|
|
|
11.11.2012
|
|
Academia Română anunță că în ziua
de 11 noiembrie 2012 s-a stins din viață prof. univ.
dr. ing. Adrian Rusu, membru
corespondent al Academiei Române la Secția de
Știința și Tehnologia Informației.
Născut la 3 februarie 1946 în
București, prof. univ. dr. ing. Adrian Rusu
și-a făcut studiile medii la liceul „Gh. Șincai” și
cele universitare la Institutul Politehnic din
București iar anul 1975 și-a susținut teza de
doctorat cu tema „Contribuții la teoria și
tehnologia structurilor Schottky cu siliciu”.
|
Își începe activitatea didactică în anul
1968, parcurgând toate treptele ierarhiei universitare, de
la preparator până la profesor și șef al catedrei de
Dispozitive, circuite și aparate electronice, cu o notabilă
contribuție la perfecționarea învățământului superior
românesc în acest domeniu.
Timp de mai bine de trei decenii,
Adrian Rusu a îmbinat activitatea profesorală cu
aceea de cercetare în domeniul dispozitivelor și circuitelor
electronice și al modelării componentelor microelectronice
active.
Rezultatele cercetărilor sale au
îmbogățit literatura internațională de fizică și construcție
a dispozitivelor electronice integrate. Între acestea, noua
structură de diodă Schottky, familia de tranzistoare cu
inducție statică, dispozitivele funcționale MOS cu poartă
rezistivă, structură integrată de capacitor variabil
electronic au fost brevetate în țară și străinătate.
Contribuțiile teoretice au fost
sintetizate în lucrarea monografică „Modelarea componentelor
microelectronice active”, distinsă cu premiul „Tudor
Tănăsescu” al Academiei Române. În anul 2000, la Editura
Academiei Române, a publicat volumul „Conducție electrică
nelineară în structuri semiconductoare” o carte care va
rămâne de referință în domeniul dispozitivelor electronice
semiconductoare, îmbogățind tradiția începută de acad. Mihai
Drăgănescu pe care a dus-o spre cote noi de excelență.
Prof. univ. dr. ing. Adrian Rusu
a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul
1994.
|
20.09.2012
|
|
În ziua de 20 septembrie 2012 s-a
stins din viață inginerul Gheorghe Buzdugan,
membru titular al Academiei Române.
Născut în anul 1916 la
Sighișoara, acad. Gheorghe Buzdugan
și-a făcut studiile liceale la liceul „Andrei
Șaguna” din Brașov și pe cele universitare la Școala
Politehnică, Secția electromecanică din București.
În anul 1968 a devenit doctor și
un an mai târziu doctor docent. După absolvirea
Institutului, a fost inginer la Societatea de gaz și
Electricitate și apoi la Astra-Vagoane. |
Din 1943 a intrat la Institutul
Politehnic, și a parcurs toate treptele universitare până la
profesor, prorector și profesor consultant și a mai predat
cursuri la Școala de Subingineri, Institutul de Căi Ferate
din București.
În principal, a predat cursuri de
rezistența materialelor și, pe durate mai scurte, mecanica
teoretică și vibrații mecanice. Dedicat activității
științifice și profesorale, a proiectat, realizat și
înzestrat Laboratorul de Rezistența Materialelor în noul
local al Institutului Politehnic. Totodată a reușit să
introducă în planul de învățământ al facultăților de
construcții de mașini cursul de vibrații mecanice.
Rezultatele activității se regăsesc în 104 tratate,
monografii și manuale cu deosebire în cele trei discipline
predate la Institutul Politehnic – rezistența materialelor,
mecanica teoretică și vibrații mecanice. Vom menționa doar
„Rezistența materialelor”, „Teoria vibrațiilor”, „Măsurarea
vibrațiilor”, „Fundații de mașini sau izolare
antivibratorie”, „Șocuri și vibrații”. A editat și publicat
în Germania monografia multilingvă „Moderne Methoden und
Hilfsmittel in der Inginieurausbildung”. La acestea se
adaugă și numeroase studii și articole publicate în reviste
de specialitate.
