La împlinirea unui veac de la nasterea lui Zaharia Stancu, în Aula Academiei Române s-a desfasurat, în ziua de 13 ianuarie, un simpozion dedicat vietii si operei marelui scriitor.

În cuvântul de deschidere, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Române, l-a caracterizat pe Zaharia Stancu ca un scriitor complex si un personaj original al vietii literare românesti. Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie, Zaharia Stancu a devenit un nume în publicistica româneasca din anul 1927, când a debutat cu volumul Poeme simple, dupa care au urmat volumele Albe, Clopotul de aur, Poemul rosu, Iarba fiarelor si Anii de fum. În ani a publicat romanele Descult, Padurea nebuna, Jocul cu moartea, Satra, Ce mult te-am iubit.

A dominat viata literara ca presedinte al uniunii Scriitorilor, în vremuri grele si a stiut sa iasa din încurcaturile cele mai mari…a aparat, cât a putut si cum a putut, ideea de scriitor, în timp ce altii au calcat-o si o calca în picioare. Poate din si din aceasta omul public a devorat scriitorul…iar opera este inegala, uneori dramatic de inegala. Citita cu atentie, proza lui dezvaluie o lume pe care numai el a fixat-o în imaginarul nostru literar si ramâne, un remarcabil povestitor iesit din lumea taraneasca. Zaharia Stancu a fost ales membru al Academiei Române în anul 1955.

Dumitru Radu Popescu, membru corespondent al Academiei Române, a raspuns la întrebarile formulate înca din începutul alocutiunii sale: Este Descult un jurnal? Gasim în paginile sale o simultaneitate între trait si scris? Cât a fost Zaharia Stancu, în literatura si în viata el însusi? Si cât l-a dezlegat istoria sa fie, sau cât l-a obligat ori nu sa fie el însusi? Raspunsul a fost o lectura subiectiva a romanelor si poeziilor lui Zaharia Stancu, în care energia cuvintelor vine din energia imaginilor si ideilor luate în catare, astfel încât,…originalitatea viziunii sale asupra lumii vine din universul specific pe care ni-l propune si nu neaparat, sau în primul rând, emotia si palpitul adevarului, din frazarea goala a adevarului. Testamentul celor din 1907, sa nu uiti Darie! a fost respectat de prozator si poate pentru acest delict se fac azi mari eforturi nationale ca autorul romanului Descult  sa fie cu desavârsire scos din manuale si uitat! Zaharia Stancu mai ramâne în istoria literaturii române si pentru ca a propus o estetica proprie. În timpul când a fost presedinte al Uniunii Scriitorilor au fost înfiintate Asociatii de scriitori în mai multe orase din tara, au aparut noi reviste si edituri, au fost acordate pensii decente scriitorilor. În cele din urma, nu conta ce ziceau unii sau altii, important era ca Zaharia Stancu a facut sa nu fie întrerupta lucrarea binelui.

Pe un ton evocator, Eugen Uricaru presedintele Uniunii Scriitorilor din România, a subliniat ca, la vremea lui, Zaharia Stancu a înteles ca România nu are alta sansa de a intra în rândul lumii decât prin cultura si, sub acest aspect, literatura este privilegiata ca garant al limbii, deci a uneia dintre laturile ei fundamentale, daca nu quintesenta specificului, a identitatii nationale. Cu o orientare sincer de stânga, Zaharia Stancu a stiut sa foloseasca discontinuitatea violentei pentru a salva continuitatea culturii. Ca director al teatrului National sau al unor publicatii de prestigiu, ca presedinte al Uniunii Scriitorilor el ramâne ca un model de actiune inteligenta, plina de devotament si, în acelasi timp, de candoare si aceasta într-o dreapta judecare a ceea ce a facut într-un timp al dictaturii neînduratoare. Ca scriitor, în romanul Descult, unul dintre cele mai traduse ca si unul dintre cele mai contestate azi, îsi dezvaluie capacitatea de a impresiona cititorul, pâna acolo încât fictiune înlocuieste realitatea în sufletele si mintile celor mai putini dedati viciului lecturii. Împreuna cu  Ce mult te-am iubit, Padurea nebuna, Uruma, Satra poate justifica situarea lui Zaharia Stancu între marii prozatori ai literaturii române. În încheiere, Eugen Uricaru a afirmat ca Zaharia Stancu a fost unul dintre aceea care ne-au ajutat sa traversam desertul si sa nu devenim o Siberie a spiritului.

Pentru acad. Fanus Neagu, Zaharia Stancu, acest leu de Persia  a fost, ramâne si va fi în veci un mare scriitor inconfundabil, egalându-l pe Liviu Rebreanu în descrierea marelui viscol din 1907…fiind un om demn si cavaler al tuturor ordinelor onoariei. El asezase definitiv pe Calea Robilor oglinda, cutitul si merele tristetii sale taranesti. Umbla prin Bucuresti înconjurat de salcâmii copilariei, de o caruta, o luntre si de pasii lui Darie sau numai de urmele lor culese din jocul cu moartea pe care l-a stârnit, l-a traversat cu tropot si l-a sorbit cu patima între hotarele  Balcanilor.

Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Române, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, a vorbit despre momentul basarabean al lui Zaharia Stancu unul dintre cei mai cititi scriitori români în Basarabia în anii 60 - 70. Si aceasta pentru ca exista o evidenta similitudine între formula sa lirica-simbolica si arta narativa a moldovenilor. Mai exista un substrat documentar atât de specific si literaturii române din Basarabia, despre care vorbea si Eugen Ionescu într-o cronica la ciclul roamnesc al lui Constantin Stere În preajma revolutiei. Anume, el spunea ca “literatura basarabeana este puternica prin glasul faptelor, prezent si în proza si poezia lui Zaharia Stancu. Un alt moment basarabean a fost traducerea poeziei lui Esenin.

În încheiere, acad. Eugen Simion a subliniat ca opera lui Zaharia Stancu ramâne ca una de referinta în istoria literaturii române. Remarcabila ramâne si capacitatea sa de a conduce Uniunea Scriitorilor, fiindca daca a existat o rezistenta fata de regimul totalitar, centrul acestei rezistente a fost Uniunea Scriitorilor…un loc unde se spunea adevarul, unde se spuneau lucruri foarte dureroase, unde respectul valorilor nu a fost calcat în picioare si critica literara si-a putut spune cuvântul si când nu a putut, cel putin a tacut. Stilul Stancu s-a impus la Uniunea Scriitorilor.