18.11.2006

Academia Română anunţă cu îndurerare stingerea din viaţă, în ziua de 18 noiembrie, a chimistului Ioan Alexandru Silberg, membru corespondent al Academiei Române. 

Născut în anul 1937, Ioan Alexandru Silberg şi-a făcut studiile universitare la Facultatea de Chimie a Universităţii din Cluj, unde, în 1970 şi-a susţinut doctoratul, continuându-şi specializarea în Germania, Franţa, Marea Britanie şi SUA. După o bogată activitate de cercetător, în 1990 a devenit profesor de chimie organică iar, între 1992-2003, şef al Catedrei de chimie organică a Universităţii din Cluj şi, un timp, profesor invitat la Universitatea din Marsilia. Din anul 2000 a fost directorul Institutului de Cercetări în Chimie „Raluca Ripan” din Cluj. 

Neobosit şi talentat cercetător, Ioan Alexandru Silberg a adus contribuţii notabile îndeosebi în chimia heterociclurilor, în primul rând a fenotiazinei, compus de bază în cele mai importante medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos central. Rezultatele cercetărilor sale sunt expuse în peste o sută de lucrări şi studii, publicate singur sau în colaborare şi peste 40 de comunicări susţinute în manifestări ştiinţifice internaţionale. Menţionăm dintre acestea: „Recent Advances in the Chemistry of Phenothiozines” (în colab), „Metode magnetice de analiză”, „Chimie organică”, „Kolhlenstoff-Chlor-und rom Verbindungen” (incluse în tratatul „Methodicum Chimicum), „Teoria reactivităţii compuşilor organici” (în colab.), „Chimia organică a compuşilor naturali”. Valoarea acestor contribuţii este atestată şi de cele peste două sute de citări în literatura de specialitate. 

A fost distins de două ori cu Premiul Consiliului Cercetării al Universităţii „Babeş-Bolyai” şi, în 1999, un juriu internaţional i-a acordat Premiul „Specs and Biospecs”, pentru cea mai pertinentă viziune despre trecutul, prezentul şi viitorul chimiei heterociclice. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1996.

Prin stingerea din viaţă a profesorului Ioan Alexandru Silberg, comunitatea academică pierde un cercetător şi profesor de excepţie, un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

04.11.2006

Academia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 4 noiembrie, a fizicianului Vladimir Ţopa, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în anul 1929, Vladimir Ţopa a absolvit, în 1954, Facultatea de Fizică-Matemetică, secţia fizică, specialitatea optică şi spectroscopie a Universităţii din Bucureşti. Repartizat la Institutul de Fizică al Academiei Române şi-a început activitatea ca preparator prin studiul spectrelor difuze ale moleculei de iod, iar apoi, după scindarea Institutului, şi-a continuat activitatea la Institutul de Fizică din Bucureşti devenit ( în 1977), Institutul de Fizică şi Tehnologia Materialelor, până la pensionare. Între 1977-1988 a fost şef al Laboratorului de cristale lichide şi piezoelectrice şi, din 1999 a fot conducător de doctorat. În 1967 şi-a luat doctoratul cu teza: „Studiul absorbţiei şi emisiei centrilor de culoare din halogenuri alcaline impurificate prin argint”. A urmat studii de specializare la Şcoala de vară „Enrico Fermi” din Warrena şi a primit o bursă CNRS la Laboratorul de fizică cristalină a Universităţii Paris Sud, fiind invitat şi în alte universităţi din Franţa. 

Caracterizată printr-o diversificare problematică, activitatea sa ştiinţifică a fost orientată spre domenii ca reacţii fotochimice în medii lichide şi solide, împrăştierea luminii de tip Mie, creşteri de cristale ionice şi oxidice cu aplicaţii practice, centri de culoare, studii de optică şi spectroscopie a corpului solid. Rezultatele acestor cercetări au fost expuse în peste 120 de lucrări ştiinţifice (singur sau în colaborare), apărute în prestigioase reviste ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, citate de peste 300 de ori în literatura de specialitate. Recunoaşterea valorii contribuţiilor sale este atestată de participarea la numeroase întâlniri ştiinţifice internaţionale şi de alegerea sa ca membru în mai multe instituţii ştiinţifice de profil.

