11.11.2012

 

Academia Română anunță că în ziua de 11 noiembrie 2012 s-a stins din viață prof. univ. dr. ing. Adrian Rusu, membru corespondent al Academiei Române la Secția de Știința și Tehnologia Informației.

Născut la 3 februarie 1946 în București, prof. univ. dr. ing. Adrian Rusu și-a făcut studiile medii la liceul „Gh. Șincai” și cele universitare la Institutul Politehnic din București iar anul 1975 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Contribuții la teoria și tehnologia structurilor Schottky cu siliciu”.

Își începe activitatea didactică în anul 1968, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, de la preparator până la profesor și șef al catedrei de Dispozitive, circuite și aparate electronice, cu o notabilă contribuție la perfecționarea învățământului superior românesc în acest domeniu.

Timp de mai bine de trei decenii, Adrian Rusu a îmbinat activitatea profesorală cu aceea de cercetare în domeniul dispozitivelor și circuitelor electronice și al modelării componentelor microelectronice active.

Rezultatele cercetărilor sale au îmbogățit literatura internațională de fizică și construcție a dispozitivelor electronice integrate. Între acestea, noua structură de diodă Schottky, familia de tranzistoare cu inducție statică, dispozitivele funcționale MOS cu poartă rezistivă, structură integrată de capacitor variabil electronic au fost brevetate în țară și străinătate.

Contribuțiile teoretice au fost sintetizate în lucrarea monografică „Modelarea componentelor microelectronice active”, distinsă cu premiul „Tudor Tănăsescu” al Academiei Române. În anul 2000, la Editura Academiei Române, a publicat volumul „Conducție electrică nelineară în structuri semiconductoare” o carte care va rămâne de referință în domeniul dispozitivelor electronice semiconductoare, îmbogățind tradiția începută de acad. Mihai Drăgănescu pe care a dus-o spre cote noi de excelență.

Prof. univ. dr. ing. Adrian Rusu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1994.
 

20.09.2012

 

 

În ziua de 20 septembrie 2012 s-a stins din viață inginerul Gheorghe Buzdugan, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1916 la Sighișoara, acad. Gheorghe Buzdugan și-a făcut studiile liceale la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și pe cele universitare la Școala Politehnică, Secția electromecanică din București.

În anul 1968 a devenit doctor și un an mai târziu doctor docent. După absolvirea Institutului, a fost inginer la Societatea de gaz și Electricitate și apoi la Astra-Vagoane.

Din 1943 a intrat la Institutul Politehnic, și a parcurs toate treptele universitare până la profesor, prorector și profesor consultant și a mai predat cursuri la Școala de Subingineri, Institutul de Căi Ferate din București.

În principal, a predat cursuri de rezistența materialelor și, pe durate mai scurte, mecanica teoretică și vibrații mecanice. Dedicat activității științifice și profesorale, a proiectat, realizat și înzestrat Laboratorul de Rezistența Materialelor în noul local al Institutului Politehnic. Totodată a reușit să introducă în planul de învățământ al facultăților de construcții de mașini cursul de vibrații mecanice. Rezultatele activității se regăsesc în 104 tratate, monografii și manuale cu deosebire în cele trei discipline predate la Institutul Politehnic – rezistența materialelor, mecanica teoretică și vibrații mecanice. Vom menționa doar „Rezistența materialelor”, „Teoria vibrațiilor”, „Măsurarea vibrațiilor”, „Fundații de mașini sau izolare antivibratorie”, „Șocuri și vibrații”. A editat și publicat în Germania monografia multilingvă „Moderne Methoden und Hilfsmittel in der Inginieurausbildung”. La acestea se adaugă și numeroase studii și articole publicate în reviste de specialitate.

În anul 1963, Gheorghe Buzdugan a fost ales membru corespondent al Academiei Române, titular în anul 1990 și între anii 1993-1998 a fost președintele Secției de Științe Tehnice. În 1992, și-a susținut discursul de recepție cu tema „Probleme dinamice ale mecanicii solidelor deformabile, prezente în școala românească”.

La despărțirea de acad. Gheorghe Buzdugan, să reamintim cuvintele de răspuns la discursul de recepție rostite de către acad. Radu Voinea, care afirma că a existat o lungă perioadă când cuvintele „rezistența materialelor” și „Gheorghe Buzdugan” deveniseră sinonime. Era într-adevăr un fel de legendă vie datorită ținutei științifice a cursurilor pe care le susținea cu deosebitul dar de a le adapta și moderniza continuu, reușind să formeze generații de specialiști pentru care va rămâne un model de excelență și exigență.
 

