Horia Scutaru-Ungureanu (1943-2014) Comunitatea academică a aflat cu îndurerare vestea că, în ziua de 22 noiembrie 2014, s-a stins din viaţă fizicianul Horia Scutaru-Ungureanu, membru titular al Academiei Române. Născut în ziua de 30 octombrie 1943 la Roman (judeţul Neamţ), acad. Horia Scutaru a absolvit Liceul „Calistrat Hogaş”, după care a urmat cursurile Secţiei de fizică teoretică a Facultăţii de Fizică din Universitatea Bucureşti.

Din 1966 a lucrat ca fizician, apoi ca cercetător ştiinţific în Secţia de Fizică teoretică a Institutului de Fizică Atomică, actualul Institut Naţional de Cercetare –Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, unde a parcurs toate treptele ierarhiei ştiinţifice, ajungând cercetător ştiinţific principal. În anul 1980 şi-a luat doctoratul cu teza „Structura şi stabilitatea sistemelor cuantice deschise”.

De-a lungul anilor a desfăşurat o rodnică şi diversă activitate ştiinţifică în domenii importante ale fizicii teoretice pe care le-a îmbogăţit cu o serie de contribuţii de valoare recunoscută: fundamentele fizicii cuantice, teoria nucleelor atomice uşoare, teoria sistemelor cu simetrii dinamice, teoria nucleului atomic, teoria particulelor elementare, teoria cuantică a informaţiei ş.a.

În literatura de specialitate s-au consacrat conceptele de „stări coerente în sensul lui Scutaru” şi „sisteme covariante în sensul lui Scutaru”. De asemenea, acad. Horia Scutaru are prioritate absolută în introducerea conceptelor de entropie clasică a unei stări cuantic şi în stabilirea dualităţii dintre simbolurile covariante şi contravariante definite cu ajutorul „stărilor coerente Scutaru”.

Dintre numeroasele sale contribuţii mai amintim doar descrierea ciocnirilor hadron-hadron cu ajutorul nucleelor reproducătoare şi descrierea nucleelor uşoare. Întreagă această activitate ştiinţifică este cuprinsă în foarte numeroasele articole apărute în prestigioase reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.

După ce în anul 1987, împreună cu Marius Iosifescu a fost distins cu premiul „Dragomir Hurmuzescu” al Academiei Române, Horia Scutaru - Ungureanu a fost ales, în 1993, membru corespondent şi, în 1995 membru titular al Academiei Române şi a fost preşedintele Secţiei de Ştiinţe Fizice al acestui templu al ştiinţei şi culturii româneşti.

Cu stingerea din viaţă a acad. Horia Scutaru-Ungureanu, comunitatea academică a pierdut un om de ştiinţă de o recunoscută excelenţă, un intelectual cu un fascinant orizont de cultură, un om cu alese calităţi morale şi spirituale.

"Dumnezeu să-l odihneasca in nemărginirea iubirii sale"

Gleb Drăgan (1920-2014) În ziua de 24 octombrie s-a stins din viaţă profesorul inginer Gleb Drăgan, membru titular al Academiei Române, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Tehnice. Născut în anul 1920 la Tătar Copceac - Cahul, azi Republica Moldova. După studiile liceale la Comrat şi Tighina, Gleb Drăgan a urmat cursurile Facultăţii de Electromecanică - Şcoala Politehnică din Timişoara pe care le-a absolvit cu menţiunea magna cum laude.

Între anii 1941-43 s-a înscris la cursurile Secţiei de matematică a Facultăţii din Cluj, refugiată la Timişoara şi, în 1958 şi-a luat doctoratul în specialitatea tehnica tensiunilor înalte în care s-a consacrat cu excelenţă. După absolvire, a lucrat rând pe rând, la Societatea „Astra Română” din Câmpina, Societatea de gaz şi Electricitate, Centrala Industrială a Energiei Electrice, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice şi Ministerul Energiei Electrice.

Începând cu anul 1958 a intrat în învăţământul tehnic superior, urmând toate treptele ierarhiei universitare până la decan al Facultăţii de Energetică.

Între 1951-1967 şi-a desfăşurat activitatea la Institutul de Energetică al Academiei Române. Armonizând performanţa profesională cu talentul didactic a creat o adevărată şcoală a tensiunilor înalte în ţara noastră, înfiinţând la Institutul Politehnic un laborator de specialitate, unul dintre cele mai modern utilate din această parte a Europei.

Activitatea sa de cercetare s-a finalizat în contribuţii notabile în domeniile electrostatică, descărcarea corona, trăsnet, supratensiuni atmosferice şi de comutaţie. Toate sunt prezentate pe larg în paginile celor 12 cărţi şi peste 230 de lucrări publicate, dintre care 80 peste hotare. A îmbogăţit cu contribuţii originale dintre care sunt menţionate publicate în lucrări dintre care menţionăm „Montarea reţelelor electrice de distribuţie”, „Tehnica tensiunilor înalte”, „Protecţia instalaţilor chimice contra loviturilor de trăsnet”. A fost coautor la lucrarea „Tehnica tensiunilor înalte”, primul tratat de acest pe plan internaţional.

