24 aprilie 2025

In memoriam Papa Francisc
(17 decembrie 1936 - 21 aprilie 2025)

Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române aduce un elogiu Papei Francisc, membru de onoare al Academiei Române, trecut la cele veșnice pe 21 aprilie 2025.

Fiul unor imigranți italieni, Francisc (Jorge Mario Bergoglio) s-a născut la Buenos Aires pe 17 decembrie 1936. După ce a studiat chimia și a obținut titlul de tehnician chimist, a urmat cursuri de filosofie și teologie pe care le-a absolvit în 1963.

A intrat în ordinul iezuiților și fost hirotonit preot în 1969. A ocupat mai multe funcții de conducere în Societatea lui Isus, printre care și cea de provincial al iezuiților din Argentina în 1973. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar de Buenos Aires de în 1992, iar în 1998, arhiepiscop de Buenos Aires. A fost creat cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea în 2001.

După retragerea Papei Benedict al XVI-lea, conclavul cardinalilor l-a ales episcop al Romei și Papă al Bisericii Catolice pe 13 martie 2013. A fost cel de-al 266-lea succesor al Sfântului Petru.

A scris patru scrisori enciclice, treizeci și nouă de constituții apostolice, șapte exhortații apostolice și o sută treisprezece scrisori apostolice.

A vizitat numeroase Biserici locale și țări de pe toate continentele, printre care și România între 31 mai și 2 iunie 2019.

A fost ales membru de onoare al Academiei Române în 2017.

Papa Francisc ne-a învățat să trăim valorile Evangheliei, în special iubirea universală față de cei săraci și marginalizați.

Membrii Academiei Române îi sunt recunoscători pentru lucrarea lui de slujire fidelă a Evangheliei și-l recomandă milostivirii lui Dumnezeu, în care a crezut și pe care a vestit-o lumii întregi cu bucurie și speranță.


Secţia de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române