11.11.2004

Academia Română anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 11 noiembrie 2004, a acad. David Davidescu, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice.

Năsut în anul 1916, acad. David Davidescu a urmat cursurile Facultăţii de Agronomie a Şcolii Politehnice din Bucureşti, continuându-şi specializarea în studiul solurilor cu izotopi radioactivi la Moscova. În 1966 şi-a luat doctoratul cu teza „Producerea, pregătirea şi folosirea îngrăşămintelor şi amendamentelor şi în 1968 a obţinut titlul de doctor docent. Profesor şi cercetător cu rezultate remarcabile, acad. David Davidescu a deţinut, de-a lungul anilor, funcţii în învăţământul superior agronomic în calitate de şef de catedră, decan, prorector şi rector al Institutului Agronomic din Bucureşti, conducător de doctorate, şef de laborator, în administraţia publică de stat şi în cercetare. Contribuţiile sale aduse în cei peste 50 de ani, au făcut să fie considerat promotorul agrochimiei moderne din România. Între ele, cităm pe cele în problemele privind controlul stării de fertilitate prin analiza chimică a solului şi a plantelor, la controlul calităţii recoltei, în funcţie de îngrăşămintele aplicate şi de unii factori de mediu, la studiul microelementelor în plante etc. A elaborat „legea ierarhizării factorilor de vegetaţie în caz de stres” şi „legea autoreglării biologice a creşterii şi dezvoltării plantelor cultivate”, un sistem automatizat de cultură a plantelor de seră pe verticală în soluţii nutritive ş.a. Este autor a peste 400 de articole de cercetare ştiinţifică, 23 de tratate, monografii şi studii, apărute în ţară şi peste hotare, însumând aproape 20.000 de pagini. 

În semn de recunoaştere a valorii contribuţiilor sale, acad. David Davidescu a fost ales membru al mai multor societăţi academice şi prestigioase instituţii de specialitate din ţară şi străinătate şi a fost distins cu mai multe titluri şi medalii. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1963 şi titular în 1990. Între 1990-1996 a fost preşedintele Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a Academiei Române şi după această dată preşedinte de onoare. În 1990 şi-a susţinut discursul de recepţie cu tema „Ştiinţele chimice şi agricultura”.
Prin încetarea din viaţă a acad. David Davidescu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai iluştrii reprezentaţi ai ştiinţelor agricole româneşti.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

19.09.2004

Academia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 19 septembrie 2004, a medicului Ion Baciu, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1921, acad. Ion Baciu a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din cluj, luându-şi doctoratul, în anul 1946, cu teza „Rolul sistemului nervos central în provocarea reacţiei fagocitare”. De-a lungul vieţii a împletit în, mod exemplar, activitatea de catedră cu aceea de cercetător, urcând treptele universitare, de la preparator, asistent, conferenţiar, profesor, ajungând, între 1976 şi 1984, rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Cluj. Neobosit cercetător, a adus contribuţii ştiinţifice în domenii de mare interes ale fiziologiei moleculare integrative: fiziologia imunităţii, fiziologia sângelui şi homeostazia oxigenului, fiziologia circulaţiei sangvine şi fiziologia muncii. Împreună cu Grigore Benetato şi C. Oprişiu are contribuţii experimentale deosebite privind rolul sistemului nervos în procesele imunologice şi în acţiunea nervos-centrală a hormonilor. Este unul dintre fondatorii conceptului de neuroimunomodulare şi al Societăţii Internaţionale de specialitate. Între 1956 şi 2003 a fost conducătorul celui mai important grup european de studiu experimental al eritropotinei şi reglării eritropoezei. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în peste 300 de cărţi, studii, comunicări, apărute în ţară şi peste hotare dintre care amintim: „Fiziologia sângelui şi a hematopoezei”; „Die homeostatische Funktion des fibrinolytischen Systems”; „Sur le role de l’hypothalamus et de la formation reticule bulbaire dans la regulation de l’erythropoiese”; „Bazele fiziologice ale ergonomiei”; „”The Nervous and Humoral Control of Erythropoiesis in Oxigen Homeostasis”; „Nervous Control of the Phagocytic System”; „Homeostazia oxigenului”. 

