15.12.2008

Academia Română a aflat cu durere că, în ziua de 15 decembrie, s-a stins din viaţă a economistul american de origine română Anghel Rugină, membru de onoare al Academiei Române.

Recunoscut ca o personalitate de prestigiu internaţional în domeniile finanţe, monedă şi credit, pentru mulţi o legendă vie, Profesorul Anghel Rugină s-a născut în anul 1913 şi, în 1936, a absolvit Academia Comercială din Bucureşti, unde, în 1942, şi-a luat doctoratul cu o teză despre Dionisie Pop Marţian, după care şi-a continuat studiile la Freiburg, obţinând un al doilea doctorat cu o temă de teorie monetară.

A susţinut cursuri la Universitatea din Portland-Oregon, la Niagara University şi la Northeastern din Boston, unde a şi rămas până în 1986. Este autor al numeroase lucrări de specialitate dintre care amintim doar „The integral democracy of tomorrow”, “Development o capitalism system, “A reorganization plan of the International Monetary Found”, “Programme de stabilization économique, financiére et sociale pour la France, “American Capitalism et a Crossroads” Membru al mai multor asociaţii internaţionale de specialitate, Profesorul Anghel Rugină a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1990.

Pentru bogata sa activitate ştiinţifică, distinsul profesor este recunoscut ca un eminent economist, un profund gânditor, un umanist şi patriot, dornic să contribuie la refacerea economiei româneşti. O ilustrează studiile sale „Un miracol economic în România este încă posibil” (1993) şi „Teoria şi practica economică în epoca tranziţiei şi după” (1994) ca şi numeroasele sale vizite în România, conferinţele pe care le-a susţinut în faţa studenţilor sau a specialiştilor. Cum aprecia acad. N.N. Constantinescu, indiferent dacă teoria sa este sau nu împărtăşită, umanismul care o animă este cu totul exemplar, ca şi dorinţa de a fi folositor pentru poporul din care se trage.

Într-un interviu din 2005, distinsul economist şi-a exprimat dorinţa de a dona Academiei Române toată biblioteca sa şi suma de 200.000 de dolari pentru instituirea unui premiu acordat pentru ideile noi aduse din domeniile economiei şi ştiinţelor sociale din România.
 

26.11.2008

Academia Română anunţă cu îndurerare că, în ziua de 26 noiembrie, s-a stins din viaţă dr. ing. Victor Toma, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre pionerii construcţiei de calculatoare din România şi din estul Europei.

Născut în anul 1922, Victor Toma a absolvit Facultatea de Mecanică şi Electricitate, secţia radiocomunicaţii a Institutului Politehnic din Bucureşti, după care şi-a continuat specializarea la Laboratorul de cercetări al concernului „Tesla” - Praga, luându-şi doctoratul cu teza „Generarea controlată a impulsurilor în sisteme asincrone”.

Prin ani, a fost asistent la Institutul Politehnic Bucureşti, şef de lucrări şi şef de laborator la Institutul de Fizică Atomică Măgurele, director adjunct ştiinţific şi şef de secţie la Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti iar după pensionare şi-a continuat activitatea la SIAT, Bucureşti.

Cu o bogată activitate ştiinţifică, Victor Toma este primul constructor de calculatoare din ţara noastră: CIFA-1, calculator electronic cu 1.500 tuburi electronice (1957), urmat de CIFA-2, cu 800 de tuburi electronice şi CIFA-3, destinat Centrului de Calcul al Universităţii din Bucureşti, CIFA-4 şi VITOSHA, realizat în Bulgaria. În 1964, Victor Toma realiza primul calculator electronic cu tranzistori din România cu memorie pe ferite (CET-500) şi, în 1967, tipul CET -501, cu numeroase perfecţionări privind viteza, capacitatea memoriei operative şi a echipamentelor periferice din configuraţie. Este autorul a şapte invenţii brevetate dintre care amintim: releul electronic discriminator de tensiune, instrumente electronice pentru măsurarea radioactivităţii, generatorul controlat de impulsuri, sistemul de introducere a datelor pe discuri, sistemul de vot electronic ş.a. Mai adăugăm construirea unor sisteme de introducere a datelor pe discuri flexibile, (SIV-2.400), multiplicate industrial în peste 350 de exemplare, sisteme de editare pe bază de microcalculator pentru trecerea informaţiei de pe bandă magnetică pe imprimare rapidă. În 1991 a elaborat prototipul pentru un sistem de numărare a voturilor, instalat la Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor iar, în 1992-1993, a realizat sistemul electronic de votare pentru Senatul României. Între însemnatele sale contribuţii teoretice cităm dezvoltarea teoriei generatorului de impulsuri de tip asincron şi a conceptului de armare în electronică. Autor a cca. 50 de lucrări în care se includ comunicările prezentate la reuniuni ştiinţifice internaţionale de la Dresda, Moscova, Roma, Budapesta, Namur.

