din Anglia”, „Preşedinte la Casa Albă”, „Preşedinţii Franţei”, „Naţiune, naţionalism, evoluţia naţionalităţilor”, „Europa modernă”, „În templul lui Ianus. Studii şi gânduri despre trecut şi viitor”.

Ca traducător, a semnat versiunea românească a lucrării „Religia” de Georg Simmel şi a volumului de „Maxime” al lui Publius Syrus. Totodată a colaborat la elaborarea unor lucrări de amploare ca „Istoria României” şi „Atlasul istoric al României” . Acestea se adaugă celor peste 250 de studii şi articole publicate în reviste ştiinţifice de profil în ţară şi peste hotare. Reţinem astfel: „Relaţii internaţionale europene în prima jumătate a secolului XVII”, „Declaraţia de independenţă a SUA”, „Secolul luminilor din Europa”, „Actualitatea ideilor politice ale lui John Locke”, „Etape şi probleme din istoria presei în epoca modernă”.

Este un cunoscut şi apreciat autor de manuale, cu ediţii succesive, unele fiind traduse şi peste hotare. Bogata sa activitate mai înscrie contribuţia la editarea colecţiei de „Documente privind istoria României, a colecţiei „Documente privind istoria României. Transilvania”, „Documentele anului 1848 în Transilvania”.

Valoarea activităţii sale este recunoscută prin acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universităţilor din Oradea şi Timişoara. A mai deţinut funcţiile de membru al Asociaţiei Românilor Uniţi, preşedinte al Comisiei Mixte de Istorie Româno-Maghiare a Academiei Române, membru corespondent al Asociaţiei Sud-Est Europene de la Berlin. Municipiile Cluj-Napoca, Turda şi Blaj l-au ales ca cetăţean de onoare.

Prin plecarea dintre noi a acad. Camil Mureşanu, comunitatea academică pierde pe unul dintre distinşii ei membri a cărui operă a îmbogăţit istoriografia noastră contemporană.