Repere istorice
|
Precursori – epoca prepașoptistă |
|
- Codex Caioni (sec. al XVII-lea)
-
Miron Costin, De neamul moldovenilor, din ce
țară au ieșit strămoșii lor (1675)
- Dimitrie Cantemir, Descriptio antiqui et hodierni
status Moldaviae (1714-1716)
-
Constantin Cantacuzino, stolnicul,
Istoria Țării Rumânesti dintru început (1716)
- Anton Maria Del Chiaro, Istoria delle moderne
rivoluzioni della Valachia (1718)
-
Ion Neculce, O samă de cuvinte, în
Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija Voda până la domnia lui
Constantin Mavrocordat (1732)
-
Franz Joseph Sulzer, Die Geschiechte des
Transalpinischen Daciens (1781-1782)
|
|
Secolul al XIX-lea |
|
-
Apare la Iași volumul
alcătuit de Vasile Alecsandri,
Balade. Adunate si īndreptate de ...,
(1852) tradus, ulterior, în limbile
franceză, engleză, germană, difuzat în
Europa.
-
Ia ființă
Societatea Literară Română (1866).
-
Societatea Academica
Română număra printre membrii
fondatori personalități cu preocupări în
domeniile folcloristicii și etnografiei:
Vasile Alecsandri, Iosif Hodoș, Timotei
Cipariu, V. Alexandrescu-Urechia, Ioan
Sbiera; acestora li se va alătura,
ulterior: Alexandru Odobescu, Ioan
Micu-Moldova, Ion Ionescu de la Brad,
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Grigore
Silasi, Grigore Tocilescu, Atanasie
Marian Marienescu etc.
-
În 1873, V.
Alexandrescu-Urechia ridica problema
alcătuirii unui program de cercetare de
teren pentru culegerea folclorului -
Proiectul de Regulament pentru Comisiuni
și subcomisiuni de Cultura regionale
care, alături de domeniile arheologiei,
geografiei, istoriei trebuia să includă
și „adunarea de balade, cântece, basme,
credințe populare, vorbe și
«idiotisme»”, „în genere cu tot ce se
refera la cultura națională română”.
-
În 1876, prof.
Grigore Silasi de la Cluj aprecia că o
„societate competenta” pentru culegerea
folclorului ar trebui sa fie patronată
de „însăși Societatea Academică Română”.
-
Forumul
cultural-științific al românilor ia
numele de Academia Română (30
martie/11 aprilie 1879).
-
Bogdan Petriceicu
Hasdeu elaborează chestionarele
Obiceiele juridice ale poporului român.
Programa (1878) si Programa
pentru adunarea datelor privitoare la
limba română (1884-1885) în baza
cărora se colecționează un bogat
material folcloric, manuscrisele, aflate
în fondurile Bibliotecii Academiei
Române, nefiind nici astăzi valorificate
integral.
-
Începând cu
deceniul al optulea al sec. al XIX-lea,
Academia Română a primit numeroase
manuscrise care conțineau culegeri de
folclor. Studii despre folclor sunt
publicate în Analele Academiei Române.
|
|
Secolul al XX-lea |
|
-
Președintele
Academiei Române, Ion Bianu,
inițiază o serie specială de publicații
pentru etnografie și folclor cu titlul
Din vieața poporului român.
Primul volum, Hora din Cartal,
scris de Pompiliu Pârvescu, apare în
1908. Cu sprijinul financiar al
Academiei Române sunt înregistrați
primii cilindri de fonograf. În aceasta
serie publica Béla Bartók, în 1913,
Cântece poporale românești din comitatul
Bihor (Ungaria) – chansons populaires
roumaines du département Bihar (Hongrie)
– culese si notate de ... . Seria
își va continua apariția, neîntrerupt,
până când, la Cluj, Ion Mușlea va iniția
o nouă publicație, „Anuarul Arhivei de
Folclor”.
-
Profesorul și
muzicologul Dumitru Georgescu Kiriac
înaintează Academiei Române, în 1910, un
memoriu în care propune organizarea unor
culegeri sistematice de folclor pe
întreaga tara, cu ajutorul mijloacelor
mecanice moderne de atunci (fonograful),
fixând și repere riguroase metodologice.