Dr. Ing. Victor Toma a fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1993. Despre dr. ing. Victor Toma, Grigore Moisil scria, în 1973: „Construcţia de calculatoare aşa cum a fost ea făcută de inginerul Victor Toma a depăşit graniţele Institutului de Fizică al Academiei - Institutul de Fizică Atomică. A construit o şcoală pentru începuturile informaticii în ţara noastră.”
 

28.10.2008

Academia Română anunţă cu durere că, în ziua de 28 noiembrie, s-a stins din viaţă istoricul de naţionalitate maghiară Jakó Zsigmond Pál, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1916, Jakó Zsigmond Pál şi-a făcut studiile universitare la Facultatea de Litere şi Filozofie din Budapesta şi, în 1940, a luat doctoratul în istoria Ungariei, istoria Europei orientale şi ştiinţe auxiliare ale istoriei iar în anul 1960 a devenit doctor docent. De-a lungul anilor, a fost preparator la Institutul de Istorie „Pázmány” din Budapesta, arhivist la Arhivele Statului din Budapesta, director al Arhivelor Muzeului Ardelean cin Clu, profesor la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii din Cluj şi, paralel, cercetător la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj. Este cunoscut ca specialist în istoria culturii şi societăţi medievale din Transilvania, în ştiinţele auxiliare ale istoriei, îndeosebi în sigilografie şi filigranologie, editare de izvoare latine diplomatic ş.a. A elaborat numeroase lucrări şi studii referitoare la scrierea latină în evul mediu, la paleografia şi sigilografia medievală din Transilvania, la organizarea cancelariei voievodale ardelene în sec. XVI, la morile de hârtie şi tipografie din Transilvania, la biblioteca lui Timotei Cipariu dintre care amintim: „Comitatul Bihor înaintea devastării lui de către turci”, „Les débutes des l’ècriture dans les couches laïques de la société fèodale en Transylvanie”, „Începuturile scrisului în păturile laice din Transilvania”, „Cercetări arheologice la cetatea Grădiţtea Muncelului în anii 1803-1804”, „Bibliografia lui T. Cipariu”, „Codicile latine din biblioteca lui T. Cipariu”, „Scriere latină din evul mediu”, „Scrierea, latină în evul mediu”, „Despre cercetările privind începuturile intelectualităţii din Transilvania”, „Societate, biserică, cultură. Studii privind istoria Transilvaniei”,, Documente privind istoria României”.

Pentru contribuţiile sale ştiinţifice, Jakó Zsigmond Pál a fost ales membru onorific al Academiei de Ştiinţe din Ungaria şi al Societăţii Maghiare de Istorie , a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Ráday Akadémia şi al Universităţii „Eötvös Loránd” din Budapesta şi fost distins cu premiile „Szèchényi-dij” şi „pro Scientia Hungarica”. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1996.
 
 

22.10.2008

Academia Română anunţă cu durere că, în ziua de 22 octombrie, s-a stins din viaţă biologul Nicolae Boşcaiu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1925, acad. Nicolae Boşcaiu a absolvit cursurile Secţiei de ştiinţe naturale a Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cluj-Napoca, devenind, în 1971, doctor în biologie. De-a lungul anilor, a ocupat diferite funcţii: muzeograf principal la muzeul din Lugoj, cercetător ştiinţific şi mai târziu preşedinte la Subcomisia Monumentelor Naturii din cadrul Filialei Cluj-Napoca, cercetător la Centrul de Cercetări Biologice la Filiala Cluj-Napoca a Academiei Române, bibliotecar principal la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române, redactor şef la „Revista română de biologie. Seria Botanica. Din 1990 a devenit secretar ştiinţific al Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române.

