Miron Costin, De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor (1675)

Constantin Cantacuzino, stolnicul, Istoria Țării Rumânesti dintru început (1716)

Ion Neculce, O samă de cuvinte, în Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Voda până la domnia lui Constantin Mavrocordat (1732)

Franz Joseph Sulzer, Die Geschiechte des Transalpinischen Daciens (1781-1782)

Apare la Iași volumul alcătuit de Vasile Alecsandri, Balade. Adunate si īndreptate de ..., (1852) tradus, ulterior, în limbile franceză, engleză, germană, difuzat în Europa.

Ia ființă Societatea Literară Română (1866).

Societatea Academica Română număra printre membrii fondatori personalități cu preocupări în domeniile folcloristicii și etnografiei: Vasile Alecsandri, Iosif Hodoș, Timotei Cipariu, V. Alexandrescu-Urechia, Ioan Sbiera; acestora li se va alătura, ulterior: Alexandru Odobescu, Ioan Micu-Moldova, Ion Ionescu de la Brad, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Grigore Silasi, Grigore Tocilescu, Atanasie Marian Marienescu etc.

În 1873, V. Alexandrescu-Urechia ridica problema alcătuirii unui program de cercetare de teren pentru culegerea folclorului - Proiectul de Regulament pentru Comisiuni și subcomisiuni de Cultura regionale care, alături de domeniile arheologiei, geografiei, istoriei trebuia să includă și „adunarea de balade, cântece, basme, credințe populare, vorbe și «idiotisme»”, „în genere cu tot ce se refera la cultura națională română”.

În 1876, prof. Grigore Silasi de la Cluj aprecia că o „societate competenta” pentru culegerea folclorului ar trebui sa fie patronată de „însăși Societatea Academică Română”.

Forumul cultural-științific al românilor ia numele de Academia Română (30 martie/11 aprilie 1879).

Bogdan Petriceicu Hasdeu elaborează chestionarele Obiceiele juridice ale poporului român. Programa (1878) si Programa pentru adunarea datelor privitoare la limba română (1884-1885) în baza cărora se colecționează un bogat material folcloric, manuscrisele, aflate în fondurile Bibliotecii Academiei Române, nefiind nici astăzi valorificate integral.

Începând cu deceniul al optulea al sec. al XIX-lea, Academia Română a primit numeroase manuscrise care conțineau culegeri de folclor. Studii despre folclor sunt publicate în Analele Academiei Române.

Președintele Academiei Române, Ion Bianu, inițiază o serie specială de publicații pentru etnografie și folclor cu titlul Din vieața poporului român. Primul volum, Hora din Cartal, scris de Pompiliu Pârvescu, apare în 1908. Cu sprijinul financiar al Academiei Române sunt înregistrați primii cilindri de fonograf. În aceasta serie publica Béla Bartók, în 1913, Cântece poporale românești din comitatul Bihor (Ungaria) – chansons populaires roumaines du département Bihar (Hongrie) – culese si notate de ... . Seria își va continua apariția, neîntrerupt, până când, la Cluj, Ion Mușlea va iniția o nouă publicație, „Anuarul Arhivei de Folclor”.

Profesorul și muzicologul Dumitru Georgescu Kiriac înaintează Academiei Române, în 1910, un memoriu în care propune organizarea unor culegeri sistematice de folclor pe întreaga tara, cu ajutorul mijloacelor mecanice moderne de atunci (fonograful), fixând și repere riguroase metodologice. „De acest folclor trebuie să profite toată lumea, /.../ Locul i-ar fi la Academie”. Cu sprijinul lui Ion Bianu, Dumitru Georgescu Kiriac a primit un stipendiu de la Academia Română pentru a achiziționa un fonograf de tip Edison si a început culegerile în anul 1912. Manuscrisele acestea se afla în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”.

În sesiunea din 27 mai 1920 (cu revenire în 1924), Ovid Densusianu prezenta Academiei Române un Plan pentru reorganizarea adunării și publicării materialelor de folklor. Preconizează înființarea, pe lângă Academia Română, a unei arhive folclorice, alcătuirea unui corpus, a unui atlas folcloric și a unuia etnografic, alături de cel lingvistic, a unor monografii regionale, folosirea chestionarelor pe întreg teritoriul României.

În 1927 ia ființă Arhiva Fonogramică a Ministerului Cultelor și Artelor coordonată de prof. George Breazul.

În 1928 ia ființă Arhiva de Folklore a Societății Compozitorilor Români, coordonata de Constantin Brăiloiu, membru corespondent al Academiei Române.

Colaboratorii celor două instituții iau parte activă la cercetările Școlii sociologice de la București. Din echipe fac parte folcloriști cunoscuți: Harry Brauner (primul director al Institutului de Folclor), Mihai Pop (1965-1974, director al Institutului de Etnografie și Folclor), Tiberiu Brediceanu, Sabin Drăgoi (1950-1964, director al Institutului de Folclor), Mihail Vulpescu, Ilarion Cocișiu, Emilia Comișel, Tiberiu Alexandru etc.

Deceniile al treilea și al patrulea ale secolului sunt decisive pentru direcțiile cercetării folclorului. Dimitrie Gusti propune Academiei Române, considerată instituția cea mai indicată „să îmbrățișeze și să se ocupe de toate formele culturii noastre”, înființarea Comisiunii oficiului central pentru cercetarea vieții poporului român, iar la 29 mai 1943 se aprobă Regulamentul. Oficiul central pentru cercetarea vieții poporului român, aflat sub președinția lui Constantin Rădulescu-Motru, avea în componență și o subcomisie de folclor a cărui președinte era Dimitrie Caracostea. În 8 iunie 1946 se definitivează Comisia de folclor, sub aceeași președinție, având-i ca membri pe Mihail Sadoveanu, Theodor Capidan, Constantin Brăiloiu (aflat la Paris), Petru Caraman din Iași, Ion Mușlea din Cluj, Ion Diaconu din Focșani, Alexandru Rosetti și Ion Siadbei din București.

Prin Decretul nr. 136 din 5/6 aprilie 1949 se înființează Institutul de Folclor, ca urmare a unirii Arhivei Fonogramice a Ministerului Cultelor și Artelor (G. Breazul) și Arhivei de Folklore a Societății Compozitorilor Români (C. Brăiloiu), sub directoratul lui Harry Brauner.

Prin trecerea Sectorului de etnografie al Institutului de Istoria Artei la Institutul de Folclor, acesta din urmă devine Institut de Etnografie și Folclor al Academiei (1963).

Comisia de Folclor a Academiei Române își reia activitatea (1982).

În 1974 (decret nr. 139 din 30 aprilie), prin unirea Institutului de Etnografie și Folclor cu Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale al Academiei Române și Centrul Național de Îndrumare și Valorificare a Creației populare ia ființă Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice, în subordinea Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectologice trece la Academia Română (HG nr. 210 din 3 martie 1990), cele două institute academice își recapătă identitatea, Institutul de Etnografie si Folclor „Constantin Brăiloiu” trecând sub coordonarea Secției de arte, arhitectura și audiovizual, pe lângă care își reia activitatea și Comisia de Folclor a Academiei Române.