În anul 1963, Gheorghe Buzdugan
a fost ales membru corespondent al Academiei Române, titular
în anul 1990 și între anii 1993-1998 a fost președintele
Secției de Științe Tehnice. În 1992, și-a susținut discursul
de recepție cu tema „Probleme dinamice ale mecanicii
solidelor deformabile, prezente în școala românească”.
La despărțirea de acad. Gheorghe
Buzdugan, să reamintim cuvintele de răspuns la
discursul de recepție rostite de către acad. Radu Voinea,
care afirma că a existat o lungă perioadă când cuvintele
„rezistența materialelor” și „Gheorghe Buzdugan” deveniseră
sinonime. Era într-adevăr un fel de legendă vie datorită
ținutei științifice a cursurilor pe care le susținea cu
deosebitul dar de a le adapta și moderniza continuu, reușind
să formeze generații de specialiști pentru care va rămâne un
model de excelență și exigență.
|
12.08.2012
|
|
Academia Română aduce la
cunoștință că în ziua de 12 august 2012 s-a stins
din viață inginerul geolog Dumitru Enescu,
membru de onoare al Academiei Române.
Născut la 21 iunie 1930 în comuna
Drajna de Sus, jud. Prahova, Dumitru Enescu
a făcut liceul „Petru și Pavel” și, după absolvire,
a urmat cursurile Facultății de Geologie, secția
geofizică din București. Și-a luat doctoratul în
anul 1961 și docența în 1972. Și-a continuat
specializarea în seismologie la Institutul de
Geofizică din Praga și la Institutul de Geofizică
din Karlsruhe. |
Dedicat cercetării, a desfășurat o bogată
activitatea științifică la Institutul Național de Fizică a
Pământului, începând ca cercetător, continuând ca șef de
secție și apoi ca director. În paralel a fost profesor
asociat la Facultatea de Fizică din București. Activitatea
sa de cercetare s-a desfășurat în domeniul seismologiei,
unde a adus contribuții semnificative la înțelegerea unor
probleme deosebit de complexe, dintre care amintim: fizica
sursei seismice, stabilirea mecanismului de producere a
cutremurelor de pământ, stabilirea magnitudinii cutremurelor
de pământ, studiul seismicității, hazardul seismic și riscul
seismic, controversata problemă a predicției cutremurelor de
pământ, seismotectonica și geodinamica. Rezultatele acestei
prodigioase activități se regăsesc în cele aproape 200 de
lucrări publicate singur sau în colaborare, în șapte volume
de sinteză și în reviste de specialitate din țară și de
peste hotare, dintre care reținem: „Prospecțiuni geofizice”
(în colab.), „Cutremurul de pământ din România din 4 martie
1977” (în colab.), „Prediction of the strong earthquakes in
Vrancea, Romania, using the CN Algorithm” (în colab.),
„Cutremurele de pământ. Caracteristici și previziuni”. A
condus peste 30 de lucrări de doctorat. Valoare cercetărilor
sale este atestată și de premiile cu care a fost distins -
premiile „Grigore Cobălcescu” și „Aurel Vlaicu” ale
Academiei Române, premiul Societății Europene a
Geofizicienilor Exploratori, Diploma de excelență acordată
de Agenția Națională pentru Știință, Tehnologie și Inovare.
De asemenea, a fost distins cu Ordinul Național „Pentru
Merit” în grad de Cavaler. A fost membru în Comisia
Europeană de Seismologie, în Consiliul de guvernare a
Centrului Internațional de Seismologie din Marea Britanie și
în Comitetul Național de Geodezie și Geofizică.
În noiembrie 2011, Academia Română l-a
primit pe Dumitru Enescu printre membrii săi
de onoare.
|
16.06.2012
|
|
Gheorghe Zarnea
(1920-2012)
Academia Română anunță că în ziua
16 iunie 2012 s-a stins din viață medicul și
biologul Gheorghe Zarnea, membru
titular al Academiei Române.