Recunoscut pe plan mondial, acad. Gleb Drăgan a fost membru al unor societăţi ştiinţifice, al prestigioase reviste de specialitate, a fost invitat să susţină cursuri de specialitate la Universităţi de peste hotare.

Cu un interes deosebit pentru istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii, acad. Gleb Drăgan s-a implicat activ în activitatea Diviziei de Istoria Ştiinţei a Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii al cărei preşedinte a fost.

Dintre numeroasele titluri promite menţionăm doar pe cel de doctor honoris causa al Universităţii Tehnice din Moldova şi al Universităţii din Oradea. În 1991 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de cavaler. Este anul în care a publicat şi cartea autobiografică „Deportaţii. Tragedii basarabene”. 1991 a fost anul în care a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române iar în 2004 membru titular, funcţionând ca preşedinte al Secţiei de Ştiinţe tehnice până când boala l-a răpus.

Cu stingerea din viaţă a acad. Gleb Drăgan, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membri săi, un cercetător remarcabil, un profesor de vocaţie, un om de o aleasă structură intelectuală şi morală. Opera sa rămâne pentru totdeauna în istoria ştiinţei după cum va rămâne însoţit de respect şi recunoştinţă în sufletele discipolilor şi colaboratorilor săi.

Dumnezeu să-l odihnească în nesfârşita Sa pace iubitoare.

Nicolae Corneanu (1923-2014) Comunitatea academică a primit cu întristare vestea că, în ziua de 28 septembrie, s-a stins din viaţă ÎPS Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului, membru de onoare al Academiei Române, un reper luminos în viaţa noastră spirituală.

Născut la 21 noiembrie 1923 la Caransebeş, ÎPS Nicolae Corneanu a absolvit Facultatea de Teologie în anul 1946 şi trei ani mai târziu, şi-a luat doctoratul cu teza „Viaţa şi petrecerea Sf. Antonie. Începuturile monahismului creştin în valea Nilului”. În anii care au urmat a fost, rând pe rând, profesor la Academia Teologică din Caransebeş şi diacon, referent principal, consilier la Arhiepiscopia Timişoarei, conferenţiar la Institutul Teologic din Sibiu pentru ca, din 1960, să fie episcop al Aradului iar din 1962 Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului, funcţie pe care a ocupat-o până la ceasul mutării sale la Domnul. Ca întâi stătător al Mitropoliei Banatului şi slujitor devotat al altarului a desfăşurat o activitate complexă – de restaurare a unor monumente bisericeşti, construirea de noi biserici şi organizarea unor colecţii muzeale; îndrumător al Ed. Mitropoliei Banatului şi a revistelor „Învierea” şi Altarul Banatului” ş.a.

ÎPS Nicolae Corneanu a participat la numeroase întâlniri panortodoxe, fiind şi membru al numeroase comisii de dialog internaţional ortodox-catolic şi ortodox-luteran. De asemenea a fost membru al Consiliului Ecumenic al Bisericilor. Practicând principul benedictin „ora et labora” a scris numeroase cărţi, cea mai mare parte în domeniul patristicii şi dintre care amintim doar: „Simbolul scării şi treptelor în religiile necreştine”; „Cu privire la semnificaţia originară a cuvântului «catolic»”; „Frumuseţea ca atribut al dumnezeirii”; „Muntele Sinai şi importanţa sa în istoria Bisericii creştine”; „Biserica din nordul-vestul ţării în perioada horthistă”; mirabila Pagini din literatura primelor veacuri creştine”; ”Pe firul vremii. Meditaţii ortodoxe”; „Popasuri duhovniceşti. De la Paști la Crăciun”; „Farmecul scrierilor patristice”; „În pas cu vremea”. A tradus „Scara raiului”, binecunoscuta lucrare a lui Ioan Scolasticul, la care a semnat şi un substanţial studiu introductiv. La toate, se adaugă o bogată activitate publicistică şi editorială ca şi o intensă activitate organizatorică, lăsându-ne moştenire o pildă de ierarh creştin, distingându-se prin erudiţie, altitudine spirituală şi asumare responsabilă a misiunii încredinţate. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992.

Prin stingerea din viaţă a ÎPS Nicolae Corneanu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membri săi a cărui amintirea va fi mereu asociată cu un deosebit respect şi o cuvenită pioşenie.

Dumnezeu să-l odihnească în pacea iubirii sale nemărginite.

Dan Hăulică (1932-2014) Comunitatea academică a aflat cu profundă întristare că, în ziua de 17 august 2014, s-a stins din viaţă, după o grea suferinţă, criticul literar şi de artă, omul de generoasă cultură Dan Hăulică, membru corespondent al Academiei Române. Născut în ziua de 7 februarie 1932 la Iaşi, Dan Hăulică a făcut studiile liceale şi apoi cele universitare mai întâi, la Iaşi, Facultatea de litere la Iaşi, după care a urmat Facultatea de Istoria Artei la Bucureşti.