În semn de recunoaştere a autorităţii sale ştiinţifice, acad. Ion Baciu a fost ales ca membru al mai multor societăţi ştiinţifice şi cooptat în colegiile de redacţie a unor prestigioase reviste de specialitate din ţară şi străinătate. În 1991, a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi, în 1993, membru titular. 

Prin plecarea dintre noi a acad. Ion Baciu, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi reprezentanţi ai şcolii româneşti de medicină, un profesor de excepţie, un om de o rară nobleţe spirituală.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

02.09.2004

Academia Română anunţă, cu profundă durere, trecerea la cele veşnice, în ziua de 2 septembrie,  a eminentului jurist prof. univ. Tudor Popescu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1913, la Brăila, Tudor Popescu a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi, devenind, în 1937, doctor magna cum laudae şi, în 1940, doctor al Facultăţii de  Drept din Paris. Din anul 1935 s-a consacrat activităţii didactice, predând cursuri de drept civil, drept internaţional privat şi dreptul comerţului internaţional la facultăţile de drept din Iaşi şi Bucureşti. De-a lungul anilor, prof. Tudor Popescu a fost membru al Consiliului Legislativ Român, şef de sector la institutului de Cercetări Juridice, diplomat al Institutului de Drept Comparat din Paris, preşedintele Societăţii de Drept Comparat din România, preşedintele Curţi de Arbitraj comercial Internaţional din România. În 1948, ca preşedinte al Comisiei pentru aplicarea Legii de confiscare a patrimoniilor tuturor instituţiilor religioase a reuşit să salveze patrimoniile tuturor bisericilor, mănăstirilor şi a altor locaşuri de cult, fără nici o discriminare, permiţând, cât a fost cu putinţă, libertatea religioasă şi construirea de noi aşezăminte religioase, fapt cu totul singular în ţările aflate sub ocupaţie sovietică. Este motivul pentru care, în anul 1996, a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru pace.

Prof. univ. Tudor Popescu este autorul a numeroase lucrări de specialitate, manuale şi studii de referinţă, dintre care amintim doar: „Speţe alese în jurisprudenţa română şi franceză”, L’adaptation des fondationaux nouvelles circonstances en droit comparè”, „Călăuza juristului”, „Probleme juridice ale relaţiilor comerciale internaţionale”, „Dreptul familiei”, „Teoria generală a obligaţiilor”, „dreptul comerţului internaţional”, Drept civil” ş. a.

Autoritatea sa profesională şi etică a fost recunoscută de alegerea ca membru în mai multe asociaţii naţionale şi internaţionale de specialitate şi vom aminti doar: Asociaţia Română de Drept Comparat, Societatea de Legislaţie Comparată din Paris,  Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat din Roma,  Asociaţia Internaţională pentru Filosofie Juridică şi Socială din Wiesbaden, Institutul Internaţional pentru Dreptul Umanitar din San Remo, Consiliul Internaţional al Arbitrajului din Paris,  Federaţia Internaţională a Instituţiilor de Arbitraj Comercial din New York ş a. În 2001 prof. univ. Tudor Popescu a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de cavaler şi cu „Crucea Patriarhală”. Academia Română l-a ales, în 1993, printre membrii săi de onoare.

07.07.2004

Academia Română anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 7 iulie, a profesorului de biochimie Mihail Şerban, membru titular al Academiei Române.