Vladimir Ţopa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1993, implicându-se creator în activitatea academică, îndeosebi în cadrul activităţii Comisiei de materiale noi a Academiei, al cărei preşedinte a fost. 

Prin stingerea din viaţă a fizicianului Vladimir Ţopa, comunitatea academică românească pierde pe unul dintre cei mai activi şi dăruiţi dintre membri săi, aşa cum va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

23.10.2006

Academia Română anunţă cu îndurerare că, în ziua de 23 octombrie s-a stins din viaţă acad. Mircea Moţoc, membru al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Născut în anul 1916, acad. Mircea Moţoc a urmat cursurile Facultăţii de Agricultură din Bucureşti, luând doctoratul, în anul 1968, cu teza „Estimarea deficitului de umiditate a solului în plantaţiile viticole”. A lucrat, mai întâi, la Institutul de Cercetări Agricole, apoi ca profesor la Institutul Agronomic din Bucureşti unde a predat cursuri de pedologie şi eroziune a solului şi a fost director ştiinţific la Institutul de Cercetări Hortiviticole. Ca cercetător, a elaborat o serie de studii privind eroziunea solului în diferite zone din România, propunând sisteme originale şi lucrări diferenţiate pentru combaterea eroziunii solului. Între alte cercetări, a studiat eroziunea de suprafaţă, a stabilit criterii pentru alegerea culturilor şi aşezarea lor pe versanţi, aducând contribuţii la amenajarea versanţilor, stabilind metode de dimensionare şi execuţie a teraselor pe terenuri arabile şi viticole. A acordat o atenţie specială analizei şi evaluării rolului factorilor de eroziune şi elaborării unor metode matematice de prognoză. Cercetările sale privind eroziunea solului au fost încadrate într-un context mai larg vizând procesele de degradare şi protecţie a solului. Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse în numeroase lucrări, dintre care amintim: „Eroziunea solului pe terenurile agricole şi combaterea ei”, „Folosirea raţională a terenurilor erodate. Staţiunea de cercetări Perieni”, „Combaterea eroziunii solurilor în vii prin măsuri agrotehnice”, „Metoda de cercetare a măsurilor de stăvilire a eroziunii solului în plantaţiile de viţă de vie”, „Stabilirea unui indicator climatic complex pentru eroziunea prin apă şi zonarea acestuia”, „Erosion and Climatic Risk at the Wheat and Maize Corps in the Moldovian Plateau”.

Mircea Moţoc a fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963 şi titular în 1990, susţinându-şi discursul de recepţie, în 1990, cu tema „Protecţia solului împotriva eroziunii în agricultura tradiţională şi modernă”. 

Prin stingerea din viaţă a acad. Mircea Moţoc, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii ei, un cercetător de excepţie şi un profesor de vocaţie.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

06.09.2006

Comunitatea academică anunţă cu durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 6 septembrie, a istoricului Paul Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1927, Paul Cernovodeanu este absolvent al Şcolii Superioare de Arhivistică, licenţiat în istorie al Facultăţii de Istorie şi Filosofie din Bucureşti, unde, în 1970, şi-a susţinut teza de doctorat cu tema „Relaţiile Angliei cu Ţările Române în cadrul politicii sale orientale din perioada !660-1714”. Şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii sale ştiinţifice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, unde a fost director adjunct între 1990-1997. 

Specializat în istoria medie şi modernă, Paul Cernovodeanu a elaborat, singur sau în colaborare, peste 300 de lucrări, studii şi articole, apărute în ţară şi peste hotare, dintre care vom aminti doar „Documente privind istoria oraşului Bucureşti”, „Călători străini în Ţările Române”, „England’s Trade Policy in the Levant 1660/1714”, „Dimitrie Cantemir, Historian of South-East European and Oriental Civilization”, „Cavalerii Apocalipsului. Calamnităţile naturale în trecutul României (până la 1800)”, „În vâltoarea primejdiilor. Politica externă şi diplomaţia promovate de Constantin Brâncoveanu. (1688-1714), „Un istoric al antichităţii iudaice. Primele ecouri ale operei lui Josephus Flavius în limba română” şi încă altele care au îmbogăţit patrimoniul istoriografiei româneşti. A colaborat, ca autor şi coordonator, la elaborarea volumului VI din Istoria Românilor. Totodată, Paul Cernovodeanu a fost ales ca membru al mai multor instituţii de specialitate din ţară şi străinătate, fiind ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1999.

