Relațiile externe

Relațiile Externe reprezintă una dintre direcțiile importante de activitate ale Academiei Române, acordându-se o atenție deosebită colaborării cu instituții similare din întreaga lume, participării la acțiunile unor organisme interacademice și implicării în programe de cercetare comune. Academia Română urmărește crearea și întreținerea unui mediu de colaborare fertil, asigurînd îndeplinirea obligațiilor ce îi revin din: acorduri încheiate de România cu alte state, acorduri interacademice de colaborare științifică bilaterală și multilaterală, afilierea la organizații, societăți sau asociații științifice și profesionale. În acest sens, Academia Română manifestă întreaga deschidere pentru identificarea oportunităților de colaborare și susținerea permanentă a cercetării și cooperării internaționale.

Academia Română – membru în asociații internaționale
Academia Română face parte ca membru cu drepturi depline din cele mai reprezentative asociații academice europene: Federația Academiilor Naționale din Europa / All European Academies – ALLEA, European Academies' Science Advisory Council – EASAC, InterAcademic Partnership – IAP, Uniunea Academică Internaţională și este afiliată la peste 30 de organizații internaționale științifice și profesionale.

Programe de cooperare
În prezent, Academia Română are încheiate acorduri și programe de cooperare științifică și culturală cu peste 50 de academii și organizații științifice din Europa, Asia, America, prin intermediul cărora cercetători din institutele și centrele de cercetare din sistemul Academiei Române participă la manifestări științifice internaționale de anvergură, derulează proiecte comune de cercetare cu parteneri din străinătate, urmează stagii de documentare în academii și universități.

Personalități
O importantă componentă a relațiilor externe ale Academiei Române este alegerea în forul său academic a numeroase personalități din străinătate. Începând cu anul 1869, Academia Română are privilegiul de a număra printre membrii săi de onoare numeroase personalităţi, membri ai unor academii sau universităţi de prestigiu din întreaga lume: laureaţi ai Premiului „Nobel“ (Theodor Mommsen, Svante August Arrhenius, Charles Louis Alphonse Laveran, Louis Eugène Félix Néel, Paul Ehrlich, Paul Sabatier, Karl Manne Georg Siegbahn, Jean Baptiste Perrin, Enrico Fermi, Robert Robinson, Arne William Tiselius, Linus Carl Pauling, Aleksandr Mihailovici Prohorov, Ilya Prigogine, Francis Nevill Mott, Jean Marie Pierre Lehn ş.a.), buni cunoscători ai realităților din țara noastră și prieteni apropiați ai României din: Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Franța, Germania, Grecia, India, Indonezia, Israel, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ungaria (printre aceștia, oceanologul Jacques Yves Cousteau, generalul Henri Mathias Berthelot, primul ministru al Franţei Jean Louis Barthou, compozitorul şi muzicologul ungur Bartók Béla, sculptorul iugoslav Ivan Mestrović ş.a.). În iunie 2001, supremul for de ştiinţă şi de cultură al ţării l-a ales printre membrii săi de onoare pe Sanctitatea sa Papa Ioan-Paul al II-lea, iar, în octombrie 2004, pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, patriarhul ecumenic al Constantinopolului - Noua Romă.

La rândul lor, numeroşi membri ai Academiei Române au fost aleşi în organisme internaţionale de prestigiu din întreaga lume: Académie des Inscriptions et Belles Lettres, Académie des Sciences din Paris, Academia Europaea, Accademia dei Lincei, Academia de Ştiinţe din New York, Academia de Artă din Berlin, Accademia Liguria din Bologna, Académie de Médecine din Paris, Academia de Ştiinţe din Moscova, Academia de Științe și Arte din Serbia, Royal Society din Londra, precum şi în societăţi şi asociaţii internaţionale în toate domeniile ştiinţelor, literelor şi artelor.

Școlile academice românești active în străinătate
La intensificarea legăturilor externe ale Academiei Române au contribuit şi cele două Şcoli Române de la Paris şi Roma, înfiinţate în anul 1920 sub patronajul Academiei Române, aflate la vremea respectivă sub conducerea unor iluştri membri ai instituţiei academice, Nicolae Iorga şi, respectiv, Vasile Pârvan, ca şi participarea academicienilor români la manifestări ştiinţifice internaţionale.