În
Sala de Consiliu a Academiei Române, a avut loc, în ziua de 4 iunie
2002, dezbaterea stiintifica pe tema Managementul
silvic românesc -
realitati si perspective, organizat de Comisia de stiinte
silvice a Sectiei de Stiinte agricole si silvice a Academiei Române si
dedicat împlinirii a o suta de ani de la nasterea silvicultorului
Vasile Sabau
(1902-1984).
Prof.
Victor Giurgiu, membru
corespondent al Academiei Române, presedintele Comisiei, a prezentat,
în deschidere, viata si opera distinsului silvicultor Vasile Sabau,
personalitate proeminenta a vietii stiintifice românesti a secolului
XX, de a carui nume se leaga asezarea pe baze stiintifice a economiei
forestiere, cu remarcabile contributii în cunoasterea evolutiei
padurilor. Din nefericire, din motive politice, meritele sale de
exceptie nu au fost recunoscute asa cum s-ar fi cuvenit, desi doua
dintre monografiile sale au fost încununate cu premii ale Academiei Române.
Opera sa Evolutia economiei
forestiere în România, ramâne o opera de referinta pentru cei
care vor sa cunoasca istoria, legislatia si evolutia administratiei
silvice din cele mai vechi timpuri pâna în 1946.
Valorizarea
operei lui Vasile Sabau, asa cum au evidentiat lucrarile acestei
manifestari stiintifice, este o datorie care onoreaza astazi pe
specialisti, recunoscându-i locul în istoria silviculturii românesti
si în remodelarea proiectelor prezente si viitoare. Din aceasta
perspectiva, l-am rugat pe prof. Victor Giurgiu sa vorbeasca despre
trecutul managemetului silvic:
Pâna
prin anii ’30 ai secolului trecut, România a avut o silvicultura de
împrumut, un management împrumutat din tarile central si vest
europene, cu rezultate necorespunzatoare datorate inadecvarii la
conditiile naturale, economice si sociale ale tarii noastre. Abia în
anul 1933 s-a înfiintat prima institutie de profil, unde au lucrat
tineri specialisti formati peste hotare. Dintre ei C. Chirita, C. C.
Georgescu, I. Popescu Zeletin, Gr. Eliescu au devenit membri ai
Academiei Române. În ceea ce priveste managementul forestier, Vasile
Sabau a avut un rol predominant. În scurt timp, România a reusit sa
recupereze cumulul de restante si sa se numere printre tarile
dezvoltate. De mentionat solutia manageriala adoptata atunci prin care
padurile persoanelor juridice erau gestionate prin structuri forestiere
ale statului, care au asigurat respectarea regimului silvic si a
dreptului de proprietate.
Ce
s-a întâmplat apoi?
Cum
se stie, în regimul comunist, toate padurile, altele decât cele ale
statului, au fost nationalizate iar structurile institutionalizate au
fost dezmembrate si înlocuite cu altele, specifice socialismului,
straine traditiei românesti, ceea ce a dus la cea mai severa
supraexploatare si destructurare ecologica din întreaga istorie. Învatamântul
superior silvic a fost bulversat. Doar cercetarea stiintifica a cunoscut
o perioada de înflorire, cu rezultate de exceptie obtinute prin
colaborarea dintre oamenii de stiinta formati în perioada precomunista
si tineri cercetatori entuziasti. Din pacate, aceste rezultate nu au
fost aplicate.
Dupa
1990 se poate vorbi de un management silvic performant?
Nici
pe departe. Lucrurile s-au deteriorat si mai mult. Padurile au intrat în
declin, iar silvicultura în regres. Contrar principiilor unei
gestionari durabile a padurilor, s-a trecut la farâmitarea proprietatii
forestiere prin legi nerationale de reconstituire a dreptului de
proprietate. În cadrul dezbaterii, au fost prezentate solutii pentru
aplicarea unui management stiintific în silvicultura, astfel încât,
respectând dreptul de proprietate, sa se asigure o gestionare durabila
a padurilor, preluând din experienta româneasca în domeniu, ca si din
aceea actuala din tarile Uniunii Europene.
Concret,
care sunt câteva dintre aceste solutii.
În
principal, aceste solutii privesc aplicarea unor metode moderne de
management stiintific. În baza unei noi legi silvice sa se treaca la
constituirea de mari “exploatatii forestiere”, prin comasarea
proprietatilor mici, asa cum se petrec lucrurile în tarile cu o
silvicultura avansata. Altfel, exista riscul ca România sa se
transforme într-un cimitir al padurilor.
Administrarea padurilor
persoanelor juridice(comunale, composareale,
ale bisericii, ale obstilor) sa fie facuta de
structurile silvice ale statului, cu respectarea dreptului de
proprietate, asa cum a fost înainte de cel de al doilea razboi mondial.
Însasi Academiei Române nu i s-au restituit proprietatile forestiere.
Totodata, este nevoie de o reforma a structurilor institutionale din
silvicultura, îmbinând elemente ale traditiei cu adaptarea unor
solutii de succes din tarile Uniunii Europene. Mai trebuie adaugat si
schimbarea mentalitatilor în sfera factorilor de decizie, în sensul
considerarii silviculturii ca o prioritate nationala. Din pacate, la
nivelul ministerului de resort, silvicultura este marginalizata.
Sunt
motive de optimism?
Optimismul
este o caracteristica fundamentala a silvicultorului, fie el om de
stiinta sau practicant. Menirea lui este de a actiona astazi pentru
binele generatiilor viitoare. Asa ca nutrim speranta ca patrimoniul
natural forestier din Carpatii României va fi salvat în interesul
tarii si al Europei.
|