12.08.2012

 

 

Academia Română aduce la cunoștință că în ziua de 12 august 2012 s-a stins din viață inginerul geolog Dumitru Enescu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la 21 iunie 1930 în comuna Drajna de Sus, jud. Prahova, Dumitru Enescu a făcut liceul „Petru și Pavel” și, după absolvire, a urmat cursurile Facultății de Geologie, secția geofizică din București. Și-a luat doctoratul în anul 1961 și docența în 1972. Și-a continuat specializarea în seismologie la Institutul de Geofizică din Praga și la Institutul de Geofizică din Karlsruhe.

Dedicat cercetării, a desfășurat o bogată activitatea științifică la Institutul Național de Fizică a Pământului, începând ca cercetător, continuând ca șef de secție și apoi ca director. În paralel a fost profesor asociat la Facultatea de Fizică din București. Activitatea sa de cercetare s-a desfășurat în domeniul seismologiei, unde a adus contribuții semnificative la înțelegerea unor probleme deosebit de complexe, dintre care amintim: fizica sursei seismice, stabilirea mecanismului de producere a cutremurelor de pământ, stabilirea magnitudinii cutremurelor de pământ, studiul seismicității, hazardul seismic și riscul seismic, controversata problemă a predicției cutremurelor de pământ, seismotectonica și geodinamica. Rezultatele acestei prodigioase activități se regăsesc în cele aproape 200 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în șapte volume de sinteză și în reviste de specialitate din țară și de peste hotare, dintre care reținem: „Prospecțiuni geofizice” (în colab.), „Cutremurul de pământ din România din 4 martie 1977” (în colab.), „Prediction of the strong earthquakes in Vrancea, Romania, using the CN Algorithm” (în colab.), „Cutremurele de pământ. Caracteristici și previziuni”. A condus peste 30 de lucrări de doctorat. Valoare cercetărilor sale este atestată și de premiile cu care a fost distins - premiile „Grigore Cobălcescu” și „Aurel Vlaicu” ale Academiei Române, premiul Societății Europene a Geofizicienilor Exploratori, Diploma de excelență acordată de Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare. De asemenea, a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler. A fost membru în Comisia Europeană de Seismologie, în Consiliul de guvernare a Centrului Internațional de Seismologie din Marea Britanie și în Comitetul Național de Geodezie și Geofizică.

În noiembrie 2011, Academia Română l-a primit pe Dumitru Enescu printre membrii săi de onoare.
 

16.06.2012

 

 

Gheorghe Zarnea
(1920-2012)

Academia Română anunță că în ziua 16 iunie 2012 s-a stins din viață medicul și biologul Gheorghe Zarnea, membru titular al Academiei Române.

Născut la 22 septembrie 1920, acad. Gheorghe Zarnea a absolvit liceul „Aurel Vlaicu” după care a urmat Facultatea de Medicină din București, obținând, în 1945, titlul de doctor în medicină și, în 1970, titlul de doctor docent. După cursuri de specialitate în Franța și Danemarca, Gheorghe Zarnea a intrat în învățământul superior, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor și profesor consultant.

În comunitatea universitară, Gheorghe Zarnea este considerat ca întemeietorul învățământului de microbiologie generală din facultățile de biologie și chimie pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi ca virologia, imunobiologie, bacteriologie medicală, ecologia microorganismelor, microbiologie industrială. Activitatea didactică s-a completat armonios cu aceea de cercetare științifică legată în principal de biologia, imunologia și epidemiologia rickettsiilor și a rickettsiozelor. Pe baza a numeroase studii a fost posibilă extinderea bazei științifice de diagnostic prin realizarea unor produse biologice noi, standardizate. A coordonat studiile științifice clinice, microbiologice și epidemiologice care au permis eradicarea acestui tip de infecție din țara noastră. După anul 1970, Gh. Zarnea, împreună cu un grup de colaboratori, și-a consacrat activitatea științifică exclusiv pe probleme de biologie și aplicațiile unor microorganisme utile pentru sol - biologia unor microorganisme producătoare de enzime cu importanță biotehnologică, a microorganismelor producătoare de gaze combustibile (metan, hidrogen), inginerie genetică bacteriană ș.a. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în peste 225 de lucrări și vom menționa doar: Microbiologie generală (1970), Bioingineria preparatelor enzimatice microbiene (1980), Tratat de microbiologie generală în cinci volume: vol. I - Virologie generală, anatomie bacteriană (1983); vol. II - Fiziologia microorganismelor, Principii de sistematică și taxonomie, Originea și evoluția microorganismelor (1984); vol. III - Genetică moleculară, Ingineria genelor (1986); vol. IV - Imunologie (1990); vol. V - Bazele teoretice ale ecologiei microorganismelor, Microorganismele și mediile lor naturale (1994); Imunologie (1995), Virologie generala (1997); Dicționar de microbiologie generală și biologie
moleculară
(2011).

