În ziua de 9 octombrie 2013 s-a stins din viaţă chimistul Eugen Segal, membru titular al Academiei Române, personalitate de prestigiu a ştiinţei româneşti şi mondiale.

Născut la 23 mai 1933 la Iaşi, acad. Eugen Segal şi-a făcut studiile liceale la Iaşi şi cele universitare la Facultatea de Chimie, secţia Chimie Fizică din Bucureşti. În 1963 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul „Contribuţii la studiul cinetic al unor descompuneri endoterme în sisteme solid-gaz. În anii următori şi-a perfecţionat pregătirea profesională la Institutul de Fizică-chimică al Academiei de Ştiinţe din Moscova, Institutul de cataliză a Secţiei Siberiene a Academiei de Ştiinţe a URSS din Novosibirsk şi la Departamentul de Inginerie Chimică a Universităţii Stanford din SUA. Din 1955 a intrat în învăţământul superior parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor. În activitatea de cercetare ştiinţifică şi-a concentrat eforturile spre domenii fundamentale ale chimiei fizice: cinetică chimică heterogenă izotermă şi neizotermă, chimosorbţie şi cinetică a reacţiilor catalitice heterogene, cinetică formală. Cercetările sale s-au finalizat în publicarea a peste 494 de lucrări publicate în ţară şi în străinătate dintre care amintim doar: „Studiul cinetic al reacţiilor heterogene cu ajutorul datelor termogravimetrice”, „Introducere în chimia fizică”, „Méthode non isothermiques utilisées pour la dètermination des paramètres cinétiques des réactions hétérogènes décrites par des équations cinétiques non encadrées dans le modèle d’ordre de réaction”, „Effect of NO and Oxygen upon the Deactivation of Cu/ZSM-5 in NO decomposition”. Este coautor al 12 brevete de invenţii. S-a impus în comunitatea ştiinţifică şi în calitate de preşedinte al Comisiei de Analiză Termică şi Calorimetrie şi membru în Consiliul Internaţionale de Analiză Termică şi Calorimetrie.

Valoarea contribuţiilor sale ştiinţifice este atestată şi de o serie de distincţii pe care le-a primit de-a lungul anilor - premiile I şi II ale Ministerului Învăţământului pentru activitate ştiinţifică, premiul „Gheorghe Spacu” al Academiei Române, premiul „Opera Omnia” al CNSIS. Mai multe universităţi din ţară i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa iar Universitatea din Bucureşti i-a acordat Diploma de Excelenţă. În anul 2003 a fost distins cu Ordinul naţional „Steaua României”.

În anul 1991 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi titular în anul 2009. În anul 2001 şi-a susţinut discursul de recepţie dedicat academicianului Ilie Murgulescu, „Dascăl de excepţie şi creator de ştiinţă”.

Prin stingerea din viaţă a acad. Eugen Segal comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, a cărui activitate ştiinţifică se înscrie în tradiţia marilor chimişti români, fondator al şcolii de cinetică neizotermică apreciată pe plan internaţional.
 

Comunitatea academică anunţă cu îndurerare că, în ziua de 1 iulie 2013 s-a stins din viaţă geologul Radu Alexandru Dimitrescu, membru titular al Academiei Române.

Născut la 27 noiembrie 1926 la Ploieşti, acad. Radu Alexandru Dimitrescu făcut cursurile liceale la Bucureşti după care a urmat studiile la Facultatea de Mine şi Metalurgie din Bucureşti. În anul 1957 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Studiul geologic şi petrografic al regiunii dintre Gârda şi Lupşa”. După absolvirea facultăţii şi-a desfăşurat activitatea ca geolog la Institutul Geologic al României, care s-a transformat ulterior în Comitet Geologic, la Întreprinderea de Prospecţiuni Geologice şi la Comitetul de Stat al Geologiei. În paralel a desfăşurat şi o bogată activitate universitară la Catedra de geologie a Institutului de Petrol şi gaze din Bucureşti, la Catedra de Mineralogie a Institutului de Mine din Bucureşti şi, din 1966, la Catedra de Geologie - Mineralogie a Universităţii „Al. Ioan Cuza” din Iaşi.

