| Constituirea Fundației 
							„Panteonul României” În ziua de 8 iulie, în Sala de 
							prezidiu a Academiei Române a avut loc ceremonia de 
							constituire a Fundației „Panteonul României”, 
							organizație non-profit, care va coordona derularea 
							proiectului „Panteonul României”.  Inițiat de Academia Română, acest 
							proiect are ca obiectiv construirea unui spațiu de 
							cuvenită aducere aminte a marilor personalități ale 
							istoriei neamului nostru.  Despre necesitatea, utilitatea și 
							importanța Panteonului României au vorbit, 
							acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei 
							Române, acad. Dan Berindei, vicepreședinte al 
							Academiei Române, acad. Păun Ion Otiman, 
							secretar general al Academiei Române, dr. Radu 
							Ciuceanu, directorul Institutului Național 
							pentru Studiul Totalitarismului, care a citit și un 
							mesaj din partea ÎPS Bartolomeu Anania, ES 
							Arhiepiscopul Ion Robu și prof. dr. 
							Gabriel Țepelea, membri de onoare ai Academiei 
							Române și ing. Nicolae Ivan.  În acest cadru, au fost conferite 
							Diplome celor 27 de membri fondatori ai Fundației.
 |