Născut la 22 septembrie 1920,
acad. Gheorghe Zarnea a absolvit
liceul „Aurel Vlaicu” după care a urmat Facultatea
de Medicină din București, obținând, în 1945, titlul
de doctor în medicină și, în 1970, titlul de doctor
docent. După cursuri de specialitate în Franța și
Danemarca, Gheorghe Zarnea a intrat în
învățământul superior, parcurgând toate treptele
ierarhiei universitare, ajungând profesor și
profesor consultant. |
În comunitatea universitară, Gheorghe Zarnea
este considerat ca întemeietorul învățământului de
microbiologie generală din facultățile de biologie și chimie
pe care l-a dezvoltat odată cu crearea unor discipline noi
ca virologia, imunobiologie, bacteriologie medicală,
ecologia microorganismelor, microbiologie industrială.
Activitatea didactică s-a completat armonios cu aceea de
cercetare științifică legată în principal de biologia,
imunologia și epidemiologia rickettsiilor și a
rickettsiozelor. Pe baza a numeroase studii a fost posibilă
extinderea bazei științifice de diagnostic prin realizarea
unor produse biologice noi, standardizate. A coordonat
studiile științifice clinice, microbiologice și
epidemiologice care au permis eradicarea acestui tip de
infecție din țara noastră. După anul 1970, Gh. Zarnea,
împreună cu un grup de colaboratori, și-a consacrat
activitatea științifică exclusiv pe probleme de biologie și
aplicațiile unor microorganisme utile pentru sol - biologia
unor microorganisme producătoare de enzime cu importanță
biotehnologică, a microorganismelor producătoare de gaze
combustibile (metan, hidrogen), inginerie genetică
bacteriană ș.a. Rezultatele acestor cercetări au fost
publicate în peste 225 de lucrări și vom menționa doar:
Microbiologie generală (1970), Bioingineria
preparatelor enzimatice microbiene (1980), Tratat de
microbiologie generală în cinci volume: vol. I -
Virologie generală, anatomie bacteriană (1983); vol. II
- Fiziologia microorganismelor, Principii de sistematică
și taxonomie, Originea și evoluția microorganismelor
(1984); vol. III - Genetică moleculară, Ingineria genelor
(1986); vol. IV - Imunologie (1990); vol. V -
Bazele teoretice ale ecologiei microorganismelor,
Microorganismele și mediile lor naturale (1994);
Imunologie (1995), Virologie generala (1997); Dicționar
de microbiologie generală și biologie
moleculară (2011).
Între anii 1973-1985 a fost director al Institutului de
Biologie al Academiei Române, după care a fost director
onorific până în 1998. Recunoașterea valorii științifice a
activității desfășurate de Gheorghe Zarnea a
fost atestată prin alegerea sa ca membru al Societății
Franceze de Microbiologie și a fost distins cu mai multe
premii și medalii dintre care amintim: premiul „Emanoil
Teodorescu” al Academiei Române, ordinul național „Steaua
României” în grad de ofițer.
În anul 1991 Gheorghe Zarnea a fost ales
membru corespondent al Academiei Române și patru ani mai
târziu, în 1995, membru titular, an în care a fost investit
și cu funcția de președinte și președinte de onoare al
Secției de Științe Biologice.
|
13.05.2012
|
|
Horia Damian
(1922-2012)
În ziua de 13 mai 2012 s-a stins
din viață, la Paris, artistul plastic Horia
Damian, membru de onoare din străinătate al
Academiei Române.
|
Apreciat ca unul dintre cei mai importanți plasticieni
contemporani, Horia Damian s-a născut la 27
februarie 1922 la București, unde a și urmat, după
absolvirea liceului, cursurile Școlii de Arhitectură. S-a
remarcat din tinerețe și s-a impus în viața artistică
românească cu prilejul expoziției de la Salonul Oficial de
Pictură, prima expoziție personală, deschisă în anul 1942 la
Ateneul Român, când obține și premiul pentru gravură. La
ediția din 1945 a Salonului Oficial este distins cu premiul
„Atanasie Simu” și primește o bursă cu care pleacă să
studieze la Paris. Anul următor, Horia Damian
se stabilea la Paris, unde își continuă formarea artistică
cu André Lhote, Ferdinand Léger, Auguste Herbin.
