27-28 septembrie 2024
Institutul de Matematică „Simion Stoilow“
Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ – 75 de ani de la fondare
Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Române organizează în perioada 27-28 septembrie 2024 conferința științifică aniversară IMAR75, dedicată împlinirii a 75 de ani de la înființare. Ședința inaugurală și prima sesiune de lucrări vor avea loc în Aula Academiei Române vineri, 27 septembrie 2024, începând cu ora 9. Cea de-a doua zi a lucrărilor se va desfășura la sediul institutului, în Amfiteatrul „Miron Nicolescu“ din Calea Griviței, nr. 21.
Programul manifestării și nominalizarea conferențiarilor invitați sunt, de asemenea, disponibile pe site-ul institutului, la adresa: http://imar.ro/~IMAR75/.
Institutul de Matematică „Simion Stoilow“ al Academiei Române a fost înființat în 1949 și reprezintă unul dintre cele mai semnificative centre ale vieții matematice românești, reunind, de-a lungul existenței sale, ca membri sau ca asociați, toți matematicienii români de top.
Cercetătorii institutului publică în reviste internaționale de matematică de cea mai înaltă calitate, confirmând poziția sa de lider în știința românească. Conform clasificărilor de specialitate, Institutul de „Simion Stoilow“ se situează în mod constant pe primele locuri la nivel național în domeniile matematică, matematică aplicată, fizică matematică, statistică și probabilități, informatică.
Începând cu anul 2000 Institutul „Stoilow“ este Centru de Excelență al Academiei Române.
Academia Română – Comunicare și imagine publică