„De acest folclor trebuie să profite
toată lumea, /.../ Locul i-ar fi la
Academie”. Cu sprijinul lui Ion Bianu,
Dumitru Georgescu Kiriac a primit un
stipendiu de la Academia Română pentru a
achiziționa un fonograf de tip Edison si
a început culegerile în anul 1912.
Manuscrisele acestea se afla în Arhiva
Institutului de Etnografie și Folclor
„Constantin Brăiloiu”.
-
În sesiunea din 27
mai 1920 (cu revenire în 1924),
Ovid Densusianu prezenta Academiei
Române un Plan pentru reorganizarea
adunării și publicării materialelor de
folklor. Preconizează înființarea, pe
lângă Academia Română, a unei arhive
folclorice, alcătuirea unui corpus, a
unui atlas folcloric și a unuia
etnografic, alături de cel lingvistic, a
unor monografii regionale, folosirea
chestionarelor pe întreg teritoriul
României.
-
În 1927 ia ființă
Arhiva Fonogramică a Ministerului
Cultelor și Artelor coordonată de prof.
George Breazul.
-
În 1928 ia ființă
Arhiva de Folklore a Societății
Compozitorilor Români, coordonata de
Constantin Brăiloiu, membru corespondent
al Academiei Române.
-
Colaboratorii celor
două instituții iau parte activă la
cercetările Școlii sociologice de la
București. Din echipe fac parte
folcloriști cunoscuți: Harry Brauner
(primul director al Institutului de
Folclor), Mihai Pop (1965-1974, director
al Institutului de Etnografie și
Folclor), Tiberiu Brediceanu, Sabin
Drăgoi (1950-1964, director al
Institutului de Folclor), Mihail
Vulpescu, Ilarion Cocișiu, Emilia
Comișel, Tiberiu Alexandru etc.
-
Deceniile al treilea
și al patrulea ale secolului sunt
decisive pentru direcțiile cercetării
folclorului. Dimitrie Gusti propune
Academiei Române, considerată instituția
cea mai indicată „să îmbrățișeze și să
se ocupe de toate formele culturii
noastre”, înființarea Comisiunii
oficiului central pentru cercetarea
vieții poporului român, iar la 29 mai
1943 se aprobă Regulamentul. Oficiul
central pentru cercetarea vieții
poporului român, aflat sub președinția
lui Constantin Rădulescu-Motru, avea în
componență și o subcomisie de folclor a
cărui președinte era Dimitrie
Caracostea. În 8 iunie 1946 se
definitivează Comisia de folclor, sub
aceeași președinție, având-i ca membri
pe Mihail Sadoveanu, Theodor Capidan,
Constantin Brăiloiu (aflat la Paris),
Petru Caraman din Iași, Ion Mușlea din
Cluj, Ion Diaconu din Focșani, Alexandru
Rosetti și Ion Siadbei din București.
-
Prin Decretul nr. 136
din 5/6 aprilie 1949 se înființează
Institutul de Folclor, ca urmare a
unirii Arhivei Fonogramice a
Ministerului Cultelor și Artelor (G.
Breazul) și Arhivei de Folklore a
Societății Compozitorilor Români (C.
Brăiloiu), sub directoratul lui Harry
Brauner.
-
Prin trecerea
Sectorului de etnografie al Institutului
de Istoria Artei la Institutul de
Folclor, acesta din urmă devine Institut
de Etnografie și Folclor al Academiei
(1963).
-
Comisia de Folclor a
Academiei Române își reia activitatea
(1982).
-
În 1974 (decret nr.
139 din 30 aprilie), prin unirea
Institutului de Etnografie și Folclor cu
Centrul de Cercetări Fonetice și
Dialectale al Academiei Române și
Centrul Național de Îndrumare și
Valorificare a Creației populare ia
ființă Institutul de Cercetări
Etnologice și Dialectologice, în
subordinea Consiliului Culturii și
Educației Socialiste.
-
Institutul de
Cercetări Etnologice și Dialectologice
trece la Academia Română (HG nr. 210 din
3 martie 1990), cele două institute
academice își recapătă identitatea,
Institutul de Etnografie si Folclor
„Constantin Brăiloiu” trecând sub
coordonarea Secției de arte, arhitectura
și audiovizual, pe lângă care își reia
activitatea și Comisia de Folclor a
Academiei Române.
|
|
|
|
|
|
|