Prin plecarea dintre noi a istoricului Paul Cernovodeanu, Academia Română pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, care a ilustrat cu dăruire, competenţă şi nobleţe spirituală, bogata tradiţie a istoriografiei româneşti.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

13.08.2006

Academia Română anunţă cu profundă durere stingerea din viaţă, în ziua de 13 august, a juristului Paul Mircea Cosmovici, membru titular al Academiei Române, director onorific al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Născut în anul 1921, acad. Paul Cosmovici a urmat cursurile liceale şi universitare în Iaşi şi, apoi, cursurile de drept american la universităţile din Columbia, Leyden şi Amsterdam. De-a lungul anilor, a fost avocat în baroul din Bucureşti, a îndeplinit funcţii economice în diferite întreprinderi, jurist consult, consultant arbitral şi arbitru departamental. 

În 1968 a devenit, prin concurs, cercetător ştiinţific principal şi, apoi, şef de sector la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, unde între 1990-1999 a fost director, iar, din 1999, director onorific. 

A elaborat, singur sau în colaborare, numeroase lucrări, dintre care amintim: „Prescripţia extinctivă”, „Dreptul ca instrument de formare, dezvoltare şi ocrotire a personalităţii umane” (lucrare distinsă cu premiul „Simion Mehedinţi” al Academiei Române), „”Rolul şi funcţiile dreptului”, „Rolul contractelor în perfecţionarea relaţiilor economice”, „Probleme de drept economic. Elemente pentru configurarea unor noi soluţii într-o viitoare reglementare”, „Extinctive Proscription”, „A New Approach to International Comercial Contracts”, „Dreptul european al concurenţei. Înţelegeri între întreprinderi. Reguli generale”; „L’Union Europénne dans le labyrint de l’venir - Problemes fondamentaux”. La acestea se adaugă alte studii privind dreptul economic, dreptul civil şi filosofia dreptului, în care şi-a expus o concepţie proprie despre criteriile pentru determinarea abrogărilor implicite, construcţii juridice, trăsăturile esenţiale ale statului de drept, aspecte juridice ale trecerii de la economia supercentralizată la economia de piaţă, strategia de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană. 

Pentru contribuţiile sale a fost ales membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi membru titular în 1995.

Cu stingerea din viaţă a acad. Paul Cosmovici, Academia Română pierde un jurist de prestigiu, un cercetător de excepţie şi un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

28.07.2006

Academia Româna a aflat cu nespusă tristeţe stingerea din viaţă, la Geneva, în ziua de 28 iulie, a Eminenţei Sale dr. Alexandru Şafran, şef rabin al Elveţiei, membru de onoare, din 1997, al Academiei Române. 

Născut în anul 1911, fiu al rabinului Bezalel Şafran din Bacău, Alexandru Şafran a absolvit studiile liceale în oraşul natal şi cele ale Facultăţii de Filosofie a Institutului de Teologie Mozaică din Viena. În 1934 şi-a luat doctoratul şi a primit titlu de rabin al Institutului de Teologie Mozaică şi el de mare rabin al Consorţiului Israelit din Bruxelles, apoi, reîntors în ţară succede tatălui său ca rabin al Comunităţii evreieşti din Bacău. În 1940, Alexandru Şafran devine şef rabin al Cultului Mozaic din România, cel mai tânăr şef rabin din lume, şi senator în Parlamentul României ca reprezentant al populaţiei al populaţiei evreieşti. În anii celui de al doilea război mondial a fost conducătorul Comitetului de rezistenţă al evreilor din România, recunoscut ca cel mai mare luptător pentru apărarea intereselor populaţiei evreieşti din acel timp. Continuată şi după terminarea războiului, această luptă nu a fost pe placul conducerii comuniste ceea ce a făcut ca, în 1947, Alexandru Şafran să fie expulzat din România. Cum meritele sale erau recunoscute în întreaga lume ebraică, Alexandru Şafran a devenit, în 1948, mare rabin al Comunităţii Evreieşti din Geneva.
 