Între anii 1973-1985 a fost director al Institutului de Biologie al Academiei Române, după care a fost director onorific până în 1998. Recunoașterea valorii științifice a activității desfășurate de Gheorghe Zarnea a fost atestată prin alegerea sa ca membru al Societății Franceze de Microbiologie și a fost distins cu mai multe premii și medalii dintre care amintim: premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române, ordinul național „Steaua României” în grad de ofițer.

În anul 1991 Gheorghe Zarnea a fost ales membru corespondent al Academiei Române și patru ani mai târziu, în 1995, membru titular, an în care a fost investit și cu funcția de președinte și președinte de onoare al Secției de Științe Biologice.
 

13.05.2012

 

 

Horia Damian
(1922-2012)

În ziua de 13 mai 2012 s-a stins din viață, la Paris, artistul plastic Horia Damian, membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

 

Apreciat ca unul dintre cei mai importanți plasticieni contemporani, Horia Damian s-a născut la 27 februarie 1922 la București, unde a și urmat, după absolvirea liceului, cursurile Școlii de Arhitectură. S-a remarcat din tinerețe și s-a impus în viața artistică românească cu prilejul expoziției de la Salonul Oficial de Pictură, prima expoziție personală, deschisă în anul 1942 la Ateneul Român, când obține și premiul pentru gravură. La ediția din 1945 a Salonului Oficial este distins cu premiul „Atanasie Simu” și primește o bursă cu care pleacă să studieze la Paris. Anul următor, Horia Damian se stabilea la Paris, unde își continuă formarea artistică cu André Lhote, Ferdinand Léger, Auguste Herbin.

Anul 1952 marchează deschiderea primei expoziții personale în străinătate, după care urmează alte expoziții de anvergură la Paris, New-York și în alte orașe din America de Nord, Europa. Specialiștii consideră că structura sa de arhitect este descifrabilă în rigoarea desenului, pânzele sale, urmând cicluri iconografice trimit la structuri arhetipale ca porți, temple, piramide, construcții, capiteluri, frontoane.

A creat o operă magistrală pe un registru variat de manifestare a talentului său cu totul ieșit din comun - pictura pe pânză, instalații, vitralii. Lucrările „Sarcofagul roz”, „Piramida roșie”, „Coloseul roșu”, „Declinul haosului”, „Coloane” ș.a. au fost expuse la Bienalele din Veneția, Muzeul „Guggenheim”, la Muzeul de Artă „Pompidou” din Paris, la Muzeul „Ludwig” din Aachen ș.a.

În țară, unele dintre lucrările sale pot fi admirate la Muzeul de Artă al României, Muzeul „Zambaccian”, Muzeul Național de Artă Contemporană.
În anul 1993, Academia Română l-a ales pe artistul Horia Damian printre membrii ei de onoare.
 

28.04.2012

 

 

Margareta Giurgea
(1915-2012)


Comunitatea academică anunță cu durere  că în ziua de 28 aprilie s-a stins din viață fizicianul Margareta Giurgea, membru titular al Academiei Române.

Acad. Margareta Giurgea s-a născut în anul 1915 la București și, după terminarea cursurilor liceale, a urmat pe cele universitare la Secția de fizică a Facultății de Științe din București. În anul 1943 și-a susținut doctoratul cu o teză din domeniul descărcărilor electrice, sub îndrumarea profesorului Eugen Bădărău.  

A urcat toate treptele ierarhiei universitare, începând ca asistent, apoi conferențiar la Catedra de acustică și optică, profesor de optică și spectroscopie  a Facultății de Fizică a Universității bucureștene și, paralel, a conferențiat la Facultatea de Chimie  a Institutului Politehnic din București.