Născut în anul 1930, acad. Mihail Şerban absolvit Facultatea de Chimie, secţia de Biochimie, a Universităţii din Bucureşti şi şi-a aprofundat studiile de specializare în mai multe centre universitare din străinătate, devenind, în 1963, doctor în chimie şi, în 1970, doctor docent. A fost, până în ultima clipă a vieţii sale, profesor de biochimie la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Ca cercetător, acad. Mihail Şerban s-a impus în domenii cum sunt: biochimia comparată a proteinelor cerebrale şi musculare, enzimologie, sinteze de noi compuşi moleculari cu aplicaţii în biochimie, mecanisme de reglare şi control metabolic. Dintre contribuţiile sale deosebite menţionăm: stabilirea unor corelaţii între polimorfismul molecular al proteinelor şi izoenzimelor cerebrale în filogenie, obţinerea şi condiţionarea unor substanţe biologic active în organisme marine cu utilizări în medicină, obţinerea prin procedee brevetate a unor compuşi macromoleculari derivaţi de la amiloză şi amilopectină cu aplicaţii în biologia analitică şi preparativă, elaborarea unor noi metode şi tehnici analitice, conceperea unor aparate cu utilizări în biochimia preparativă ş.a. Singur sau în colaborare a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice, între care 14 volume monografice - Biochimia contracţiei musculare; Substanţe biologic active; Biochimie medicală; Biochimie analitică ş.a. – şi 280 de articole, multe dintre acestea recenzate şi citate în publicaţii ştiinţifice internaţionale. Este autorul a 18 brevete de invenţii. Membru al numeroase organisme ştiinţifice din ţară şi de peste hotare, acad. Mihail Şerban a susţinut conferinţe în centre universitare şi ştiinţifice din străinătate. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1991 şi titular în anul 2001.

Prin încetarea din viaţă a distinsului profesor şi om de ştiinţă Mihail Şeban comunitatea academică suferă o grea şi iremediabilă pierdere.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.  

07.03.2004

A plecat din imediata noastră apropiere spre a rămâne mereu în minţile şi inimile noastre savantul, profesorul şi omul Nicolae Cajal, membru titular al Academiei Române.
 

	Savantul Nicolae Cajal a fost discipol al acad. Ştefan S. Nicolau, întemeietorul şcolii româneşti de virusologie, pe care a dezvoltat-o în consonanţă cu cele mai noi descoperiri ale domeniului, sporindu-i prestigiul naţional şi internaţional. Contribuţiile sale ştiinţifice au fost publicate în peste 400 de lucrări, studii şi articole, acum pagini din istoria medicinii româneşti.

Membru corespondent al Academiei Române din anul 1963 şi membru titular din 1990, acad. Nicolae Cajal a s-a implicat cu devotament exemplar şi înţelepciune în activitatea acestui for al spiritualităţii româneşti, contribuind la procesul reînnoire şi afirmare a acestuia în viaţa socială, în calitate de vicepreşedinte al Academiei Române(1990-1994), preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale şi preşedinte al Fundaţiei „M. H. Elias”.

Profesor cu o autentică vocaţie, acad. Nicolae Cajal a transmis discipolilor şi colaboratorilor săi, împreună cu cele mai noi cunoştinţe ştiinţifice, şi un model de erudiţie şi responsabilitate medicală şi umană. A fost atât de iubit şi respectat de discipolii săi, încât nu puţini sunt cei care îşi mărturisesc regretul de a nu-l fi avut ca dascăl.

Împreună cu toate acestea şi mai presus de ele este OMUL de o rară generozitate, expresie a unei nobile iubiri pentru oameni şi un optimism lucid, pe care îl reuşea să-l transmită aproape miraculos ca încredere în neîndoielnica biruinţă a adevărului, binelui şi frumosului. Exprimând un nedesminţit crez de viaţă, îl cita ades pe medicul şi filosoful Maimonide, spunând nu odată: „Pune-mi în inimă, Doamne, iubirea de ştiinţă şi de făpturile tale”.

Pentru toate acestea îi rămânem profund recunoscători. Stingerea din viaţă a academicianului Nicolae Cajal este resimţită de întreaga comunitate academică românească şi internaţională ca o dureroasă şi iremediabilă pierdere. Prin plecarea spre veşnicie a acad. Nicolae Cajal, lumea a pierdut ceva din umanitatea pe care a slujit-o cu inteligenţă, talent, erudiţie şi dăruire neobosită până în ultima clipă a vieţii sale.

Amintirea acestui mare umanist va rămâne de-a pururi ca un îndemn perpetuu spre a ne împlini „datoria de a fi demni de noi înşine”.  

07.03.2004

Academia Română anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 7 martie 2003, a profesorului Eugeniu Gh. Proca, membru de onoare al Academiei Române.
 