Prestigiul de care s-a bucurat marele rabin Alexandru Şafran se datorează, deopotrivă, spiritului său de organizator şi inegalabilelor sale calităţi de cărturar, teolog, filosof, istoric şi literat. A publicat peste 200 de lucrări, studii, eseuri, articole, cărţi, traduse în mai multe limbi, care i-au adus o recunoaştere unanimă. Amintim doar „Cabala”, „Înţelepciunea Cabalei”, „Israelul în timp şi spaţiu”, „Un tăciune smuls flăcărilor” şi „Memorii”. Totodată a desfăşurat şi bogata activitate de profesor la diferite universităţi din europene, americane şi din Israel. În semn de preţuire a vieţii şi activităţii sale i-au fost consacrate mai multe studii, între care două volume omagiale în Israel şi în România.

Prin întreaga sa activitate, Alexandru Şafran s-a impus în conştiinţa contemporană ca una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale iudaismului mondial şi, îndeosebi, a populaţiei evreieşti din România, un promotor al imaginii României în lume. Ne este vie în memorie adunarea generală din 19 iunie 1997, când i-au fost înmânate însemnele de membru de onoare al Academiei Române. Cu acel prilej, Alexandru Şafran a prezentat discursul „Percepţiunea Dumnezeirii în Cabală, în filosofie şi ştiinţă”, o amplă şi documentată expunere privind modalităţile în care a fost înţeles Dumnezeu şi o subtilă analiză a crizei omului contemporan, care s-a îndepărtat de dumnezeire. 

Cu plecarea dintre noi a ES Alexandru Şafran, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, un înţelept a cărui imagine luminoasă va rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut, după cuvintele lui Solomon: „la moartea dreptului rămâne nădejdea”.

Cel Atotputernic să-l aibă în grija Sa!

01.06.2006

În ziua de 1 iunie, ne-a părăsit pe neaşteptate şi pentru totdeauna, fizicianul Radu Bălescu, membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Sau, cine ştie, aşa a fost să fie să plece din această lume de pe meleagurile unde s-a născut.

Radu Bălescu s-a născut la 18 iuie 1931 şi, după studiile liceale de la Bucureşti, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Chimice din Bruxelles, unde, în 1958, şi-a luat doctoratul cu teza „Contribution á la mècanique statistique des phénomènes irreversibiles dans les gaz”. Vocaţia de cercetător, îngemănată cu aceea de profesor, l-au impus în comunitatea ştiinţifică europeana ca unul dintre mai mari fizicieni contemporani şi un profesor de excepţie.

A fost profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles şi director al Serviciului Physique Statistique- Plasmas - Optique Non Lnéaire. Ca „visiting professor” a susţinut cursuri la universităţi din Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Japonia, SUA, România ş.a. Elev şi apoi colaborator al lui Ilya Prigogine, Radu Bălescu a adus contribuţii remarcabile în satistica plasmei, statistica sistemelor în echilibru şi neechilibru, fenomene de transport în plasmă, dinamica materiei în neechilibru. Cele peste 200 de lucrări şi studii publicate, singur sau în colaborare, i-au adus recunoaşterea internaţională atât prin valoarea ştiinţifică în sine cât şi prin valoarea lor metodologică. Contribuţiile în domeniul dinamicii plasmei confinate îl situează ca o autoritate incontestabilă în domeniul fuziunii nucleare controlate. O ilustrează numeroasele premii, culminând, în anul 2000, cu premiul „Hannes Alfven”.  Prestigiul său intelectual şi moral au făcut să fie ales membru al mai multor societăţi academice şi societăţi ştiinţifice, dintre care amintim doar Academia Regală a Belgiei, Academia de Ştiinţe din New York, Academia Scientiarum et Artium Europeaea, Académie Européenne des Sciences, des Arts et des Lettres, Scientific Committee European Conferences on Fusion Theory.  S-a implicat în viaţa ştiinţifică românească încă din 1975, fiind ales membru de onoare al Academiei în 1990, afirmându-se ca un susţinător activ al cercetării în domeniul fizicii plasmei tulburente confinate magnetic. Revenise în ţară la susţinerea tezei de doctorat a unuia dintre discipolii săi, ultimul...  Dumnezeu să-l odihnească în pace!

