În ziua de 5 noiembrie 2004, în amfiteatrul Ion Heliade Radulescu al Bibliotecii Academiei Române a avut loc şedinţa comemorativă consacrată împlinirii a 150 de ani de la naşterea lui Victor Babeş (1854 - 1926).

(imagini)

Ilustră personalitate a medicinii româneşti şi mondiale

În Academia Română, la 24 martie 1895, Victor Babeş  rostea discursul de recepţie „Despre transmiterea proprietăţilor imunisante prin sângele animalelor imunisante”. După omagiul adus lui Gr. Cobălcescu, Victor Babeş a tratat pe larg tema, oprindu-se cu deosebire asupra „originii aparatelor de apărare ale organismului”, „imunităţii”, „vaccinării”, „măririi valorii sângelui terapeutic”, „încercărilor terapeutice la om”, a „tetanosului”, „dozării serului antitetanic” şi „rolului seroterapiei”.

 La 41 de ani era o personalitate cunoscută şi recunoscută a ştiinţelor medicale în România şi  peste hotare. Fusese ales ca membru titular în 1893 şi , în acelaşi an, a prezentat „Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie” în care erau înfăţişate o serie de  cercetări originale asupra mai multor boli infecţioase din ţara noastră. De altfel, Victor Babeş avea să prezinte numerose comunicări relevante pentru preocupările sale, între care; „Progresele făcute în cunoaşterea leprei la noi”, „Mijloace de apărare a organismului în contra unor infecţiuni”, „Încercări pentru descoperirea parazitului turbării”, „Leziunile sistemului nervos”, „Produsele specifice pelagrăi”, „Starea actuală a luptei contra tuberculozei”, „Originea şi prevenirea febrei tifoide, paratifosului şi a unor epizotii”, „Cercetări pentru a perfecţiona tratamentul antirabic”, „În ce măsură ştiinţa românească a contribuit la combaterea epidemiilor de război”, „Concepţiunea nouă asupra importanţei asociaţiunilor microbiene”. Între 1899-1900 şi apoi, între 1918-1919 a fost vicepreşedinte al Academiei Române, pentru ca între 1922-1925 să deţină preşedinţia Secţiunii Ştiinţifice. În 1924 dona Academiei  suma de 240.000 lei pentru instituirea unui premiu care să fie acordat celei mai bune „lucrări tipărită în limbile română, franceză sau germană asupra unui subiect medical”. Sunt doar câteva aspecte din viaţa şi activitatea acestui mare savant, care îl îndreptăţea pe Gheorghe Marinescu să afirme, în 1926, la trecerea sa spre cele veşnice, că a fost „cel care a purtat făclia ştiinţei româneşti timp de 40 de ani,...cel mai ilustru reprezentant al ştiinţei medicale româneşti.”

Pasiunea cercetării şi creaţiei 

La o sută cincizeci de ani de la naştere, Victor Babeş a fost omagiat în cadrul unei sesiuni ştiinţifice, organizată de Secţia de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Sesiunea a fost onorată de participarea acad. Eugen Simion, preşedintele Academiei Române. Neîndoielnic, a fost un bun prilej de împreună aducere aminte a personalităţii lui Victor Babeş şi, cum spunea acad. Maya Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, de a reînvăţa istorie, de a vedea cât de adânci şi puternice sunt rădăcinile cercetării ştiinţifice româneşti.

Născut 28 iulie 1854, Victor Babeş este fiul Vicenţiu Babeş (1821-1907), membru fondator al Societăţii Academice Române, cu o bogată activitate de jurist, publicist şi om politic. Ca om politic, Vicenţiu Babeş a fost unul dinte cei mai activi luptători pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania, desfăşurând o intensă activitate în Dieta de la Viena  şi ca preşedinte al Partidului Naţional Român. Totodată, a  militat activ pentru autonomia Transilvaniei, pentru separarea Bisericii române de cea sârbă şi pentru înfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe de la Sibiu (1864). A condus revista politică şi literară „Albina” şi a colaborat la publicaţiile „Amicul poporului”, „Gazeta de Transilvania”, „Muza română şi „Telegraful Român”.

Iniţial, Victor Babeş a vrut să se facă actor, însă avea să renunţe curând pentru a urma studii de medicină la Budapesta şi Viena, obţinând, în 1978,  titlul de doctor al Facultăţii de Medicină din Viena. Îşi completează studiile în domeniul bacteriologiei în Germania şi Franţa, lucrând împreună cu Pasteur, Virchow şi Koch.