Anul 1952 marchează deschiderea primei expoziții personale
în străinătate, după care urmează alte expoziții de
anvergură la Paris, New-York și în alte orașe din America de
Nord, Europa. Specialiștii consideră că structura sa de
arhitect este descifrabilă în rigoarea desenului, pânzele
sale, urmând cicluri iconografice trimit la structuri
arhetipale ca porți, temple, piramide, construcții,
capiteluri, frontoane.
A creat o operă magistrală pe un registru variat de
manifestare a talentului său cu totul ieșit din comun -
pictura pe pânză, instalații, vitralii. Lucrările
„Sarcofagul roz”, „Piramida roșie”, „Coloseul roșu”,
„Declinul haosului”, „Coloane” ș.a. au fost expuse la
Bienalele din Veneția, Muzeul „Guggenheim”, la Muzeul de
Artă „Pompidou” din Paris, la Muzeul „Ludwig” din Aachen
ș.a.
În țară, unele dintre lucrările sale pot fi admirate la
Muzeul de Artă al României, Muzeul „Zambaccian”, Muzeul
Național de Artă Contemporană.
În anul 1993, Academia Română l-a ales pe artistul
Horia Damian printre membrii ei de onoare.
|
28.04.2012
|
|
Margareta Giurgea
(1915-2012)
Comunitatea academică anunță cu durere că în ziua
de 28 aprilie s-a stins din viață fizicianul
Margareta Giurgea, membru titular al
Academiei Române.
Acad. Margareta Giurgea s-a născut în
anul 1915 la București și, după terminarea
cursurilor liceale, a urmat pe cele universitare la
Secția de fizică a Facultății de Științe din
București. În anul 1943 și-a susținut doctoratul cu
o teză din domeniul descărcărilor electrice, sub
îndrumarea profesorului Eugen Bădărău. |
A urcat toate treptele ierarhiei universitare, începând ca
asistent, apoi conferențiar la Catedra de acustică și
optică, profesor de optică și spectroscopie a
Facultății de Fizică a Universității bucureștene și,
paralel, a conferențiat la Facultatea de Chimie a
Institutului Politehnic din București.
Din 1966 de când este coordonator de doctorat în
optică-spectroscopie a contribuit la formarea a peste 25
doctori în fizică, unii dintre ei fiind astăzi profesori sau
membri ai unor colective de cercetare științifică din țară
și de peste hotare. Margareta Giurgea s-a
dedicat cu o aceiași pasiune
cratoare și activității de cercetare, fiind mai întâi
cercetător la Institutul de Fizică al Academiei Române și
apoi la Institutul de Fizică și de Tehnologia Materialelor
de pe Platforma Măgurele. În cercetările sale a abordat mai
multe domenii pe care le-a îmbogățit cu rezultatele propriei
activități și vom aminti doar: descărcări electrice în
gaze, spectroscopia de absorbție, împrăștierea luminii în
lichide pure, soluțiile de polimeri, noncristale pure și
dopate, conducția electrică în polimeri solizi ș.a. În
1998, împreună cu conf. Leontina Nasta a publicat lucrarea
„Optica” din seria „Biblioteca profesorului de fizică”,
inițiată de acad. Șerban Țițeica. În anul 1968, când a fost
distinsă și cu un Premiu al Academiei Române, a coordonat
organizarea Colocviului „Optical
and Spectroscopic Phenomena in Ionic Crystals”
de la București.
Recunoașterea meritelor științifice ale prof.
Margareta Giurgea
a fost atestată de alegerea sa, în 1991, ca membru
corespondent și în 1992 ca membru titular al Academiei
Române iar între anii 1992-1995 a îndeplinit funcția de
președinte al Secției de Științe Fizice.
|
13.04.2012
|
|
Florin Constantiniu
(1933-2012)
În ziua de 13 aprilie 2012 s-a stins din viață
istoricul Florin Constantiniu, membru
titular al Academiei Române.