19.05.2006

Comunitatea academică anunţă cu durere stingerea din viaţă a inginerului geofizician Marius Petre Visarion, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în 1929, Marius Visarion a făcut studiile universitare la Facultatea de geologie tehnică a Institutului de Mine din Bucureşti, luându-şi doctoratul în inginerie geologică în 1968, cu teza „Anomaliile gravimetrice din Depresiunea Precarpatică dintre Valea Moldovei şi Valea Trotuşului şi studiul statistic al unor particularităţi ale lor”.

Cu o vocaţie de autentic cercetător, Marius Visarion şi-a dedicat prospectării geofizice a subsolului în cadrul Întreprinderii de Prospecţiuni Geologice şi Geofizice, unde a fost şef al programului de cercetări privind descifrarea structurii geologice adânci a teritoriului României şi apoi director adjunct ştiinţific. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste o sută de lucrări, manuale, studii şi în 120 de hărţi geofizico-geologice, între care: „Interpretarea geologică a prospecţiunilor geofizice”, „Estimarea tendinţei complete a câmpului gravitaţiei în culmea Pietricica (Moldova Centrală), „Prospectarea geofizică a zăcămintelor de minereuri”, „Geofizica inginerească”, „Contribution á la prospection a gravimétrique des structures á sel gemme et á sel de potassium des depôts néogènes des Carpates Orientales” (distinsă cu premiul „Gh. Munteanu-Murgoci” al Academiei Române). Dintre lucrările cele mai recente remarcăm pe cele referitoare la structura şi evoluţia Carpaţilor şi platformei continentale a Mării Negre ca şi o amplă carte despre istoria prospecţiunilor geofizice din ţara noastră. Între preocupările sale ştiinţifice au mai fost interpretarea geologică integrată a datelor geofizice, elaborând o nouă viziune structurală asupra principalelor unităţi tectonice din România şi studiul litosferei pe teritoriul României. Rămân ca repere în istoria geologiei româneşti şi contribuţiile la crearea unei imagini inedite asupra structurii profunde a principalelor unităţi geologice din România, la încadrarea teritoriului ţării, folosind conceptele moderne ale tectonicii globale. La acestea se adaugă participarea la realizarea unor hărţi geofizice la scară regională, naţională şi continentală, stabilirea distribuţiei masivelor de sare de pe teritoriul României ş.a.  Prin plecarea dintre noi a geofizicianului Marius Visarion, comunitatea ştiinţifică pierde un eminent cercetător care a pus bazele cercetării avansate în domeniul structurilor adânci ale Carpaţilor şi zonei occidentale a Mării Negre. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

05.05.2006

Academia Română anunţă cu îndurerare plecarea spre cele veşnice, în ziua de 5 mai, a Doamnei Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga.

Născută la 20 august 1920, Zoe Dumitrescu Buşulenga a făcut studii muzicale la Conservatorul „Pro-Arte”, studii juridice şi filologice (anglo-germanistica, istoria artelor), susţinând teze de doctorat în drept - Evoluţia noţiunii de suveranitate - şi în filologie - „Renaşterea - Umanismul - Dialogul artelor”. A urmat treptele ierarhiei universitare ajungând profesor, şef al Catedrei de literatură comparată la Universitatea din Bucureşti, fiind de-a lungul anilor, cercetător şi director la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”.

Între anii 1991-1997 a fost director al Şcolii Române din Roma (Academia di Romania). A fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în anul 1974 şi membru titular în 1990 iar între 1990-1994 a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al acestui prestigios for al spiritualităţii noastre. 