La 33 de ani se întoarce în ţară şi devine profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti pe care o slujeşte cu un devotament exemplar până la sfârşitul vieţii. În anul 1887, înfiinţa Institutul de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, care astăzi îi poartă numele, fiind primul institut de cercetare ştiinţifică românească. Aici avea să fie organizat, în 1888, unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Pasteur. În 1885, publicase, împreună cu A.V. Cornil, monumentala lucrarea „Les bactéries et leur rôle dans l’ètiologie, l’anatomie et histologie pathologique des maladies infectieuses”, distinsă cu premiul Monthyon. Dintre numeroasele sale contribuţii, asupra cărora s-a revenit în comunicările prezentate, subliniindu-se valoarea de excepţie a lucrărilor sale novatoare, mai amintim ceea  ce se numeşte metoda românească de tratament antirabic, lucrarea „Traité de la rage” (1921), distinsă cu premiul Briand,  care a rămas multă vreme instrumentul de bază care a contribuit la combaterea turbării. Tot lui i se datorează punerea în evidenţă a proprietăţilor imunizante ale sângelui total, apreciată ca descoperire a fenomenului de imunitate pasivă ce deschidea perspectiva seroterapiei. În laboratorul său, a preparat diferite seruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea unor maladii transmisibile.

În peste 1300 de articole publicate, Victor Babeş a adus contribuţii notabile în studiul turbării, leprei, difterie, tuberculozei, pelagrei, malariei. Lista poate continua cu descoperirea unor corpusculi virotici cu valoare de diagnostic în creierul animalelor turbate (corpusculii Babeş-Negri). În memoria sa au fost denumiţi „babesii” agenţii patogeni care provoacă unele boli la animale (babesioise). După Pasteur, cercetătorul român descoperă antagonismul dintre microbi, „concurenţa vitală”. Formulând principiul antibioticelor şi al penicilinei,  om de ştiinţă român profeţea că „în studiul acestui proces stă poate cheia viitorului.”  

Performanţe şi priorităţi 

Acad. Laurenţiu M. Popescu, director general al Institutului Naţional de Patologie şi Cercetări Biomedicale „Victor Babeş” a prezentat patru aspecte ale activităţii savantului. „Locul în istoria României, mai precis în istoria ştiinţelor biomedicale româneşti, chiar europene şi, de ce nu, mondiale; priorităţi ştiinţifice medicale; calităţile sale de organizator al cercetării ştiinţifice medicale şi al serviciilor de sănătate publică; imaginea concretă rămasă posterităţii.” În domeniul medical, Victor Babeş este „cea mai importantă personalitate creatoare până la George Emil Palade, activitatea sa fiind prima demonstraţie clară  spre universalitate a unui om de ştiinţă român.” În continuare, au fost prezentate pe larg zece dintre priorităţile,  într-o selecţie, fireşte, subiectivă: concepţia generală asupra procesului infecţios; principiul concurenţei vitale a bacteriilor; descrierea a circa 50 de tipuri noi de bacterii şi a granulaţiilor metacromatice în bacterii; variabilitatea microbiană; studiul tratamentului turbării şi, ca urmare descoperirea seroterapiei; contribuţiile în lepră, în tuberculoză, în holeră. A făcut aşa-zisele plăci Petri, folosite azi în orice laborator. A fost primul care a formulat conceptul de interreaţie agent patogen-gazdă cu ideea „concurenţei vitale” între bacterii. În „The Dictionary of cell and molecular biology””, apărut la Academic Press, Oxford, J.M. Locke şi Jat Dow  consacră doi temeni  lui Victor Babeş. În studiul leprei, după Hansen care a descoperit agentul patogen, Babeş a descris întreaga anatomie patologică şi a identificat o toxină - leprina - responsabilă de fenomenele neurotoxice din lepră. Împreună cu Levaditi, a descoperit forma actinomicetică a bacilului Koch.

Ca întemeietor al primului institut de cercetare din România, Victor Babeş spunea că „Institutul medical de cercetare trebuie să fie centru de cercetare, centru de învăţământ medical, centru de producţie de seruri şi vaccinuri precum şi for metodologic al politicii sanitare.” Credea cu tărie că aceste institute pot da idei bune politicii sanitare.

Pentru a prezenta imaginea lui Victor Babeş în istoria ştiinţelor medicale, acad. Laurenţiu M. Popescu a amintit două mărturii grăitoare. Prima a unui profesor german care scria: „Toate exigenţele ştiinţei mondiale sunt îndeplinite. Se ştie că aici funcţionează un Institut Pasteur pentru inoculări contra turbării, care, după câte cunosc, este, pe lângă cel din Paris, cel mai mare şi mai cunoscut din lume.” A doua, omagiul adus  de Societatea Studenţilor în Medicină în care este scris: „Cercetări şi demonstraţii frământă neîncetat clădirea ce se înalţă falnic pe cheiul Dâmboviţei şi care spune de departe străinilor că în România, ştiinţa este activă şi că România este recunoscătoare marelui ei cetăţean, Profesorul Victor Babeş, care şi-a ridicat ţara, prin munca şi efortul său, la înălţimea tuturor statelor civilizate.” La acestea, mai adăugăm că  a fost membru al Academiei de Medicină din Paris şi a primit Legiunea de Onoare, în grad de ofiţer.   