	Născut la 12 ianuarie 1927, Eugeniu Proca a absolvit cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti, luându-şi, în 1957, doctoratul cu teza „Insuficienţa renală acută” şi titlul de doctor docent în 1969. După stagii de specializare în Anglia, SUA, Germania şi Elveţia, a urmat toate treptele ierarhiei universitare, ajungând rector al Institutului de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1976-1978).

Între 1978 şi 1985 a fost ministru al Sănătăţii. Elev al acad. Th. Burghele, s-a dedicat, timp de patru decenii, problemelor insuficienţei renale, înfiinţând primul Centru de dializă şi efectuând primele transplanturi renale din România. 

Preocupările sale ştiinţifice au fost orientate spre cercetarea funcţionalităţii normale şi patologice a vezicii urinare, studierii fluxului plasmatic renal, hipertensiunii nefrogene, patologiei glandelor suprarenale ş. a. A condus clinica Fundeni timp de 25 de ani, impunându-se ca excepţional chirurg, introducând tehnici noi şi realizând performanţa de a avea cea mai mare statistică în chirurgia endoscopică din ţara noastră. 

De numele lui Eugeniu Proca se leagă iniţierea şi elaborarea protocoalelor de diagnostic şi tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecţiile urinare şi oncologie urinară, adoptate în întreaga ţară. 

Este autorul a peste 400 de lucrări, studii şi articole semnate singur sau în colaborare şi apărute în ţară şi peste hotare amintim: Insuficienţa renală postoperatorie, Patologia chirurgicală a glandelor suprarenale, Tumorile retroperitoniale primitive, Rinichiul în stările de şoc, Transplantarea renală. A iniţiat şi condus impresionantul Tratat de chirurgie, în 11 volume, a colaborat la Tratatul de medicină generală, Diagnosticul bolilor în ambulator şi Enciclopedia personalităţilor medicale româneşti. 

A fost fondatorul Societăţii Române de Urologie, redactor şef al Revistei Române de Chirurgie şi al Revistei Române de Urologie (pe care a înfiinţat-o în 1994).

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1992.
Prin dispariţia profesorului Eugeniu Proca şcoala românească de chirurgie renală pierde pe unul dintre cei mai iluştrii săi reprezentanţi, iar Academia Română pe un distins membru de onare.

31.01.2004

Academia Română anunţă cu profundă durere trecerea la cele veşnice, în ziua de 31 ianuarie 2004, a istoricului şi arheologului Ion Barnea, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1913, Ion Barnea a urmat cursurile seminarului „Sf. Nicolae” din Râmnicul Vâlcea şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, continuându-şi studiile la Facultatea de Teologie din Atena şi apoi la Berlin. În 1940 şi-a luat doctoratul în arheologie paleocrştină şi bizantologie la Atena. A fost, rând pe rând, membru al Şcolii Române din Roma, diacon la capela română din Berlin, cercetător la Comisia Monumentelor Istorice, membru al Muzeului Naţional de Antichităţi, conferenţiar la Catedra de Istorie Veche a României la Facultatea de Istorie din Bucureşti şi conferenţiar de istoria artei creştine la Institutul de Teologie din Bucureşti. A susţinut cursuri de artă bizantină şi conferinţe de specialitate la Lecce, Macerata, Paris, Ravena, Roma, Tesalonic, Viena. A desfăşurat o bogată activitate de cercetare arheologică la Dinogeţia, Noviodunum, Niculiţel, Giurgiu, Murfatlar, Enisala, sau Adamclisi. Rezultatele cercetărilor sale s-au concretizat în peste 250 de studii şi articole publicate în ţară şi peste hotare. Dintre acestea, lucrarea „Tropaem Traiani. I. Cetatea a fost distinsă, în anul 1979 cu Premiul „Vasile Pârvan” al Academiei Române. Să mai amintim că este printre autorii volumului I din „Istoria României”(1960), volumele II şi III „Din Istoria Dobrogei şi volumele I-III din Enciclopedia Arheologiei şi Istoriei Vechi a României şi volumul III din Tratatul de Istoria Românilor(2001).

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 1999, iar în anul 2003 i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de cavaler.

