LA PLECAREA LUI
MARIN SORESCU
Adrian Paunescu,
"Infractiunea de a fi"
Si-mi vine sa plāng si sa strig, | Putem linistiti īnopta, | |
Ducāndu-mi la frunte o māna, | Tacerea ne este deplina | |
Se face teribil de frig, | Si noaptea aceasta e grea, | |
Īn literatura romāna. | Ca ni s-a mai stins o lumina. | |
Si, vai, incapabil am fost, | Spre ceruri neutre mai strig: | |
S-ajung, īntr-o seara, la tine, | Dati moartea, dati moartea afara ! | |
Īn ultimul tau adapost, | E noapte, e umed, e frig, | |
Sa-ti dau buna seara Marine. | Īn carti, īn lumina si-n tara. | |
Si totul era sub control | Deodata, vedem īngroziti | |
Si vesti, parca, totusi, mai bune, | Cuvinte si vieti suprapuse, | |
Uitasem ca, singura-n rol, | Ai scris si o carte "Tusiti", | |
Doar moartea nu ni se supune. | Te-ai stins, īncepānd cu o tuse. | |
Si, iata, aud ca te-ai dus, | Īn piept, simt o stare de rau | |
Rapus, pān'la urma, de boala, | Si ochii imi ard pentru tine | |
Tu, tragicul nostru surās, | Si singur e sufletul tau, | |
Cu opera ta geniala. | Pe-un fir de paianjen, Marine. | |
8 decembrie 1996 |