În
cadrul unei ceremonii desfasurata în ziua de 17 aprilie 2002, în Sala
de Prezidiu, acad. Eugen Simion,
presedintele Academiei Române a înmânat Doamnei Lydie
Polfer, vice-prim ministru, ministrul afacerilor externe si
Comertului Exterior, ministru al Functiunii publice si Reformei
administrative al Marelui Ducat
Luxemburg, medalia jubiliara emisa cu prilejul împlinirii a 135
de ani de la înfiintarea Academiei Române.
Acad.
Eugen Simion, în alocutiunea
sa, a facut un scurt istoric al Academiei Române si a prezentat
activitatea Doamnei Lydie Polfer,
ca o personalitate proeminenta în viata sociala si politica a Marelui
Ducat Luxemburg si un mare prieten al României.
În
raspunsul sau, Doamna Lydie
Polfer a multumit pentru
distinctia primita, exprimându-si, ca om politic, admiratia
pentru institutiile academice, în cadrul carora se pot analiza, cu
distantare obiectiva, problemele cultural-stiintifice si social-politice
la care politicienii trebuie sa raspunda într-un timp foarte scurt. În
mod special, Domnia Sa a multumit pentru prietenia cu care a fost înconjurata,
expresie a relatiilor prietenesti între cele doua tari si a caror
evolutie este spre întarire si aprofundare.
Cu
acest prilej, Doamna Lydie Polfer a vizitat noul edificiu al Bibliotecii
Academiei Române si expozitia Ion Luca Caragiale.
Au
participat acad. Maya Simionescu, acad. Florin Gh. Filip, vicepresedinti
ai Academiei Române, acad. Victor Voicu, secretar general al Academiei
Române, acad. Tudorel Postolache, ambasadorul României la Luxemburg,
Gh. Zaman, membru corespondent al Academiei Române, directorul
Institutului de Economie Nationala, consilier prezidential, prof. dr.
Valeriu Franc, presedinte director executiv al Centrului de Studii si
Documentare România-Luxemburg (CEDROMLUX), membri ai delegatiei
luxemburgheze care o însotesc pe Doamna Lydie Polfer în vizita pe care
a întreprins-o în tara noastra. |