Marius ANDRUH - Chimist
Membru titular 2009 Membru corespondent 2001
Vicepreședinte al Academiei Române, ales 2022
Președinte al secției de științe chimice, 2009 – prezent
Directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C. D. Nenițescu“ al Academiei Române, 2021– prezent
Discurs de recepție: Originalitatea cercetătorului, 2014
Răspuns: acad. Ionel Haiduc
S-a născut la 15 iulie 1954 în comuna Smeeni, județul Buzău, într-o familie de profesori. A urmat cursurile școlii generale în satul natal. În anul 1973 a absolvit Liceul „B. P. Hasdeu“ din Buzău ca șef de promoție. În perioada studiilor liceale a participat la olimpiadele de chimie (premiul I la etapa națională în clasele a XI-a și a XII-a și premiul III la cea de a 5-a Olimpiadă Internațională de Chimie). Absolvent, în 1979, ca șef de promoție, al Facultății de Chimie a Universității din București, secția Chimie anorganică. În anul 1988 obține titlul de doctor în chimie, cu o teză elaborată sub coordonarea acad. Maria Brezeanu. Specializările postdoctorale la Paris (1991) și la Göttingen, în calitate de bursier al Fundației „Alexander von Humboldt“ (1992-1993).
După un stagiu de trei ani la IPRS-Băneasa (1979-1982), s-a transferat la Institutul de Chimie Fizică din București. Din 1984 este cadru didactic în Catedra de chimie anorganică a Facultății de Chimie, Universitatea din București, profesor titular începând cu anul 1996 și profesor emerit din anul 2019. În perioada 2003-2019 a fost șef de catedră.
Din anul 2021 este directorul Institutului de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu“ al Academiei Române.
Între anii 1994-1996 a fost profesor asociat la Université du Québec à Montréal. A colaborat cu universități din Europa și America de Sud în calitate de visiting professor: Universitatea din Bordeaux și Institut Universitaire de France (1998), Universitatea din Göttingen (2001), Universitatea din Brno (2001), Universitatea din Angers (2003, 2004, 2009), Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris (2005), Universitatea din Jena (2006), Universitatea din Manchester (2006), Universitatea „Paul Sabatier“, Toulouse (2007), Universitatea „Louis Pasteur“ din Strasbourg (2007, 2009), Universitatea din Valencia (2010); Unversidade Federal Fluminense Niteroi/Rio de Janeiro, (2012, 2013, 2014), Universitatea din Bordeaux (Centre de Recherche „Paul Pascal“, 2014).
În prezent este președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic.
Direcții de cercetare - Chimie metalosupramoleculară; inginerie cristalină - Magnetism molecular - Combinații complexe heteropolinucleare (3d-3d’, 3d-4d, 3d-5d; 3d-4f) - Sisteme moleculare și supramoleculare cu trei purtători de spin diferiți - Materiale moleculare luminescente
Opera însumează peste 300 de publicații; peste 10.000 de citări; indice h = 50 (WoS); 51 (Scopus), 52 (Google Academic). Este coautor de manuale de chimie pentru gimnaziu și liceu.
Cărți
1986 Combinații complexe polinucleare și aplicațiile lor, în colaborare cu M. Brezeanu, L. Patron, Editura Academiei R.S. România
1990 Chimia metalelor, în colaborare cu M. Brezeanu, E. Cristurean, A. Antoniu, D. Marinescu, Editura Academiei Române
1998 Forma moleculelor anorganice – O introducere în stereochimia anorganică, în colaborare cu C.I. Lepădatu, Editura Academiei Române
2018 Istoria chimiei românești, în colaborare cu Petre T. Frangopol, Elisabeta Amăriuței, Angela Anca Athanasiu, Editura Academiei Române
Participare la conferințe
Academician Marius Andruh este membru în comitetele științifice ale unor conferințe internaționale. - European Conference on Molecular Magnetism (Tomar, 2006; Wroclaw, 2009; Paris, 2011; Karlsruhe, 2013; Zaragoza, 2015, Florenta, 2019) - International Conference on Molecular Magnetism (Florenta, 2008) - Winter School on Coordination Chemistry, Karpacz, Polonia (2008, 2010, 2012, 2014, 2016) - European Materials Research Society – Symposium Design, characterization and modelling of molecule-based magnetic materials (Strasbourg, 2006)
A fost desemnat chairman al celei de a 6-a Conferințe Europene de Magnetism Molecular (București, 2017).