Un adevărat spirit renascentist, acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga şi-a consacrat inteligenţa şi talentul elaborării unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică ş.a., toate repere ale culturii româneşti contemporane. Vom aminti doar „Ion Creangă”, „Renaşterea, umanismul şi dialogul artelor”, „Valori şi echivalenţe umanistice”, „Antologia poeziei româneşti”, „Sofocle - contemporanul nostru şi condiţia umană”, „Eminescu - Cultură şi creaţie”, „Periplu umanistic”, „Itinerarii prin cultură”, „Eminescu şi romantismul german”, „Muzica şi literatura” (trei volume), „Eminescu. Viaţa - Opera - Cultura”, „Pagini engleze”, „Portrete”. Prin ani, s-au bucurat de colaborarea acestei distinse Doamne a culturii noastre, reviste cum sunt „Manuscriptum”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „România literară”, „Secolul XX” ş.a., postul de naţional de radio sau Televiziunea Română.

Ca recunoaştere personalităţii sale a fost aleasă ca membru al Académie Européenne des Sciance et des Artes, al Academiei Europaea ş.a. 

A fost distinsă cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor, cu premiile „Herder”, „Adelaide Ristori”, „Pleiade” ş.a.

În ultima vreme s-a retras în liniştea binecuvântată a mănăstirii Văratec, continuând să fie prezentă, cât se putea, în viaţa cetăţi, scriind şi participând la manifestări culturale. Cu o reală vocaţie a luminii, acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga rămâne un model al omului de cultură, a cărui generozitate ne va aminti mereu că doar „dăruind vei dobândi”. 

Prin plecarea dintre noi a acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşii dintre membrii săi, a cărei operă rămâne un capitol important al culturii noastre.

Dumnezeu s-o odihnească în lumina Sa binecuvântată. 

24.01.2006

Academia Română anunţă cu profundă durere că, în ziua 24 ianuarie 2006, a plecat spre cele veşnice istoricul ieşean Gheorghe Platon, membru titular al Academiei Române.

Născut la 26 februarie 1926 la Buhuşi, jud. Bacău, acad. Gheorghe Platon a absolvit Facultatea de Litere, Secţia Istorie a Universităţii di Iaşi, unde a şi fost încadrat ca preparator încă din anii studenţiei. A urmat toate treptele ierarhiei universitare până la funcţia de şef al Catedrei de Istoria Românilor la Facultatea de Istorie a Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi. Şi-a luat doctoratul în anul 1969 la Universitatea din Cluj cu teza „Situaţia şi lupta maselor populare din Moldova în preajma anului revoluţionar 1848”. În paralel cu activitatea didactică, pentru care a avut o reală vocaţie, acad. Gheorghe Platon a desfăşurat o intensă şi rodnică activitate de cercetare, concretizată în peste 300 de titluri de monografii, manuale, culegeri de documente. La acestea se adaugă peste 250 de articole şi recenzii, cu deosebire privind istoria modernă a românilor. Vom aminti doar „Domeniul feudal în Moldova în preajma Revoluţiei de la 1848”, „Lupta românilor pentru unitate naţională. Ecouri în presa europeană”, „Cum s-a înfăptuit România modernă. O perspectivă asupra strategiei dezvoltării” (în colab.), „Unirea Principatelor Române”, „De la formarea naţiunii la Unirea cea Mare. Studii de istorie modernă” (6 volume). A fost redactor şi a colaborat la volumele „Alexandru Ioan Cuza. In memoriam”, „Istoria oraşului Iaşi”, „România în relaţiile internaţionale. 1699-1939”, „Idées politiques et mentalités en Pologne et en Roumanie. Entre l’Orient et l’Occident (XVIII-XIX) ş-a. De asemenea, a colaborat la Tratatul de Istorie a Românilor, ca autor la cele două părţi ale volumului VII şi coordonator al părţii a doua a aceluiaşi volum. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1990 şi titular în anul 1993. 

Prin plecarea dintre noi a academicianului Gheorghe Platon, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi reprezentanţi ai istoriografiei româneşti contemporane.

Dumnezeu să-i primească sufletul în binecuvântata-i odihnă.