Premiile Academiei Române se acordă oamenilor de știință și litere, artiștilor români, din țară sau din străinătate, pentru meritul de a fi contribuit, prin activitatea și opera lor, la dezvoltarea culturii și științei românești.

Conform regulamentului, propunerile pentru acordarea premiilor anuale se fac de către institutele de cercetare științifică, de către universități sau de către membrii Academiei Române până la data de 1 septembrie a anului calendaristic următor prezentării publice a lucrării și se înaintează secțiilor științifice ale Academiei Române, care desemnează membrii juriului.

Membrii juriului întocmesc referate de apreciere, evaluând originalitatea fiecărei lucrări propuse, contribuția acesteia la domeniul respectiv și impactul asupra domeniului la nivel național. Aprecierea juriului este dezbătută în secțiile științifice, trimisă apoi spre analiză către Biroul Prezidiului Academiei, care o supune spre aprobare Prezidiului Academiei Române.

Durata întregii proceduri de propunere, evaluare, dezbatere și decizie este de doi ani.

Decernarea premiilor are loc în luna decembrie a fiecărui an, în ședință solemnă a Adunării Generale a Academiei Române.

I. Secția de filologie si literatură
1. Bogdan Petriceicu Hașdeu
2. Timotei Cipariu
3. Mihai Eminescu
4. Ion Luca Caragiale
5. Ion Creangă
6. Titu Maiorescu
7. Lucian Blaga
II. Secția de științe istorice și arheologie
1. Vasile Pârvan
2. Alexandru D. Xenopol
3. Nicolae Iorga
4. Mihail Kogălniceanu
5. Dimitrie Onciul
6. Nicolae Bălcescu
7. George Barițiu
8. Eudoxiu De Hurmuzaki
III. Secția de științe matematice
1. Simion Stoilow
2. Gheorghe Lazăr
3. Gheorghe Țițeica
4. Spiru Haret
5. Dimitrie Pompeiu
IV. Secția de științe fizice
1. Dragomir Hurmuzescu
2. Constatin Miculescu
3. Horia Hulubei
4. Ștefan Procopiu
5. Radu Grigorovici
V. Secția de științe chimice
1. Nicolae Teclu
2. Gheorghe Spacu
3. Costin D. Nenițescu
4. I. G. Murgulescu
5. Cristofor I. Simionescu
VI. Secția de stiinte biologice
1. Nicolae Simionescu
2. Emil Racoviță
3. Grigore Antipa
4. Emanoil Teodorescu
VII. Secția de științe geonomice
1. Gheorghe Munteanu-Murgoci
2. Ludovic Mrazec
3. Simion Mehedinți
4. Ștefan Hepites
5. Grigore Cobălcescu
VIII. Secția de științe tehnice
1. Aurel Vlaicu
2. Traian Vuia
3. Henri Coandă
4. Constantin Budeanu
5. Anghel Saligny
IX. Secția de științe agricole si silvice
1. Ion Ionescu de la Brad
2. Traian Săvulescu
3. Gheorghe Ionescu-Sisești
4. Marin Drăcea
X. Secția de științe medicale
1. Iuliu Hațieganu
2. Victor Babeș
3. Gheorghe Marinescu
4. Ștefan S. Nicolau
5. Daniel Danielopolu
6. Constantin I. Parhon
XI. Secția de științe economice, juridice si sociologie
    Economie
1. Petre S. Aurelian
2. Virgil Madgearu
3. Victor Slăvescu
4. Nicolas Georgescu Roegen
    Sociologie
5. Dimitrie Gusti
6. Henri H. Stahl
    Științe juridice
7. Simion Bărnuțiu
8. Nicolae Titulescu
9. Andrei Rădulescu
XII. Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie
1. Mircea Florian
2. Vasile Conta
3. Ion Petrovici
4. C. Rădulescu Motru
XIII. Secția de arte, arhitectură și audiovizual
1. George Enescu
2. Ion Andreescu
3. George Oprescu
4. Simion Florea Marian
5. Aristizza Romanescu
6. Ciprian Porumbescu
7. Duiliu Marcu
XIV. Secția de știința și tehnologia informației
1. Tudor Tănăsescu
2. Gheorghe Cartianu
3. Mihai Drăgănescu
4. Grigore Moisil (în colaborare cu Secția de Științe matematice)
copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006