În bogata sa activitate de cercetare ştiinţifică, s-a orientat spre mai multe direcţii cum sunt: taxonomie, floristică şi fitosociologie, fitogeografie, istoria botanicii ş.a., abordând unele direcţii inedite. În domeniul ocrotirii naturii, s-a preocupat îndeosebi de protecţia genofondului şi a asociaţiilor vegetale reuşind să înfiinţeze noi rezervaţii naturale în diferite judeţe din Transilvania. Dintre cele peste 270 de lucrări publicate singur sau în colaborare, în ţară şi paste hotare amintim: „Flora şi vegetaţia munţilor Ţarcu, Godeanu şi Cernei”, distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu al Academiei Române, „Biogeografie în perspectivă genetică şi istorică” (în colab.), „Biogeographie. Fauna und Flora der Erde und ihre Geschtliche ntwicklung”( în colab.), la care se adaugă şi îngrijirea unor volume editate de Filiala Cluj-Napoca.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1990 şi, titular în anul 1991. A fost membru al Asociaţiei Internaţionale de Fitosociologie, preşedinte al Asociaţiei Române de Fitosociologie.
 

08.10.2008

Comunitatea academică din ţara noastră este profund îndurerată de vestea că, în ziua de 8 octombrie, s-a stins din viaţă, în SUA, biologul şi medicul american de origine română George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la Iaşi, la 19 noiembrie 1912, George E. Palade a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde, în 1940, şi-a susţinut teza de doctorat „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie comparată”. În 1943 a devenit, prin concurs, conferenţiar la Catedra de anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti. În anul 1946 a plecat în SUA ca „visiting profesor” la Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale şi, în 1952 a obţinut cetăţenia americană, urmând o strălucită carieră universitară, devenind, în 1961 şef al Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” iar din 1972 profesor de bilogie celulară la Yale University. În 1952 a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică, după care a urmat şirul altor mari realizări ştiinţifice care au culminat, Premiul Nobel. Între contribuţiile sale amintim descoperirea organitelor implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „granule Palade”. În domeniul medical, investigaţiile sale s-au orientat asupra structurii şi funcţiilor de transport ale pereţilor sangvini. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, studii, comunicări, rapoarte apărute în reviste de prestigiu din întreaga lume, acum intrate în istoria bilogiei şi medicinii.

Recunoscut unanim ca unul dintre creatorii biologiei celular moderne, George E. Palade a fost ales membru al unor prestigioase instituţii ştiinţifice internaţionale. În 1999, la San Diego, i s-a dedicat un simpozion ştiinţific internaţional şi, cu acest prilej, s-a decis ca Universitatea din California să constituie “ The George E. Palade Fellowship Fund”. A fost ales membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe din New York, al Academiei Americane de Ştiinţe şi a fost distins cu premiile „Passano”, „Hurwitz” şi Medalia pentru Ştiinţă. În 1974, împreună cu Albert Claude de la Universitatea liberă din Bruxelles şi prof. Christian de Duve de la Universitatea „Rockeffeler” din New York, George E. Palade a fost distins cu Premiul Nobel pentru medicină, pentru „descoperirile lor privind organizarea structurală şi funcţională a celulei”, considerându-se că cei trei laureaţi au revoluţionat biologia celulară „mai ales al componenţilor citoplasmei a căror cunoaştere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii treizeci de ani”.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1975 şi a revenit adesea în ţară, sprijinind activitatea de cercetare din domeniul biologiei celulare din ţara noastră. În 1994 a fost numit consilier al preşedintelui Academiei Române. Pentru întreaga sa activitate ştiinţifică, în 2007, preşedintele Traian Băsescu l-a distins cu Ordinul Steaua României în grad de Colan.
 

16.09.2008

Academia Română anunţă cu profundă îndurerare că, în ziua de 16 septembrie, a încetat din viaţă prof. univ. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.

Născut în 1943, Dan Horia Mazilu făcut cursurile liceului „N. Bălcescu” din Piteşti, apoi ale Facultăţii de limbi slave a universităţii din Bucureşti, luându-şi doctoratul, în 1972, cu teza „Udrişte Năsturel”. A urmat treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Catedra de Istoria Literaturii Române a Universităţii din Bucureşti, prodecan şi decan al Facultăţii de Litere.