Acad. Radu Alexandru Dimitrescu a desfăşurat o bogată activitate de teren şi laborator (1948-1966), remarcându-se prin contribuţii la descifrarea unor formaţiuni geologice, la punerea în evidenţă a unor formaţiuni geologice purtătoare de substanţe minerale utile publicate de-a lungul anilor în peste 150 de cărţi, studii şi comunicări. Totodată este autor sau coautor a 13 foi ale „Hărţii geologice oficiale a României”, dintre care şase pentru Munţi Apuseni, şapte pentru Carpaţii Meridionali ca şi a unor hărţi metalogenetice ale României. A întreprins studii şi prospecţiuni în domeniul zăcămintelor metalifere la Băiuţ, Văratic şi Cavnic ş.a. Mai amintim că a colaborat la elaborarea lucrării „Mineralogia topografică a României”. Între cercetările sale, un loc aparte l-a avut studiul geologic al întregului fundament cristalin din Munţii Apuseni şi alte numeroase cercetări care l-au consacrat ca unul dintre cei mai distinşi geologi din România.

În semn de recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice, Radu Alexandru Dimitrescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi titular în anul 1996. În anul 1998, acad. Radu Alexandru Dimitrescu a susţinut discursul de recepţie cu tema „Macrostructură şi microstructură: cuarţul în petrotectonică”.
 

În ziua de 5 iunie 2013 s-a stins din viaţă profesor universitar Valerian C. Popescu, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în anul 1912 în comuna Negreşti, jud. Argeş, Valerian C. Popescu a urmat studiile liceale şi universitare la Bucureşti, unde, în 1939, şi-a luat doctoratul în medicină cu teza „Tratamentul fracturilor gâtului femural; osteosinteza extra-articulară după tehnica prof. Amza Jianu”. Şi-a continuat specializarea la Institutul Clinic Stomatologic al Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Rămas în învăţământul superior medical, Valerian C. Popescu a urmat toate treptele universitare - asistent, şef de lucrări şi conferenţiar la Clinica Stomatologică şi, din 1955, profesor la clinica chirurgicală buco-maxilo-facială din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. S-a evidenţiat prin contribuţii ştiinţifice la probleme specifice ale anesteziei în stomatologie, traumatologiei feţei şi maxilarelor, malformaţiilor şi tumorilor buco-maxilo-faciale.

Dintre preocupările sale ştiinţifice mai amintim pe cele legate privind acţiunea fluorului în combaterea cariei dentare, depistarea şi diagnosticarea cancerului bucal.

Singur sau în colaborare a elaborat o serie de lucrări din care menţionăm: „Tehnici în chirurgia stomatologică”, „Dificultăţi de diagnostic în sindromul dureros cranio-facial”, „Urgenţe în stomatologie”, „Anestezia în stomatologie”, „Radiodiagnosticul în stomatologie”, „Radiologie stomatologică”. În anul 1964 a publicat două volume din tratatul „Chirurgia buco-maxilo-facială”.

Prof. univ. Valerian C. Popescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, fiind exclus după rămânerea la Paris şi repus în drepturi în anul 1990. Totodată, Valerian C. Popescu a mai fost membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România, al Academiei de Chirurgie Dentară din Paris, al Societăţii de Medicină din Londra, al Societăţii Belgiene de Stomatologie ş.a.