Din 1966 de când este coordonator de doctorat în optică-spectroscopie a contribuit la formarea  a peste 25 doctori în fizică, unii dintre ei fiind astăzi profesori sau membri ai unor colective de cercetare științifică din țară și de peste hotare. Margareta Giurgea s-a dedicat cu o aceiași pasiune cratoare  și activității  de cercetare, fiind mai întâi  cercetător la Institutul de Fizică al Academiei Române și apoi la Institutul de Fizică și de Tehnologia Materialelor de pe Platforma Măgurele. În cercetările sale a abordat mai multe domenii pe care le-a îmbogățit cu rezultatele propriei activități și vom aminti doar: descărcări electrice în gaze, spectroscopia de absorbție, împrăștierea luminii în lichide pure, soluțiile de polimeri, noncristale pure și dopate, conducția electrică în polimeri solizi ș.a.  În 1998, împreună cu conf. Leontina Nasta a publicat lucrarea „Optica” din seria „Biblioteca profesorului de fizică”, inițiată de acad. Șerban Țițeica. În anul 1968, când a fost distinsă și cu un Premiu al Academiei Române,  a coordonat organizarea Colocviului „Optical and Spectroscopic Phenomena in Ionic Crystals” de la București.

Recunoașterea meritelor științifice ale prof. Margareta Giurgea a fost atestată de alegerea sa, în 1991, ca membru corespondent și în 1992 ca membru titular al Academiei Române iar între anii 1992-1995 a îndeplinit funcția de președinte al Secției de Științe Fizice.
 

13.04.2012

 

Florin Constantiniu
(1933-2012)


În ziua de 13 aprilie 2012 s-a stins din viață istoricul Florin Constantiniu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1933 la București, acad. Florin Constantiniu a făcut studiile secundare la Colegiul „Sf. Sava” din București și cele universitare la Facultatea de Istorie a Universității din București, luându-și doctoratul în anul 1968 cu teza „Relații agrare din Țara Românească în secolul al XVIII”. Din 1957 a fost cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”. În anii 1977, 1983 și 1987 a făcut cercetări în Franța și SUA.

Plecat dintre noi, istoricul Florin Constantiniu a lăsat moștenire istoriografiei românești un volum impresionat de cărți, studii și articole privind istoria medie, modernă și contemporană a României, apărute în țară și peste hotare. Dintre acestea vom menționa doar: „Un proiect românesc de coaliție antiotomană din ultimul sfert al sec. XVI”, distinsă cu premiul „Nicolae Bălcescu” al Academiei Române, „De la Mihai Viteazul la fanarioți. Observații asupra politicii externe românești”, „Între Hitler și Stalin. România și Pactul Ribbentrop - Molotov”, „Dictatul de la Moscova și relațiile sovieto-germane”, „Trecerea Nistrului. O decizie controversată” (în colab.), „O istorie sinceră a poporului român”, „Doi ori doi fac șaisprezece. A început războiul rece în România”, „De la războiul fierbinte la războiul rece”, „Hitler, Stalin și România” ș.a. A colaborat la volumele: „Documente privind relațiile agrare din veacul al XVIII„ (două volume), „Istoria României” (vol. III), „Istoria lumii în date”, „Istoria poporului român, „Instituții feudale din Țările Române”; „România în anii celui de al doilea război mondial”, „Misiunile lui A. I. Vîșinski în România”. A fost distins cu Ordinul național „Pentru Merit” în grad de cavaler.

Istoricul Florin Constantiniu a fost ales membru al Academiei Române în anul 1999 și titular în 2006. Prin stingerea din viață a distinsului istoric Florin Constantiniu, comunitatea academică a pierdut pe unul dintre distinșii, un istoric de prestigiu, un om cu nobile calități morale și intelectuale.
 

12.04.2012

 

Gabriel Țepelea
(1916 -2012)


În ziua de 12 aprilie s-a stins din viață filologul, istoricul literar, scriitorul și omul politic Gabriel Țepelea, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1916 la Borod, jud. Bihor, Gabriel Țepelea a făcut studiile liceale la Oradea, după care a urma cursurile Secției de filologie a Facultății de Litere și Filozofie din Cluj. După o specializare în Franța, în 1947 și-a luat doctoratul cu magna cum laudae.

În anul 1945 și-a început cariera didactică la Liceele „Spiru Haret”, „Matei Basarab”, „Regele Mihai I”. Din 1962 a fost lector și conferențiar universitar la Facultatea de Filologie, apoi, prin transfer, la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din Pitești, unde a urcat treptele ierarhiei universitare până la profesor și decan până în anul 1974.

