data-layout="button" data-size="small"> Share

13 septembrie 2023

Academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, a susținut o
prelegere invitată la prestigioasa conferință europeană EuChemS 2023


Academician Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, a susținut o prelegere invitată la o prestigioasă conferință organizată de Societatea Europeană de Chimie: EuChemS 2023.

Intitulată „Metal-Radical Complexes In Molecular Magnetism. New Synthetic Approaches“, conferința profesorului Marius Andruh a prezentat cele mai recente realizări ale echipei pe care o conduce, formată din cercetători și studenți de la Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară „C.D. Nenițescu“ al Academiei Române și de la Facultatea de Chimie a Universității din București: compuși moleculari magnetici, obținuți prin strategii originale, cu relevanță în procese de stocare a datelor și quantum computing.

Conferința internațională de chimie anorganică EuChemS, ajunsă anul acesta la ediția a șasea, s-a desfășurat în perioada 3-5 septembrie 2023, la Universitatea Tehnică din Viena, Austria (TU Wien), și a avut în program 9 prelegeri plenare, 15 prelegeri invitate, 72 de prezentări orale și peste 150 de prezentări de postere. Detalii despre conferință sunt disponibile pe site-ul dedicat, la adresa: https://eicc6.at/welcome.

Societatea Europeană de Chimie (EuChemS) a fost înființată în 1970 și reunește acum peste 50 de societăți membre, organizații și asociații naționale de chimie, fiind una dintre cele mai puternice organizații ale chimiștilor din lume. EuChemS este forul reprezentativ a mai mult de 130.000 de chimiști de înaltă specializare și își propune să creeze o platformă pentru discuții științifice și să ofere o voce europeană unică, imparțială, cu privire la aspectele cheie din politica domeniului chimiei și a domeniilor conexe. De asemenea, EuChemS își propune să asigure consiliere științifică, pentru identificarea celor mai bune soluții la provocări ale societății contemporane. EuChemS se bazează pe o rețea unică de cercetători activi și organizează în mod constant mai multe conferințe academice de specialitate, precum și un congres bianual de chimie, dar și ateliere deschise și conferințe cu public, în scopul promovării științelor chimice în rândul publicului larg și al factorilor de decizie.

Detalii despre Societatea Europeană de Chimie sunt disponibile la adresa https://www.euchems.eu/.