27.10.2005

Academia Română anunţă cu profundă întristare că în noaptea de 27-28 octombrie, a plecat spre cele veşnice Maestrul Ion Irimescu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1903, Ion Irimescu a urmat cursurile Institutului de Arte Plastice din Bucureşti şi, în 1924 a plecat ca bursier la Academia „Le grande Chaumière” din Paris. În 1928 a debutat la Salonul Oficial din Bucureşti şi, doi ani mai târziu, a expus la saloanele de primăvară şi de toamnă din Paris. În timp, arta sa a cucerit lumea şi a fost admirat în numerose expoziţii internaţionale din Ankara, Berna, Budapesta, Cairo, Madrid, Moscova, Oslo, Paris, Roma, St. Petersburg, Tel Aviv, Veneţia, Zürich ş.a. fiind invitat la Muzeul „Midelhaim” din Anvers şi la Muzeul „Rodin” din Paris. Despre recunoaşterea valorii operei sale vorbesc şi numeroasele distincţii pe care le-a primit cum sunt Diploma de onoare a Salonului Oficial din Paris (1924), Premiul „Simu”, Marele premiu „Hamangiu” al Academiei Române, Ordinul „Steaua României”. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992.

Plecat din spaţiul imediat al sufletelor noastre, Maestrul Ion Irimescu rămâne de-a pururi cu noi prin moştenirea artistică de o nobilă sensibilitate şi dăinuitoare frumuseţe; un univers miraculos în care ne regăsim cu ceea ce avem mai autentic în spiritualitatea noastră. La sesiunea omagială ce i-a fost consacrată la împlinirea a o sută de ani, acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, afirma: „opera lui Ion Irimescu sugerează linişte şi ordine...o bună rânduială a lucrurilor, o frumoasă diversitate...şi, în primul rând, o bună aşezare a omului în acest univers”. 

A impus un model artistic inconfundabil pe care îl vom regăsi mereu în arta sa portretistică (N. Iorga, Eminescu, Caragilae, Enescu, Lipatti, Brâncuşi), în compoziţii (Odihna, În faţa soarelui, Fata cu chitara, Elegie, Cântec înaripat) sau în monumente impresionante (Mircea cel Bătrân, Cantemir, V. Pârvan). 

A creat un limbaj plastic propriu de forme şi simboluri într-o reală stare de graţie a spiritului românesc, cu a cărui dăinuire se identifică. La Fălticeni, muzeul permanent ce-i poartă numele cuprinde o parte din creaţia sa (400 sculpturi în bronz, marmură, numeroase desene).

Prin plecarea marelui Ion Irimescu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai de seamă dintre membrii săi, a cărui memorie va fi mereu binecuvântată.

Dumnezeu să-l odihnească!  

29.08.2005

Academia Română anunţă cu profundă îndurerare trecerea la cele veşnice, în ziua de 29 august, a Înalt Prea Sfinţitului Antonie Plămădeală, arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1926, Î.P.S. Antonie Plămădeală a urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Institutului Teologic Universitar din Cluj. A intrat în monahism şi, între 1949-1956 a fost deţinut politic, fiind apoi scos din monahism şi nevoit să fie muncitor în diferite întreprinderi. Începând cu anul 1968 şi-a reluat activitatea de cler, la început ca secretar al Institutului Teologic din Bucureşti. În anul 1970 a plecat în Marea Britanie unde, un an mai târziu, şi-a luat doctoratul în teologie la Heythrop College din Oxford. În 1979 a fost episcop al Buzăului şi din 1982 arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului. Ca mitropolit al Ardealului s-a distins printr-o intensă activitate de refacere a locaşurilor de cult, întemeieri de muzee, restaurări ale unor seminarii şi de ocrotire a monumentelor religioase, istorice şi de artă. Cu totul remarcabilă a fost şi activitatea de afirmare a ortodoxiei peste hotare, prin susţinerea unor cursuri şi participarea la numeroase seminarii şi colocvii internaţionale. 

Dăruit cu toată fiinţa Bisericii noastre naţionale, cu vocaţie de ctitor, ÎPS Antonie Plămădeală s-a impus în cultura românească prin numerose lucrări de istorie a culturii, cu deosebire de istorie a Bisericii Ortodoxe Române cum de-ar fi să amintim doar: „Biserica slujitoare în Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie”, „Tradiţie şi libertate în spiritualitatea românească”, „Tâlcuri noi la texte vechi”, „Moarte şi Înviere la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus”, „Rugul aprins”, „De la cazania lui Varlaam la Ion Creangă”. La acestea se adaugă peste patru sute de articole publicate în reviste din ţară şi peste hotare, romanul „Trei ceasuri în iad” şi volumul de „Amintiri”.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992. 

Cu plecarea la cele veşnice a ÎPS Antonie Plămădeală, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi membrii ai săi, o personalitate emblematică a spiritualităţii ortodoxe româneşti contemporane, cu gândul, cuvântul şi fapta, amintirea sa fiind de-a pururi binecuvântată.

Dumnezeu să-l odihnească!

