S-a născut la 30 august 1952 în București. A absolvit Liceul „I. L. Caragiale“ din București, la o clasă cu profil de matematică. În anul 1975 a fost licențiat al Facultății de Comerț Exterior din Academia de Studii Economice. Între 1976-1978 a lucrat la Direcția de Informații Externe (DIE) din DSS, din care a ieșit la cerere. În perioada 1979-1990 a fost cercetător la Institutul de Economie Națională. Din acei ani datează studii ca „Echilibrul extern și controlul absorbției interne“ (1983, Revista „Economica“), „Un model de creștere economică oneroasă“ (1985, Revista „Economica“), „Echilibrul și performanța sistemelor social-economice“ (1987, „Viitorul Social“), în care a pledat pentru reforma sistemelor de comandă și introducerea mecanismelor de piață, studii care au fost evocate în media străină. În anul 1988 a obținut titlul de doctor în economie cu lucrarea „Mecanisme de ajustare a balanțelor de plăți“ conducătorul de doctorat fiind profesorul Costin Murgescu. În 1994 a absolvit programul de management avansat la Harvard Business School.

După 1990 a fost cercetător invitat la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, CEE/ONU, William Davidson Institute (University of Michigan, Ann Arbor). A conferențiat la numeroase universități din S.U.A. și Europa. Este unul dintre fondatorii Societății Române de Economie (SOREC) și ai revistei „Oeconomica“.

În calitate de cercetător invitat la FMI a scris studiul „Inter-enterprise Arrears in a Post-command Economy“ (IMF WP, No.54/1994), în care a oferit o abordare inedită a fenomenului arieratelor, ca formă de cvasi-monedă în economii ce suferă șocuri mari, cu schimbări radicale de prețuri relative. A formulat conceptul și indicatorul de încordare structurală, care a fost utilizat în raportul OCDE privind economia României din 1997. A pledat pentru liberalizarea controlată a contului de capital și reglementarea strictă a piețelor financiare. Studiile sale au o componentă structuralistă pornind de la particularități ale economiilor emergente. Este un critic al suprafinancializării sistemelor. A elaborat analize privind designul incomplet al zonei euro și condițiile de aderare.

Împreună cu trei foști premieri și șase foști miniștri ai economiei și finanțelor din UE a semnat, în 22 mai 2008 în „Le Monde“, un text care cerea reforma radicală a reglementării sistemului financiar și care a subliniat cauze de fond ale crizei financiare globale.

Ca membru al Parlamentului European (2007–2009) a fost coraportor (cu Ieke van den Burg) pentru reforma sistemului de reglementare și supraveghere a piețelor financiare (Raportul Lamfalussy-Follow Up).

Din anul 2004 este profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. A fost profesor la Academia de Studii Economice din București, profesor invitat la universitățile Berkeley și UCLA (S.U.A.) și la Universitatea din Bologna.

A fost economist-șef al Băncii Naționale a României (1992–1997), ministru adjunct la Finanțe (1992), ministru al Finanțelor (1997–1998), prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (2013–2014); membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (2014-2019). Din anul 2019 este președinte al Consiliului Fiscal.

Principale domenii de interes științific: moneda și finanțele publice, economia tranziției, analiza sistemelor economice, Uniunea Europeană, zona euro.