În ani, a fost lector de limbă şi literatură română la Universitatea din Sofia şi profesor invitat la Institutul de Romanistică a Universităţii din Viena. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 2001 iar, din 2006, a fost director general al Bibliotecii Academiei Române, funcţie pe care a onorat-o până în ultimele zile ale vieţii.

Prof. Dan Horia Mazilu s-a dedicat cu aceiaşi dăruire şi râvnă cărturărească şi istoriei şi teoriei literare, cu o aplecare aparte spre literatura medievistică, evoluând spre istoria mentalităţilor: Dintre numeroasele sale lucrări şi studii amintim: „Barocul în literatura română din sec. al XVII-lea”, „Varlaam şi Ioasaf” „Istoria unei cărţi”, „Literatura română în epoca renaşterii”, „Proza oratorică în literatura română veche”, „Recitind literatura română veche”, „Petre Movilă. Un reper românesc pentru europenizarea Estului”, „Cronicari moldoveni”, „Introducere în opera lui Antim Ivireanu”, „O istorie a blestemului”, „Dimitrie Cantemir, un prinţ al literelor”, „Noi printre ceilalţi sau despre literatura peregrinilor”, „Dracula pe care Occidentul l-a ratat”, „Voievodul dincolo de tron”. A editat volumele „Cronicarii moldoveni”, „Cronicarii munteni”, „Din vechimea şi continuitatea românilor. Istoricii Şcolii ardelene” . De curând, la Editura Polirom a apărut cartea sa „Văduvele sau despre istorie la feminin”. Într-un recent interviu, mărturisea că avea în gând să scrie despre opera lui Dimitrie Cantemir într-o nouă viziune…

Prin stingerea din viaţă a prof. Dan Horia Mazilu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, un profesor de vocaţie, un cercetător de excepţie care a lăsat literelor române o operă ce se înscrie în tradiţia marilor noştri cărturari.
 

02.08.2008

Academia Română anunţă cu profundă durere că, în ziua de 2 august, a încetat din viaţă fizicianul Radu Grigorovici, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1911, acad. Radu Grigorovici a absolvit liceul „Aron Pumnul şi apoi Facultatea de Ştiinţe din Cernăuţi, luându-şi licenţa, în 1933, în ştiinţe chimice şi fizice. În 1938 şi-a luat doctoratul cu teza „Potenţialul disruptiv în vapori de mercur” şi, în 1958, a devenit doctor docent. Şi-a început cariera universitară la Facultatea de Ştiinţe din Cernăuţi şi a continuat la Facultatea de Ştiinţe şi apoi la Facultatea de fizică din Bucureşti.

În timp, a îndeplinit mai multe funcţii ştiinţifice dintre care amintim pe aceea de şef al Secţiei de semiconductori şi director adjunct la Institutul de Fizică al Academiei Român, apoi Institutul de Tehnologia Materialelor de la Măgurele, lector la Institutul Internaţional de Fizică Teoretică de la Trieste, la Şcoala de vară de Semiconductori Amorfi a Universităţii scoţiene Aberdeen şi profesor invitat la Universitatea „P&M Curie” din Paris. În activitatea de cercetare a abordat domenii diverse cum sunt fizica descărcărilor electrice în gaze, realizând primele determinări de potenţial disruptiv în vapori de mercur; demonstrarea mecanismului tehnic al torţei de înaltă frecvenţă; analiza spectrală în flacără, în care a dezvoltat metode noi de analiză cantitativă a metalelor alcaline şi alcalino-pământoase; sisteme de mărimi şi unităţi fizico-fiziologice, domeniu în care a realizat prima prezentare unitară a tuturor sistemelor existente; fenomene optice şi de transport în straturi metalice subţiri dezordonate şi neuniforme, semiconductori amorfi, în care a realizat lucrări de pionierat despre structura proprietăţilor optice şi de transport ş. a. Rezultatul cercetărilor sale s-a concretizat în elaborarea a numeroase lucrări editate în limba română şi în limbi de circulaţie internaţională.