01.08.2005

Robert Ficheux (1898-2005)

S-a stins din viaţă, în ziua de 1 august, la vârsta de 107 ani, profesorul francez Robert Ficheux, membru de onoare din 1948 şi decanul de vârstă al membrilor Academiei Române.

Licenţiat în istorie şi geografie al Universităţii Sorbona, Robert Ficheux a venit prima oară în România, însoţit de geograful Emmanuel de Martonne, în anul 1921. Între 1924-1927 a fost încadrat la Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti, unde şi-a pregătit teza de doctorat cu un subiect referitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munţilor Apuseni. După cinci ani petrecuţi în Franţa ca profesor la Liceul „H. Walon” din Valenciennes, a revenit în România ocupând, mai întâi, postul de secretar general al Institutului Francez din Bucureşti şi apoi al Misiunii Universitare Franceze în România. Recomandat de Emil Racoviţă, Robert  Ficheux a fost numit profesor la Universitatea din Cluj, succesor al lui G. Vâlsan, până în anul 1938, când s-a întors în Franţa, revenind în România, fie cu prilejul unor manifestări ştiinţifice, fie pentru cercetări, ultimele vizite fiind în 1991 şi 1992. Mare parte dintre cercetările sale s-au desfăşurat în Munţii Apuseni, unde localnicii îl numeau „moţul francez”. 

Este autor al unor valoroase lucrări ştiinţifice, multe consacrate României, pe care nu a încetat să o numească a doua s-a patrie. Teza sa de doctorat „Les Monts Apuseni (Bihor), Vallées et aplanissements (avec une genèse des Portes de Fer et un essai de parallèle géomorphologique entre les Monts Apuseni et les Carpates)” a fost publicată, în anul 1996, la Editura Academiei Române, cu concursul Ambasadei Franţei în ţara noastră. 

Pentru activitatea sa ştiinţifică, Robert Ficheux a primit numeroase distincţii franceze şi române. A fost ales membru corespondent străin al Academiei Române în anul 1948 şi membru de onoare din străinătate în anul 199. În 1998, la împlinirea vârstei de o sută de ani, Societatea de Geografie din Paris, cea mai veche societate din lume, şi Ambasada României în Franţa au organizat o manifestare omagială şi i-a fost dedicat un număr special al revistei „Acta Geographica”.

Prin dispariţia profesorului Robert Ficheux, comunitatea academică şi geografia românească pierd un distins om de ştiinţă şi un devotate prieten.

29.04.2005

Academia Română anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 29 aprilie, a academicianului Mircea Dezideriu Banciu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Chimice.
 

Născut în anul 1941, acad. Mircea Dezideriu Banciu a absolvit Facultatea de Chimie Industrială din bucureşti, susţinându-şi teza de doctorat, în 1969, cu tema „Reacţii solvolitice ale derivaţilor dibenzocicloalcanilor, specializându-se în tehnologia medicamentelor şi produselor farmaceutice. Şi-a continuat specializarea la Institutul de Chimie Organică din Köln. În timp, a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Catedra de Chimie Organică a Facultăţii de Chimie Industrială din Universitatea „Politehnica” din Bucureşti, fiind invitat să susţină cursuri şi în străinătate, îndeosebi în Franţa şi Germania.

Totodată, acad. Mircea Banciu a desfăşurat o bogată şi rodnică activitate de cercetare ştiinţifică, ale cărei rezultate sunt publicate în peste 150 de articole originale, numeroase lucrări şi tratate, scrise singur sau în colaborare. Între numeroasele domenii abordate amintim pirolize de tip „fulger”, reacţii prin ioni de carboniu, izomerie de valenţă, chimia ciclofanilor, compuşi biologic activi.

Recunoaşterea meritelor sale ştiinţifice este atestată de alegerea sa ca membru al mai multor societăţi ştiinţifice naţionale şi dintre care menţionăm: Consiliul Naţional al Societăţii Române de Chimie, al Societăţii Europene de chimie, al Societăţii Americane de Chimie şi i-au fost atribuite mai multe ordine şi medalii. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi titular în anul 2000. Ca preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Chimice, din anul 2002, a contribuit la buna organizare a activităţii de cercetare a institutelor subordonate, creând o atmosferă stimulativă de cordială colaborare.

Din lucrarea sa dedicată vieţii şi operei savantului C.D. Neniţecu, reţinem modelul de personalitate căruia i-a rămas fidel toată viaţa, definit prin înalt profesionalism, pasiune pentru cercetare, corectitudine, exigenţă, spirit organizatoric, un larg orizont de cultură şi o caldă dragoste pentru semeni. Poate de aceea şi-a intitulat discursul de recepţie „Chimia organică rivală şi/sau imitatoare a naturii?” De aceea a fost respectat şi iubit de studenţi şi colaboratori.

Cu plecarea spre înveşnicire a acad. Mircea Banciu, comunitatea ştiinţifică pierde un distins savant, profesor şi om, a cărui operă rămâne în istoria chimie şi al cărui model de personalitate va fi mereu viu în amintirea celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să-l primească în lumina Sa binecuvântată.