Neliniştile unei conştiinţe 

Care ar putea fi secretul acestor priorităţi care l-au impus pe Victor Babeş în elita comunităţii ştiinţifice europene? Dr. Radu Iftimovici l-a descifrat în necomformismul său. Cum sfârşitul secolului XIX a stat sub semnul unor aprige dispute conceptuale, Victor Babeş nu a ezitat să se implice, învăţând „arta contestaţiei” de la unii dintre maeştri săi,  R. Virchow şi  R. Koch ş.a. Una dintre manifestări a fost „în ceea ce priveşte suita de dogme pasteuriene” şi, în primul rând, „în interpretarea fenomenelor de antibioză şi imunitate câştigată”. Mai precis, este vorba de antagonismul dintre microbi, numit de Pasteur  principiul „concurenţei vitale” şi interpretat ca o concurenţă pentru acapararea de materii nutritive. Considerată ca o „observaţie minoră” şi aproape uitată, ipoteza este „dezgropată” de Victor Babeş, care a făcut o serie de experienţe ce aveau să uimească lumea ştiinţifică, punând la punct o tehnică ingenioasă de apreciere calitativă şi cantitativă a gradului de „indiferenţă” sau de „inamiciţie” dintre două sau mai multe specii bacteriene. În 1946, N.S. Heatley, laureat al Premiului Nobel pentru purificarea pentru purificarea penicilinei, în alocuţiunea de la Stckholm, după ce îi citează pe Pasteur şi Joubert, afirmă că „datorăm lui V. Babeş ideea antibiozei”. S-au adus şi alte exemple, care fac verosimilă ideea că avea un fel „scepticism generator de creativitate”, pentru că „starea sa firească a fost o perpetuă şi dureroasă nelinişte, un refuz al echilibrului dogmatic.”

Aceeaşi perpetuă nelinişte l-a determinat, în tinereţe, să aibă şi preocupări filosofice, acad.  Maya Simionescu amintind studiul „Consideraţiuni asupra raportului ştiinţelor naturale către filosofie”, şi „Credinţă şi ştiinţă” În cel de al doilea, putem citi că „Ştiinţa este adevărul, este cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii spre fericirea omului...Este criminală risipa de bani dată oamenilor de nepregătiţi, pseudosavanţilor care vor risipi aceşti bani fără să aducă nici un folos şi care înjosesc ştiinţa românească.” Consemnează cu amărăciune că „statele nu sprijină eficace, moral şi material cercetarea şi asta se aplică, în special, statului român.”

Poate după modelul patern, medicul şi cercetătorul vede şi dincolo de cauzele propriu-zis ştiinţifice ale multor maladii şi nu oboseşte să arate problemele noastre sociale şi să condamne lipsa de grijă a statului pentru oameni. Considera că „ a se îngriji de păstrarea sănătăţii sau de recăpătarea ei, constituie una dintre sarcinile statului.” În 1901, în conferinţa „Boalele ţăranului român”,  spune că „boalele de care suferă şi moare ţăranul sunt cauzate mai mult de neorientarea statului faţă de mijloacele de a combate boalele şi de neîngrijirea statului pentru ridicarea stării economice a ţăranului.” Întrebat care este leacul pelagrei, Babeş răspunde: „leacul pelagrei, al acestei boli a mizeriei, al acestei ruşini naţionale, vi-l spun eu: împroprietărirea ţăranilor.” 

După un veac şi jumătate... 

Acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei Române, a pus în evidenţă, pe baza unei documentări exhaustive, imaginea lui Victor Babeş azi.  Am reţinut cu deosebire datele privind nominalizarea lui Victor Babeş pentru Premiul Nobel, care „reliefează cel mai bine dimensiunea cu adevărat europeană a personalităţii sale”, ştiut că documentele Fundaţiei Nobel sunt accesibile numai după  50 de ani. Astfel s-a putu vedea că, în perioada 1901-1949, din totalul celor 19 nominalizări româneşti pentru Premiul Nobel, 13 sunt pentru Victor Babeş.  Propunerile au fost semnate de profesori români, între care D. Gerota,  E. Juvara,  Gh. Marinescu, M. Minovici, A. Obregia, S. Nicolau, şi vizau cercetările făcute pentru pelagră. Din nefericire,  nici una dintre acestea nu a ajuns să fie evaluată...

Rămâne pentru mereu un nume scris cu demnitate în istoria medicinii româneşti şi mondiale, un model demn de urmat de toţi cei care alegând medicina, depun şi azi jurământul lui Hipcrate. Pentru ei sunt şi azi deplin valabile cuvintele pe care Victor Babeş le rostea în 1915: „Este un act de cel mai pur patriotism dacă tineretul medical, entuziasmat pentru adevăr şi progres, fiind în contact zilnic cu profesorii săi şi cunoscători de mişcarea ştiinţifică din străinătate, a luat sub scutul său adevărata ştiinţă din această ţară... Fiţi convinşi că nu este departe timpul unde drepturile şi aspiraţiunile României vor fi apreciate de areopagul Europei, nu după numărul ostaşilor noştri, nu după agitaţiunile politicienilor interesaţi, ci după valoarea culturală şi civilizatoare a neamului românesc, care e reprezentată în prima linie prin ştiinţa română, nu după ştiinţa germană sau franceză transplantată, cu mai mult sau mai puţin succes la noi, dar prin ceea ce românii au creat nepieritor în ţara lor şi pentru care lumea civilizată le va fi recunoscătoare.”