 

Comunitatea academică a primit cu tristeţe vestea că, în ziua 4 mai 2013, s-a stins din viaţă savantul Christian de Duve, laureat al premiului Nobel, directorul fondator al Institutului de Duve, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în 1917, la Thames-Ditton (Marea Britanie), Christian de Duve şi-a luat titlul de doctor în medicină la Universitatea Louvain în 1941, după care a făcut studii aprofundate la Axel Hugo Thorell la Institutul Medical „Nobel” din Stockholm, desăvârşindu-şi pregătirea la Şcoala de Medicină la Universitatea Washington. Sunt anii în care a început activitatea de cercetare supra proprietăţilor insulinei. Revenit în Louvain, în 1947, Christian de Duve s-a consacrat cercetărilor din domeniul enzimologiei şi a reuşit identificarea pe cale biochimică şi apoi morfologică a două noi organite celulare lisostomii şi peroxisomii, importante pentru înţelegerea organizării celulelor. Începând cu anul 1955, este numit titular al cursului de chimie fiziologică la Universitatea din Louvain şi, în anii următori, elaborează lucrarea „Le Glucose, Insuline et Diabète”. În anul 1962 a fost numit profesor la Universitatea „Rockefeller” din New York. În 1974, vine la Bruxelles unde înfiinţează Institutul Internaţional de Patologie Celulară şi Moleculară din Bruxelles, care îi poartă numele şi pe care l-a condus până în anul 1991.

Alături de George Emil Palade şi Albert Claude, Christian de Duve a primit, în anul 1974, Premiul Nobel pentru medicină. Contribuţiile sale ştiinţifice în domeniul patologiei celulare şi moleculare, concretizate în peste 250 de lucrări, l-au consacrat ca unul dintre cei mai prestigioşi specialişti în această disciplină de vârf a ştiinţei contemporane. Anul acesta a publicat volumul de biografii „Şapte vieţi într-una”. Ca „visiting professor” a susţinut cursuri la universităţi din Australia, Belgia, Franţa, SUA.

Christian de Duve a fost membru al unor prestigioase institute academice între care Academia Leopoldina din Halle, al Academiei de Ştiinţe din Paris, Atena, al Societăţii Regale din Londra, al Societăţii regale din Canada, al Societăţii Americane de Chimie, al Societăţii Europene de Studiere a Diabetului, al Societăţii Belgiene de Biochimie.

În anul 1999 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. A vizitat ţara noastră şi a colaborat îndeosebi Institutul de Bilogie şi Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” al Academiei Române.

 

Academia Română anunţă cu întristare că, în ziua de 17 aprilie 2013, s-a stins din viaţă fizicianul şi inginerul Paul Dan Cristea, membru titular al Academiei Române. Născut în 13 februarie 1941 la Bucureşti, acad. Paul Dan Cristea a absolvit ca şef de promoţie cursurile Liceului „Sf. Sava” după care a urmat Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, Secţia Fizică Teoretică a Politehnicii şi Facultatea de Fizică, Secţia de fizică teoretică a Universităţii bucureştene. Şi-a început cariera didactică în anul 1962, ca preparator, urmând toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor, desfăşurând, totodată şi o bogată şi rodnică activitate de cercetare.

Dintre funcţiile pe care le-a îndeplinit şi care dimensionează aria preocupărilor multi şi interdisciplinare, amintim: director al Centrului de Inginerie Biomedicală a Universităţii „Politehnica” din Bucureşti, consilier al ministrului secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării, director de studii la Departamentul de Ştiinţe Inginereşti, acum Facultatea de Inginerie în limbi străine din cadrul Universităţii „Politehnica” din Bucureşti. A fost coordonator de masterat şi doctorat în inginerie electrică, electronică şi tehnologii informatice.

Spirit inovator, a abordat un larg evantai de specialităţi ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerică a semnalelor şi imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria şi proiectarea circuitelor electrice şi electronice, reţele neuronale, agenţi inteligenţi evolutivi, aparatură medicală computerizată ş.a. Rezultatele acestor cercetări sunt expuse în peste 280 de lucrări publicate în volumele unor conferinţe ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, peste 280 de contribuţii în lucrări şi manuale de specialitate şi este deţinătorul a 11 patente.