Recunoaşterea meritelor ştiinţifice ale acad. Radu Grigorovici a fost atestată de alegerea ca membru al societăţilor de fizică din România, Franţa, SUA, al Comisiei de Semiconductori a Uniunii Internaţionale de Fizică Pură şi Aplicată, al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi ca membru în comitetul de redacţie a unor prestigioase reviste de specialitate. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti, cu medalia pentru promovarea ştiinţei a Institutului de Fizică Teoretică a Academiei de Ştiinţe Ungare, membru de onoare al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina şi cetăţean de onoare al municipiului Rădăuţi. În anul 2000, a fost decorat cu ordinul „Steaua României” în grad de mare ofiţer. În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, membru titular în anul 1990 şi vicepreşedinte al acestui înalt for cultural şi ştiinţific între 1990-1994.

Prin stingerea din viaţă a acad. Radu Grigorovici, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, cu o valoroasă contribuţie ştiinţifică, cu o remarcabilă ţinută intelectuală şi morală.
 

15.04.2008

Academia Română anunţă cu adâncă tristeţe că, în ziua de 15 aprilie, s-a stins din viaţă inginerul Dan Mateescu, membru titular al Academiei Române.

Născut în 1911, acad. Dan Mateescu a absolvit liceul “Ştirbei Vodă” din Călăraşi, continuându-şi studiile universitare la celebra universitate Charlottenbrg din Berlin, optând pentru domeniul construcţiilor. Întors în ţară, în 1935, a fost angajat la Uzinele şi Domeniile Reşiţa, începându-şi aici o strălucită activitate în domeniul construcţiilor metalice, continuată şi la Bocşa unde a înfiinţat şi condus o fabrică de poduri şi construcţii metalice. În anul 1948 s-a transferat la Timişoara ca şef al Catedrei de poduri de la Facultatea de Construcţii a Politehnicii abia înfiinţate, conducând, în acelaşi timp, Centru de Studii şi Proiectare pentru Combinatul Siderurgic din Hunedoara.

 Ca profesor şi decan a contribuit la dezvoltarea învăţământului superior de construcţii din Timişoara înfiinţând specializările de căi ferate, drumuri şi poduri, arhitectură şi instalaţii în construcţii şi primul Laborator de construcţii metalice din ţară.

Activitatea de cercetare a acad. Dan Mateescu a fost orientată spre soluţionarea celor mai importante probleme din domeniul construcţiilor, între care se remarcă studiile şi proiectele pentru Pavilionul central Romexpo din Bucureşti, structurile metalice ale centralelor hidroelectrice de la Porţile de Fier I şi II, acoperişurile reticulare pentru sălile de sport din Timişoara, Arad, Râmnicu Vâlcea, halele laminoarelor de la Reşiţa, halele de turnătoria de fontă CUG din Iaşi ş.a.

Activitatea didactică, ştiinţifică şi inginerească se regăseşte în cele peste 200 de articole publicate în reviste de specialitate din ţară şi de peste hotare şi 18 volume de cursuri şi tratate, dintre care s-au remarcat “Construcţii metalice speciale” şi “Clădiri speciale înalte cu schelet de oţel”.

Recunoaşterea meritelor ştiinţifice şi didactice ale acad. Dan Mateescu este atestată de numeroasele distincţii între care numirea ca membru al Structural Stability Research Council, ca doctor Honoris Causa al universităţilor tehnice din Bucureşti, Cluj şi Timişoara, cetăţean de onoare al municipiului Timişoara ş.a. În 1974 a fost ales membru titular al Academiei Române şi, între 1976-1992, a ocupat funcţia de preşedinte al Filialei Timişoara a Academiei Române între 1976-1992, după care a fost preşedinte de onoare al acesteia.

Prin dispariţia acad. Dan Mateescu, Academia Română şi învăţământul superior suferă o grea pierdere.

15.04.2008

Comunitatea academică a aflat cu tristeţe că, în ziua de 15 aprilie, s-a stins din viaţă criticul şi istoricul de artă Dan Grigorescu, membru titular al Academiei Române. Născut în 1931, acad. Dan Grigorescu a urmat cursurile Facultăţii de Filologie (Secţia de limbi romanico-germanice) a Universităţii din Bucureşti şi, în 1969, şi-a luat doctoratul în literatură comparată cu teza “Shakespeare în cultura română modernă”.