19.04.2005

Comunitatea academică profund îndurerată anunţă trecerea la cele veşnice, în ziua de 19 aprilie,a acad. Maria Brezeanu, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Chimice a Academiei Române.

Născută în 1924, acad. Maria Brezeanu a absolvit Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti devenind doctor în 1956 şi doctor docent în 1970. A urmat toate treptele ierarhiei universitare la Catedra de Chimie Anorganică a Facultăţii de Chimie a universităţii bucureştene, fiind, din 1992 profesor consultant.

Cu o excepţională vocaţie de cercetător, acad. Maria Brezeanu şi-a consacrat întreaga putere de muncă îndeosebi studierii chimiei combinaţiilor complexe în general şi, în special asupra chimiei combinaţiilor complexe polinucleare, domeniu abordat pentru prima oară în ţara noastră. 

Ultimii ani de viaţă şi i-a consacrat cercetărilor din chimia clusterilor metal-sulf, precursori ai materialelor avansate, abordând deopotrivă aspecte teoretice şi aplicative. Cu o aceiaşi vocaţie de Profesor, acad. Maria Brezeanu a modelat, cu grijă şi răspundere, generaţii de specialişti, unii personalităţi în domeniu, care o consideră un adevărat model de Savant, Profesor şi Om. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 200 de lucrări ştiinţifice apărute în ţară şi străinătate, 13 cărţi, un tratat de specialitate şi a obţinut 20 de brevete de invenţie. Considerând că „ o şcoală ştiinţifică se formează în jurul unei mari personalităţi, care pe lângă pregătire profesională deosebită şi o ţinută morală ireproşabilă, calităţi pe care să le impună şi colaboratorilor, trebuie să dea dovadă de clarviziune şi să intuiască tendinţele de dezvoltare”, acad. Maria Brezeanu a creat o adevărată şcoală de chimie a combinaţiilor complexe polinucleare. Ca preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Chimice a contribuit la buna organizare a activităţii secţiei şi institutelor subordonate.

Plecată dintre noi, Doamna acad. Maria Brezeanu rămâne în spaţiul de minte şi suflet al celor care au cunoscut-o ca o prezenţă ce se distingea prin competenţă şi înţelepciune, ce a îmbogăţit tradiţia marilor personalităţi şi a lăsat moştenire, împreună cu realizările ştiinţifice notabile, un model de a fi, conjugând generos pe a şti, a munci şi a dărui semenilor ce ai mai bun.

Dumnezeu s-o primească în lumina Sa binecuvântată.

05.03.2005

Academia Română anunţă cu durere că, că în ziua de 5 martie 2005, s-a stins din viaţă Prof. dr. doc. ing. Teodor Oroveanu, membru corespondent al Academiei Române.

Născut în 1920, la Râmnicul Sărat, Teodor Oroveanu a urmat cursurile Facultăţii de Mecanică şi Electricitate din Bucureşti, obţinând titlul de doctor în 1967 şi docenţa în 1970. Din anul 1949 până în 1968 a lucrat la Institutul de Mecanică a Fluidelor şi, până în 1969 conferenţiar şi profesor la Facultatea de Petrol şi Gaze din Bucureşti. După transferarea Institutului la Ploieşti a fost, între 1971-1984, şeful Catedrei de Hidraulică la Ploieşti. În acest timp a susţinut cursuri de specialitate la Baku, Freiburg, Moscova, Paris, Rennes şi Toulouse. 

Activitatea ştiinţifică a lui Teodor Oroveanu s-a orientat, în principal, spre mecanica fluidelor, cu deosebire spre domeniile curgerii fluidelor prin medii poroase, difuziei conective în fluide, mişcării fluidelor vâscoase, extracţiei şi transportului petrolului şi gazelor. S-a preocupat, totodată, de utilizarea rezultatelor obţinute în tehnică, multe dintre acestea fiind folosite în elaborarea unor metode de calcul şi proiectare în domeniul industriei petrolului. A fost cel care a introdus metode moderne de calcul pentru petrol, produse petroliere şi gaze, utilizând calculatorul pentru optimizarea acestor procese calculatorul. 

Rezultatele cercetărilor sale au fost expuse în numeroase lucrări de specialitate, între care tratatele „Mecanica fluidelor”, „Mecanica fluidelor vâscoase”; monografiile „”Scurgerea fluidelor prin medii poroase neomogene”, „transportul petrolului”, „Transportul de impuls şi aplicaţii”; manualele „Colectarea, transportul, depozitarea şi distribuţia produselor petroliere şi gazelor” ş.a.

Prestigiul ştiinţific de care s-a bucurat Teodor Oroveanu este ilustrat şi de alegerea sa ca membru al mai multor instituţii ştiinţifice de peste hotare, iar în 1965 a fost distins cu premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1991.

Prin moartea profesorului Teodor Oroveanu, comunitatea academică a pierdut pe unul dintre cei mai distinşi specialişti, un om cu alese calităţi intelectuale şi morale.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.