Ca om politic, a desfășurat o intensă activitate ca membru al Partidului Național Țărănesc, fiind condamnat și închis la Jilava, Aiud, Oradea și Canal. După 1990, a îndeplinit o serie de funcții politice cum au fost; prim-vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc Creștin - Democrat, vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin Democrate, președinte al Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaților, lider al grupului parlamentar PNȚCD Civic - Ecologist din Camera Deputaților. Discursurile, propunerile de legi și amendamentele din acești ani au fost publicate în volumul „Dezbateri parlamentare”.

Debutând în publicistică încă de la sfârșitul anilor ’30, cu numele propriu sau cu pseudonimele La Fleche, G. Z. Pop, G. Tega, Gabriel Țepelea a colaborat la mai multe publicații ale vremii ca „Ardealul”, „Argeș”, „Familia”, „Limba Română”, „Limbă și Literatură”, „Luceafărul”, „Orizon”, „Vatra” ș.a. Totodată, Gabriel Țepelea este autorul a numeroase lucrări din care reținem: „Tonalitatea poeziei transilvane”, „Versuri în metru antic în Biblia de la București”, „Arta portretului la Octavian Goga”, „Opera lui Arghezi în circuitul universal”, „Condeierii țărani și civilizația satului”. Ca scriitor și eseist a publicat volumele „ Problema omului în societatea românească”, „Însemnări de taină”, „Anii nimănui”, Amintiri și evocări”, „Călătorii interioare. Memorii”, Secvențe din Purgatoriu” ș.a.

În ultimele decenii de viață s-a consacrat studierii istoriei și literaturii române publicând o serie de lucrări cum sunt: „Studii de istorie și limbă literară”, „Momente din evoluția limbii române literare”, „Rememorări de istorie, literatură și cultură națională”, „Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române vechi” ș.a. La acestea se adaugă unele lucrări de istorie politică: „Iuliu Maniu în fața istoriei”, „Ion Mihalache în fața istoriei”, „Corneliu Coposu în fața istoriei”. A fost autor și coordonator al volumelor: „Din gândirea românească creștin-democrată”, „Libertate sub semnul răspunderii”, „Pe același drum”.

Ca recunoaștere a meritelor sale, Gabriel Țepelea a fost ales membru al Uniunii Scriitorilor și al mai multor asociații și a fost distins cu mai multe ordine și medalii dintre care menționăm: Ordinul național „Serviciul credincios” în grad de cavaler, ofițer al „Legiunii de onoare”, doctor honoris causa al Universităților din Pitești, Oradea și Arad. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1993.
 

09.04.2012

 

Andrei Andrieș
(1933-2012)

Comunitatea academică din țara noastră a primit cu întristare vestea că, în ziua de 9 aprilie, a trecut în eternitate acad. Andrei Andrieș, membru de onoare al Academiei Române din Republica Moldova.

Născut la Chișinău în ziua de 24 octombrie 1933, Andrei Andrieș a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Universității de stat din Chișinău. Îndată după terminarea facultății și-a început cariera de cercetare științifică mai întâi la Institutul Fizico – Tehnic din St. Petersburg și apoi la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe din Republica Moldova.

În anul 1964 a devenit candidat în științe fizico-matematice și în 1977 doctor în științe fizico-matematice. A fost șef al Laboratorului de Proprietăți Fotoelectrice ale Semiconductorilor și director al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Științe din Republica Moldova. Specialist recunoscut pe plan mondial, promotor al optoelectronice în Republica Moldova, Andrei Andrieș a adus numeroase contribuții la dezvoltarea fizicii semiconductorilor necristalini, a elaborat lucrări referitoare la proprietățile optice, fotoelectrice și structurale ale sticlelor semiconductoare calcogenide, care sunt considerate a fi de pionierat. Totodată, a inițiat noi direcții științifice în domeniul aplicării semiconductorilor amorfi în sistemul de înregistrare a informației optice. Sub conducerea sa, au fost realizate noi fibre optice pe bază de sticle calcogenide. Dintre numeroasele sale realizări științifice, mai amintim că, în 1988, a descoperit efectul de absorbție nelineară fotoindusă în straturi amorfe calcogenide. Rezultatele cercetărilor sale științifice se regăsesc în peste 500 de lucrări și 45 de brevete de invenție.

Pentru deosebitele sale merite științifice, Andrei Andrieș a fost ales membru și apoi președinte al Academiei de Științe din Moldova, rămânând în istoria acestei prestigioase instituții prin numeroase împliniri, între care recunoașterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română. În anul 1991, acad. Andrei Andrieș a fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române.
 

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006