Este iniţiatorul domeniului semnalelor genomice nucleotidice în care a elaborat lucrări publicate în ţară şi străinătate cum sunt: “Conversion o Nucleotides Sequences into Genomic Signals”, “Representation and Analysis of DNA sequences” ş. a. A fost professor invitat la universităţi din Anglia, Australia, Belgia, SUA, India, Finlanda ş.a., organizator şi coordonator al numeroase conferinţe internaţionale şi a participat la numeroase manifestări ştiinţifice de specialitate.

Din bogata şi prolifica sa activitate mai notăm că a fost editor al mai multor reviste de specialitate, membru al mai multor societăţi profesionale. Este deţinătorul a două premii ale Academiei Române - „Constantin Miclescu” şi Traian Vuia” - şi premiul pentru cea mai bună lucrare specială a Fundaţiei pentru medicina celulară şi moleculară.

Pentru valoarea contribuţiilor ştiinţifice, Paul Dan Cristea a fost ales, în 2006, membru corespondent şi, în 2011, ca membru titular al Academiei Române.
 

Comunitatea academică anunţă cu întristare stingerea din viaţa a istoricului şi arheologului Mircea Petrescu-Dîmboviţa, membru titular al Academiei Române. Născut în anul 1915 la Galaţi, Mircea Petrescu-Dîmboviţa a absolvit cursurile liceale la Galaţi, după care a urmat studii de istorie, filosofie şi drept la Bucureşti, obţinând, în 1947, doctoratul în litere şi filozofie, specialitatea preistorie. În anul 1938 şi-a început cariera universitară ca asistent onorific la catedra de Preistorie şi Arheologie a Universităţii din Bucureşti şi a urmat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor şi decan la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi.

A îmbinat activitatea universitară cu aceea de cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Arheologie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi director al Muzeului de Istorie al Moldovei. A întreprins numeroase săpături arheologice în Muntenia şi Moldova, cu deosebire cu privire la neo-eneolitic, perioada de tranziţie la epoca bronzului, prima şi a doua perioadă a epocii fierului, perioada formării poporului român şi Evul Mediu. A participat la numeroase recunoaşteri arheologice în Moldova ale căror rezultate le-a publicat în volumul „Aşezări din Moldova de la paleolitic până în secolul XIII”, prioritate tematică în ţara noastră.

Bogata sa activitate de cercetare s-a concretizat într-un număr impresionant de cărţi, studii, comunicări şi rapoarte apărute în ţară şi peste hotare dintre care reţinem: „Nouvelle données concernant le néolotique carpatho-balkanique”; „Depozitul de bronz de la Bârsana” (Maramureş); „Contribuţii la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii de fier din Moldova”; „Cetăţuia de la Stoicani”; „Populaţii şi culturi în spaţiul carpato-dunărean în prima jumătate a mileniului I î.e.n.”; „Metalurgia bronzului”; „Die Nekropole der Noua-Kultur auf der «Ţugueta» bei Truşeşti. Kreis Botoşai, Normoldau, Rumänien”; „Cercetări arheologice şi istorice din zona lacului de acumulare Bicaz”. A elaborat manualele „Scurtă istorie a Daciei preromane”, „Istoria României . De la începuturi până în secolul VIII” (în colab.), a colaborat la „Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României” şi a participat ca autor şi coordonator la vol. I. din tratatul „Istoria românilor”.

Pentru valoarea contribuţiilor sale ştiinţifice, Mircea Petrescu Dîmboviţa a fost ales, în 1991, membru corespondent şi, în 1996, membru titular al Academiei Române. Aprecierea activităţii sale este atestată şi de alegerea sa în prestigioase instituţii ştiinţifice de specialitate dintre care amintim: membru titular al Institutului de Preistorie şi Protoistorie din Florenţa, membru corespondent al Institutului Arheologic German.

Prin plecarea spre veşnicie a istoricului şi academicianului Mircea Petrescu Dâmboviţa, Academia Română pierde pe un distins istoric şi profesor a cărui operă rămâne în istoriografia românească.