12 octombrie 2024


Acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, a participat la
sesiunea festivă aniversară a Academiei Bulgare de Științe

Acad. Marius Andruh, vicepreședinte al Academiei Române, a participat în data 12 octombrie 2024 la sesiunea festivă organizată la Sofia cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la fondarea Academiei Bulgare de Științe.

Cu acest prilej, acad. Marius Andruh a înmânat prof. Julian Revalski, președintele Academiei Bulgare de Științe, Diploma „Meritul Academic“, pe care Academia Română a acordat-o academiei prietene „pentru susținerea excepțională a unei îndelungate colaborări științifice interacademice“.

Cu o lună în urmă, în data de 17 septembrie 2024, Academia Română a primit vizita Academiei Bulgare de Științe, când a fost semnat acordul de prelungire a parteneriatului de colaboarare dintre cele două instituții și a fost vernisată expoziția aniversară „Petar Beron. 200 de ani de la prima ediție a Abecedarului cu pești“.

Academia Română – Comunicare și imagine publică