După absolvirea studiilor a fost conferenţiar şi apoi profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. Din anul 1963 a fost redactor al revistei „Secolul XX”, una dintre cele mai bune reviste de cultură din ţara noastră înainte de 1989. După 1990 a fost membru în consiliul executiv UNESCO, ambasador al României pe lângă UNESCO până în anul 2001 şi reprezentant al României pe lângă Uniunea Latină.

Spirit enciclopedic, cu o capacitate deosebită în detectarea şi descrierea unor conexiuni şi interferenţe ideatice, Dan Hăulică este autor al mai multor monografi dedicate unor mari artişti ai lumii şi români dintre care amintim: „Brâncuşi, ou l’anonimat du génie”, „Picasso - Célébration du centenaire d’une naissance”; două volume „Peintres roumains”, ca şi a unor lucrări privind mari probleme ale culturii cum sunt „Critică şi cultură”, „Geografii spirituale”, „Nostalgia sintezei”, „Dimensiunea ale artei moderne” ş.a. Totodată, Dan Hăulică a semnat scenariile pentru filmele „Ştefan Luchian”, „Henri Catargi”, „Ziduri care visează”, „Curajul marilor spaţii”, „Grădini şi himere”, „Viorel Mărginean”. De neuitat rămân emisiunile sale de radio în care a dezvoltat cu har teme de literatură şi artă figurativă.

Prestigiul naţional şi internaţional de care s-a bucurat distinsul om de cultură este ilustrat şi de funcţiile pe care le-a ocupat de-a lungul anilor cum au fost preşedinte de onoare a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, al Consiliului Audiovizualului Mondial pentru Editări şi Cercetări de Artă, al Ligii Culturale România-Franţa, membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Litere şi Arte, al Societăţii Europene pentru Cultură şi a fost onorat cu mai multe premii.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 31 mai 1993.

Prin stingerea din viaţă a lui Dan Hăulică, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membri săi, un reper în viaţa noastră intelectuală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

În ziua de 27 februarie 2014 s-a stins din viaţă, agronomul specialist în genetică - ameliorarea plantelor, Alexandru Viorel Vrânceanu, membru de onoare al Academiei Române. Născut în ziua de 22 februarie 1927 la Băile în jud. Buzău, Alexandru Viorel Vrânceanu a urmat cursurile liceale la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila şi pe cele universitare la Facultăţile de Agronomie şi Horticultură din Bucureşti.

Şi-a continuat studiile de specializare la Institutul Unional de Plante oleaginoase din Krasnodar (URSS), Staţiunea de Cercetare Morden-Manitoba din Canada şi Universitatea Davis din SUA. A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică la Institutul de Cercetări Agronomice al României, apoi la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Agricultură de la Fundulea toate treptele ierarhiei de cercetare până la director ştiinţific şi director general iar din 1997 a fost profesor consultant şi conducător de doctorat în specialitatea genetică şi ameliorarea plantelor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară. În perioada 1997-2001 a fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.

Personalitatea ştiinţifică marcantă în domeniul geneticii şi ameliorării plantelor, Alexandru Viorel Vrânceanu este autorul unor creaţii prioritare mai ales în ameliorarea florii soarelui, realizând, în 1971, primul hibrid de floarea soarelui pe plan mondial. În cei peste 45 de ani de activitate neîntreruptă a contribuit la dezvoltarea domeniului geneticii şi ameliorării plantelor, în special a celor oleaginoase, în care a adus contribuţii originale teoretice şi aplicative. În total, a creat 28 de hibrizi de floarea soarelui, 340 linii de floarea soarelui, 425 de linii restauratoare de fertilitate a polenului, 147 linii rezistente la boli şi dăunători, 72 linii cu grad ridicat de autofertilitate. Este deţinătorul a 21 de brevete de invenţie şi 11 hibrizi de floarea soarelui înregistraţi în vederea brevetării. Contribuţiile sale ştiinţifice se regăsesc în 14 cărţi, dintre care la
zece a fost prim autor şi 198 de studii în care a fundamentat ştiinţific realizările din domeniul creierii soiurilor.

În semn de recunoaştere a valorii contribuţiilor sale ştiinţifice, în 1974, Academia Română i-a acordat premiul „Ion Ionescu de la Brad” iar în 1980 a primit premiul internaţional „V. Pustovoit”. A fost ales membru al unor prestigioase societăţi ştiinţifice între care al Institutului Biografic American; membru şi apoi preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Florii-soarelui, coordonator al reţelei FAO la floarea soarelui. În anul 2011, Alexandru Viorel Vrânceanu a fost ales membru de onoare al Academiei Române.