A prezentat peste 120 de conferințe, conferințe plenare și seminarii invitate la conferințe științifice internaționale precum și la Universitățile din Göttingen, Bielefeld, Münster, Montréal, Berlin, Bremen, Magdeburg, Bordeaux, Brno, Praga, Pittsburgh, Valencia, Tenerife, Granada, Kazan, Strasbourg, Paris-Sud, Angers, Jena, Toulouse, Chișinău, Manchester, Heidelberg, Freiburg, Mainz, Lyon, Karlsruhe, Keimyung (Coreea de Sud), Sendai (Japonia), Florența, Niterói, Sao Paulo, Rio de Janeiro, Cracovia, Braunschweig, Leipzig, Novosibirsk, Beijing, Tianjin, Kiev, Cagliari, Varșovia, Bangalore, Rennes, Montevideo.
Activitate editorială
Membru în comitetul editorial al revistelor: „Journal of Coordination Chemistry“, „Magnetochemistry“, „ChemistrySelect“, „Inorganica Chimica Acta“, „Inorganics“, „Chemistry“, „Chemistry Journal of Moldova“
Redactor-șef la „Revue Roumaine de Chimie“
Laboratorul pe care îl conduce a făcut parte dintr-o rețea de excelență a Uniunii Europene, în cadrul proiectului MAGMANet (2005-2009), care a reunit cele mai prestigioase laboratoare din Europa în domeniul magnetismului molecular. Proiectul MAGMANet s-a finalizat cu înființarea Institutului European de Magnetism Molecular, prof. Andruh fiind membru în Board of directors (2008-2013).
Academii
- Academia Europaea, 2004
- Membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, Paris (2004)
- European Academy of Sciences, 2010
- Membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, 2018
Premiul „G. Spacu” al Academiei Române, 1990
Distincția Gauss Professorship - Akademie der Wissenschaften zu Göttingen, 2006
Conferința „Nenitzescu-Criegee“ din partea Societății Germane de Chimie, 2009
Diploma de onoare și medalia „G. Spacu“ oferite de Societatea de Chimie din România
Medalia „Dr. C. I. Istrati“ a Societății de Chimie din România
Înalte ordine de stat
Ordinul Național pentru Merit, în rang de Cavaler, 2008
Doctor Honoris Causa
- Universitatea de Vest din Timișoara, 2013 - Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, 2015 - Universitatea din Angers, Franța, 2018 - Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2019 - Universitatea Politehnica București, 2019
Cetățean de onoare
- Municipiul Buzău, 2018
- Conferința „Spectacolul chimiei“, Teatrul Național „I. L. Caragiale“ din București, 18 martie 2018
- „Personalități buzoiene de ieri și de azi – Marius Andruh“, Primăria Municipiului Buzău, mai 2019
- Acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Politehnica din București, noiembrie 2019
- „Rotonda personalităților buzoiene“, „Jurnalul de Buzău“, februarie 2020
- „Marius Andruh: Mai interesează pe cineva meseria de profesor?“, articol apărut pe platforma Edupedu, 16 aprilie 2020
- „O educație a bucuriei“, articol apărut în „Dilema veche“, 15-21 octombrie 2020
- „Marius Andruh: Despre devotament, în primul rând, la Olimpiada de Chimie 2021“, articol pe platforma Edupedu, 5 aprilie 2021
Actualitate
Conferința „Cei trei prinți din Serendip. Serendipity. Rolul întâmplării în descoperirile științifice”, Sala Dalles
28 noiembrie 2024
„Experiențe de vârf”, podcast cultural, Filiala Iași a Academiei Române
7 noiembrie 2024
Interviu în cadrul emisiunii „Știința vorbește”, Radio France Internationale România
25 octombrie 2024
Conferința „Două monumente ale chimiei românești: Gheorghe Spacu și Costin D. Nenițescu”, Filiala Iași a Academiei Române
10 octombrie 2024
„Dialoguri academice“, TVR Cultural
9 octombrie 2023
Academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, a susținut o prelegere invitată la prestigioasa conferință europeană EuChemS 2023
13 septembrie 2023
VIDEO:
Brilliant cu Marius Andruh – TVR Info
15 iulie 2023
VIDEO:
La ce ne folosește chimia și unde putem ajunge cu ajutorul ei?
15 februarie 2023
Interviu Radio România Actualități – Emisiunea „Academica“
26 octombrie 2022
Doctor Honoris Causa al Universității „Politehnica“ din București
25 octombrie 2019
Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova
19 iunie 2019