Născut în anul 1933 la București,
acad. Florin Constantiniu a făcut
studiile secundare la Colegiul „Sf. Sava” din
București și cele universitare la Facultatea de
Istorie a Universității din București, luându-și
doctoratul în anul 1968 cu teza „Relații agrare din
Țara Românească în secolul al XVIII”. Din 1957 a
fost cercetător științific la Institutul de Istorie
„Nicolae Iorga”. În anii 1977, 1983 și 1987 a făcut
cercetări în Franța și SUA. |
Plecat dintre noi, istoricul Florin
Constantiniu a lăsat moștenire istoriografiei
românești un volum impresionat de cărți, studii și articole
privind istoria medie, modernă și contemporană a României,
apărute în țară și peste hotare. Dintre acestea vom menționa
doar: „Un proiect românesc de coaliție antiotomană din
ultimul sfert al sec. XVI”, distinsă cu premiul „Nicolae
Bălcescu” al Academiei Române, „De la Mihai Viteazul la
fanarioți. Observații asupra politicii externe românești”,
„Între Hitler și Stalin. România și Pactul Ribbentrop -
Molotov”, „Dictatul de la Moscova și relațiile
sovieto-germane”, „Trecerea Nistrului. O decizie
controversată” (în colab.), „O istorie sinceră a poporului
român”, „Doi ori doi fac șaisprezece. A început războiul
rece în România”, „De la războiul fierbinte la războiul
rece”, „Hitler, Stalin și România” ș.a. A colaborat la
volumele: „Documente privind relațiile agrare din veacul al
XVIII„ (două volume), „Istoria României” (vol. III),
„Istoria lumii în date”, „Istoria poporului român,
„Instituții feudale din Țările Române”; „România în anii
celui de al doilea război mondial”, „Misiunile lui A. I.
Vîșinski în România”. A fost distins cu Ordinul național
„Pentru Merit” în grad de cavaler.
Istoricul Florin Constantiniu
a fost ales membru al Academiei Române în anul 1999 și
titular în 2006. Prin stingerea din viață a distinsului
istoric Florin Constantiniu, comunitatea
academică a pierdut pe unul dintre distinșii, un istoric de
prestigiu, un om cu nobile calități morale și intelectuale.
|
12.04.2012
|
|
Gabriel Țepelea
(1916 -2012)
În ziua de 12 aprilie s-a stins din viață filologul,
istoricul literar, scriitorul și omul politic
Gabriel Țepelea, membru de onoare al
Academiei Române.
Născut în anul 1916 la Borod,
jud. Bihor, Gabriel Țepelea a făcut
studiile liceale la Oradea, după care a urma
cursurile Secției de filologie a Facultății de
Litere și Filozofie din Cluj. După o specializare în
Franța, în 1947 și-a luat doctoratul cu magna cum
laudae. |
În anul 1945 și-a început cariera
didactică la Liceele „Spiru Haret”, „Matei Basarab”, „Regele
Mihai I”. Din 1962 a fost lector și conferențiar universitar
la Facultatea de Filologie, apoi, prin transfer, la
Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic din
Pitești, unde a urcat treptele ierarhiei universitare până
la profesor și decan până în anul 1974.
Ca om politic, a desfășurat o intensă
activitate ca membru al Partidului Național Țărănesc, fiind
condamnat și închis la Jilava, Aiud, Oradea și Canal. După
1990, a îndeplinit o serie de funcții politice cum au fost;
prim-vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc Creștin
- Democrat, vicepreședinte al Uniunii Europene Creștin
Democrate, președinte al Comisiei pentru Cultură, Arte și
Mijloace de Informare în Masă din Camera Deputaților, lider
al grupului parlamentar PNȚCD Civic - Ecologist din Camera
Deputaților. Discursurile, propunerile de legi și
amendamentele din acești ani au fost publicate în volumul
„Dezbateri parlamentare”.