A fost redactor la Secţia clasici ai literaturii universale la Editura pentru literatură şi artă, muzeograf la Muzeul de Artă, redactor şef al Sectorului de artă plastică, teatru, cinema la Editura Meridiane. În 1962 a fost numit asistent la Catedra de Literatură universală a Facultăţii de Filologie a Universităţii bucureştene, ajungând şef al Catedrei de literatură comparată. A îndeplinit funcţiile de director al Bibliotecii Române din New York, redactor şef al revistei “Arta”, director al Institutului de literatură “G. Călinescu” al Academiei Române, ş.a.

De timpuriu s-a consacrat studiilor istorico-literare, teoriei şi istoriei artei după un program ale cărui etape pot fi reperate lucrările publicate de-a lungul anilor. A început cu monografii ale unor scriitori anglo-saxoni pentru ca apoi interesul său să fie orientat spre problemelor istoriei artei româneşti şi universale. La ceasul despărţirii rememorăm doar câteva dintre scrierile sale de referinţă: “Trei pictori români în Revoluţia de la 1848”, “Expresionismul”, “Cubismul”, “Arta americană”, “Ion Pacea”, “Ion Gheorghiu”, Ion Sălişteanu”, “Brăduţ Covaliu”, “Brâncuşi şi secolul său”, “Dicţionarul avangardelor” ş.a. Lucrarea “Istoria unei generaţii pierdute: expresioniştii” a fost premiată de Academia Română. A îngrijit o serie de ediţii: Alice Voinescu, “Întâlnire cu eroi din literatură şi teatru” sau Petru Comarinescu, “Kalokagathon”, opere lui Byron. Ca primul comparatist român autor al unor studii de iconologie, Dan Grigorescu a elaborat lucrări cum sunt: “Constelaţia gemenilor. Studiu de iconologie”, “Aventura imaginii”. La acestea se adaugă numeroase articole şi studii publicate în revistele de cultură. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi membru titular în 2004.

Cu stingerea din viaţă a acad. Dan Grigorescu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, care şi-a onorat titlul cu o exemplară exigenţă şi responsabilitate pentru cuvântul scris sau rostit. 
 

05.03.2008

Comunitatea academică anunţă cu durere că în ziua de 5 martie s-a stins din viaţă inginerul chimist Radu Tudose, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în anul 1928, Radu Tudose a făcut studiile liceale la Rădăuţi şi cele universitare la Facultatea de Chimie industrială din Iaşi În anul 1965 a devenit doctor inginer în specialitatea inginerie chimică – operaţii şi utilaje în industria chimică şi în 1971 doctor docent. A îmbinat armonios activitatea didactică şi cea de cercetare, urcând treptele ierarhiei universitare, ajungând şef al Catedrei de inginerie chimică la Institutul Politehnic din Iaşi. Cercetările sale au fost orientate spre studiul fenomenelor şi utilajelor de transfer de impuls, căldură şi masă şi s-au concretizat în peste 300 de lucrări şi 102 invenţii. Astfel, a editat monografiile “Procese şi utilaje în industria de prelucrare a compuşilor macromoleculari”, “Procese, operaţii, utilaje în industria chimică”, “Reologia compuşilor macromoleculari”, “Ingineria proceselor fizice în industria chimică. Fenomene de transfer” ş.a. A brevetat o serie de noi utilaje şi a desfăşurat o intensă activitate de dotare a laboratoarelor cu utilaje necesare cercetărilor, mare parte dintre ele fiind concepute şi construite de el. A participat la numeroase expoziţii naţionale de inventică, la care a obţinut patru premii I şi trei premii II, iar la expoziţiile internaţionale de la Bruxelles şi Iaşi a fost distins o medalie de aur, două de argint şi una de bronz.

Prin stingerea din viaţă a ing. dr. Radu Tudose, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi specialişti în ingineria chimică, un distins profesor care a contribuit la formarea unui mare număr de specialişti pentru care a fost şi va rămâne un model.

22.01.2008

Academia Română anunţă cu îndurerare stingerea din viaţă, în ziua de 22 ianuarie, a compozitorului şi muzicologului Ştefan Niculescu, membru titular al Academiei Române.