Prin plecarea dintre noi a distinsului istoric Ion Barnea, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai de seamă membri ai săi, de la care rămâne moştenire o operă de valoare, care îl consacră în pleiada marilor istorici ai neamului nostru.

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.  
 

22.01.2004

Academia Română anunţă cu durere că în ziua de 22 ianuarie 2004, în California, s-a stins din viaţă fizicianul Erwin M. Friedlander, membru de onoare al Academiei Române.

Născut în anul 1925, Erwin M. Friedlander a absolvit Institutul Francez de Înalte Studii din Bucureşti şi apoi a urmat cursurile Facultăţii de Fizică şi Matematică ale Universităţii bucureştene, specializându-se în fizică nucleară. În 1963 şi-a susţinut doctoratul cu teza „Asupra modelului cu două centre al jeturilor cosmice”, continuându-şi activitatea ca profesor la Universitatea din Bucureşti şi ca cercetător, la Institutul de Fizică Atomică de pe platforma Măgurele. Între 1971-1991 a fost coşef de laborator la Lawrence Berekeley Laboratory al Universităţii din California. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat îndeosebi asupra radiaţiei cosmice a particulelor accelerate la mari energii de măsură aferente, fiind concretizată în peste 250 de studii şi articole, apărute în prestigioase reviste internaţionale de specialitate. În anul 1985 a fost distins cu Premiul Humboldt pentru fizică.

A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1963, calitatea retrasă după plecarea din ţară. A fost repus în drepturi ca membru corespondent în 1990 şi, la solicitarea proprie, trecut ca membru de onoare al Academiei Române în anul 2003.

Dispariţia savantului Erwin M. Friedlander este o grea pierdere pentru comunitatea ştiinţifică din ţară şi de peste hotare. 

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.  
 

21.01.2004

Academia Română anunţă cu profundă durere că în ziua de 21 ianuarie, la Policoro, Italia, s-a stins din viaţă arheologul Dinu Adameşteanu, membru de onoare al Academiei Române.

Născut la 25 aprilie 1913, Dinu Adameşteanu  a urmat cursurile Seminarului Central şi ale Colegiului Naţional „S. Sava” şi apoi pe cele ale Facultăţii de Litere din Bucureşti. Bursier al Şcolii Române din Roma, între 1939-1942, a făcut studii de istorie şi arheologie antică luându-şi licenţa la Facultatea de Litere din Roma cu teza „Izvoarele antice referitoare la Dacia”. Între 1942-1946 a fost bibliotecar al Şcolii Române din Roma. Din  bogata sa activitate ştiinţifică amintim reorganizarea Institutului Arheologic German din Roma, conducerea publicaţiei „Fasti Archaeologici”, inaugurată sub patronajul Asociaţiei Internaţionale  de Arheologie Clasică, cerecetările arheologice din Sycilia, Syracusae, Leontini, Gela, Monte Saracino, coordonarea editării primei hărţi arheologice a Italiei ş.a. În 1956 a fost numit director al Supraintendenţei Arheologice de la Agrigento. Este unul dintre principalii promotori ai folosirii detecţiei aerofotografice în arheologie, fondatorul şi directorul(1958-1964) Aerofototecii Arheologice Naţionale de la Roma din cadrul Ministerului Bunurilor Culturale şi Ambientale. Între 1964-1977 a condus Supraintendenţa Arheologică din Basilicata, descoperind cele două cetăţi greco-romane de la Metapont şi Siria-Heraclea. Ultimele funcţii au fost aceea de director al Departamentului de Arheologie şi Istorie Antică şi vicepreşedinte al Institutului de Istorie şi Arheologie Magna Graecia.  Rezultatele cercetărilor sale au fost sintetizate în lucrarea „Basilicata antica. Storia e monumenti, apărută în 1974 şi tradusă în limba română în 1983.

Recunoaşterea valorii activităţii sale este atestată şi de alegerea ca membru al unor instituţii de prestigiu internaţional cum sunt Institutul Italian de Studii Etrusce, Academia Britanică din Roma, Institutul German de Arheologie, Societatea Latină din Paris ş.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române la 10 noiembrie 1992.

Dumnezeu sa-l odihneasca în pace.