Debutând în publicistică încă de la
sfârșitul anilor ’30, cu numele propriu sau cu pseudonimele
La Fleche, G. Z. Pop, G. Tega, Gabriel Țepelea
a colaborat la mai multe publicații ale vremii ca
„Ardealul”, „Argeș”, „Familia”, „Limba Română”, „Limbă și
Literatură”, „Luceafărul”, „Orizon”, „Vatra” ș.a. Totodată,
Gabriel Țepelea este autorul a numeroase lucrări din care
reținem: „Tonalitatea poeziei transilvane”, „Versuri în
metru antic în Biblia de la București”, „Arta portretului la
Octavian Goga”, „Opera lui Arghezi în circuitul universal”,
„Condeierii țărani și civilizația satului”. Ca scriitor și
eseist a publicat volumele „ Problema omului în societatea
românească”, „Însemnări de taină”, „Anii nimănui”, Amintiri
și evocări”, „Călătorii interioare. Memorii”, Secvențe din
Purgatoriu” ș.a.
În ultimele decenii de viață s-a
consacrat studierii istoriei și literaturii române publicând
o serie de lucrări cum sunt: „Studii de istorie și limbă
literară”, „Momente din evoluția limbii române literare”,
„Rememorări de istorie, literatură și cultură națională”,
„Pentru o nouă istorie a literaturii și culturii române
vechi” ș.a. La acestea se adaugă unele lucrări de istorie
politică: „Iuliu Maniu în fața istoriei”, „Ion Mihalache în
fața istoriei”, „Corneliu Coposu în fața istoriei”. A fost
autor și coordonator al volumelor: „Din gândirea românească
creștin-democrată”, „Libertate sub semnul răspunderii”, „Pe
același drum”.
Ca recunoaștere a meritelor sale,
Gabriel Țepelea a fost ales membru al Uniunii
Scriitorilor și al mai multor asociații și a fost distins cu
mai multe ordine și medalii dintre care menționăm: Ordinul
național „Serviciul credincios” în grad de cavaler, ofițer
al „Legiunii de onoare”, doctor honoris causa al
Universităților din Pitești, Oradea și Arad. A fost ales
membru de onoare al Academiei Române în anul 1993.
|
09.04.2012
|
|
Andrei Andrieș
(1933-2012) Comunitatea academică din țara noastră a primit cu întristare vestea că, în ziua de 9 aprilie, a trecut în eternitate acad. Andrei Andrieș, membru de onoare al Academiei Române din Republica Moldova.
Născut la Chișinău în ziua de 24 octombrie 1933, Andrei Andrieș
a absolvit Facultatea de Matematică și Fizică a Universității de stat din Chișinău. Îndată după terminarea facultății și-a început cariera
de cercetare științifică mai întâi la Institutul Fizico – Tehnic din St. Petersburg și apoi la Institutul de Fizică Aplicată al Academiei de Științe din Republica Moldova.
|
În anul 1964 a devenit candidat în științe fizico-matematice și în 1977 doctor în științe fizico-matematice. A fost șef al Laboratorului de Proprietăți Fotoelectrice ale Semiconductorilor și director al Institutului de Fizică Aplicată al Academiei de Științe din Republica Moldova. Specialist recunoscut pe plan mondial, promotor al optoelectronice în Republica Moldova,
Andrei Andrieș a adus numeroase contribuții la dezvoltarea fizicii semiconductorilor necristalini, a elaborat lucrări referitoare la proprietățile optice, fotoelectrice și structurale ale sticlelor semiconductoare calcogenide, care sunt considerate a fi de pionierat. Totodată, a inițiat noi direcții științifice în domeniul aplicării semiconductorilor amorfi în sistemul de înregistrare a informației optice. Sub conducerea sa, au fost realizate noi fibre optice pe bază de sticle calcogenide. Dintre numeroasele sale realizări științifice, mai amintim că, în 1988, a descoperit efectul de absorbție nelineară fotoindusă în straturi amorfe calcogenide. Rezultatele cercetărilor sale științifice se regăsesc în peste 500 de lucrări și 45 de brevete de invenție.
Pentru deosebitele sale merite științifice,
Andrei Andrieș a fost ales membru și apoi președinte al Academiei de Științe din Moldova, rămânând în istoria acestei prestigioase instituții prin numeroase împliniri, între care recunoașterea limbii vorbite în Republica Moldova ca limbă română. În anul 1991, acad.
Andrei Andrieș a fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române.
|
|
|
|