Născut la 31 iulie 1927, acad. Ştefan Niculescu a absolvit cursurile Academiei Regale de Muzică şi Artă Dramatică, Institutul de Construcţii Civile şi Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. După stagii de perfecţionare muzicală la Darmstadt şi München, a fost cercetător la Institutul de Istoria Artei, apoi conferenţiar şi profesor de compoziţie şi analiză muzicală la Universitatea de Muzică din Bucureşti. Director fondator al “Săptămânii internaţionale a muzicii noi”, Ştefan Niculescu a fost profesor invitat la Sorbona şi la Cursurile de vacanţă din Darmstadt. Autor a peste 70 de compoziţii în aproape toate genurile muzicale (simfonic, cameral, vocal-simfonic, coral, operă, muzică de scenă, film ş.a.), acad. Ştefan Niculescu a contribuit la apariţia primei mişcări de avangardă muzicală din anii 1950-60. Studiul creaţiei enesciene şi a unor culturi tradiţional l-a condus la o reformulare a tehnicii sale componistice şi la folosirea unor elemente de matematică modernă. În ultima vreme s-a preocupat de armonizarea diferitelor tendinţe opuse, unele dintre lucrările sale tinzând spre o nouă formă de muzică sacră, printr-o transfigurare a tradiţiilor bizantine, gregoriene şi ale altor culturi. Urmând aceste etape ale evoluţiei sale componistice amintim: “Trio de coarde”, Simfonii pentru 15 solişti”, “Aforisme de Heraclit pentru 20 voci soliste”, “Unison I şi II pentru orchestră”, Simfonia a II-a “Opus Dacicum”, Simfonia a IV “Deisis”, Simfonia a V “Litanii”, “Psalmus pentru 6 voci”. Ca muzicolog, acad. Ştefan Niculescu este autorul a cca. 200 de studii şi articole apărute în ţară şi peste hotare, consacrate cu deosebire creaţiei enesciene, avangardei, eterofoniei, sintaxei muzicale şi propriilor creaţii. Ca recunoaştere a valorii contribuţiilor sale componistice, a fost destin cu numerose premii: Premiul “George Enescu” al Academiei Române, Premiul Academiei Franceze, Premiul “Heder” ş.a. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1993 şi titular în anul 1996.

Cu plecarea la cele veşnice a acad. Ştefan Niculescu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai reprezentativi compozitori contemporani, un gânditor profund, ale cărui creaţii rămân înscrise în istoria muzicii româneşti şi universale.

16.01.2008

Comunitatea academică a aflat cu întristare vestea stingerii din viaţă, în ziua de 16 ianuarie 2008, a lingvistului Sorin Stati, membru de onoare al Academiei Române din străinătate.

Născut la 1 februarie 1932 la Bucureşti, Sorin Stati a absolvit Facultatea de Filologie, Secţia clasică şi, în 1967, şi-a luat doctoratul cu o teză de lingvistică generală despre sistemul sintactic. În 1975 şi-a susţinut doctoratul la Sorbona cu teza “Le système sémantque des adjectifs dans les langues romanes”. Între 1956-1971 a susţinut o intensă activitate didactică la Catedra de lingvistică generală şi Filologie clasică a Facultăţii de Filologie din Bucureşti. În 1970 a fost numit director al Laboratorului de semiotică a Universităţii din Bucureşti. Din anul 1971, Sorin Stati s-a stabilit în Italia, obţinând cetăţenia în 1978. Timp de cinci ani, a predat limba şi literatura română la Facultatea din Padova şi, paralel, cursuri de limba română la Facultatea de Litere a Universităţii din Veneţia. Din 1978 a fost “professore incaricato” la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bologna şi, din 1990, cursul de lingvistică generală şi aplicată la Şcoala Superioară de Interpreţi şi Traducători din Forli.

Ca cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române a colaborat la redactarea “Dicţionarului limbii române”, “Dicţionarul ortoepic şi de punctuaţie”, “Gramaticii limbii române” ş.a. Dintre numeroasele sale lucrări şi studii menţionăm: “Limba latină în inscripţiile din Dacia şi Scythia Minor”, “Introducere în lingvistica matematică”, “La sintassi”, “Cinque miti parola. Lezione di lessicologia testuale”, “Principi di teoria dell’argomentazione”.

În semn de recunoaştere a valorii contribuţiilor sale, a fost ales membru al mai multor societăţi ştiinţifice de specialitate şi membru corespondent al Academiei din Bologna. A fost ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române în anul 1993.

Prin trecerea în eternitate a prof. Sorin Stati, comunitatea intelectuală românească pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, ale cărui contribuţii au îmbogăţit lingvistica românească şi italiană.