
4 octombrie 2026
Cosmonaut Dumitru Prunariu, membru de onoare al Academiei Române,
laureat al Premiului von Karman
Dumitru-Dorin Prunariu, membru de onoare al Academiei Române, a fost distins cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA). Ceremonia de acordare a premiului a avut loc pe 4 octombrie 2026, în cadrul galei anuale care s-a desfășurat în Antalya, Turcia.
Cu această ocazie, Dumitru Prunariu a primit o diplomă în care IAA evidențiază câteva dintre momentele principale ale activității sale: de la zborul spațial din 1981, ca prim explorator român al spațiului cosmic, până la deceniile de implicare în guvernanța activităților spațiale și în apărarea planetară. Sunt amintite contribuțiile sale în calitate de președinte al Agenției Spațiale Române, promovarea cooperării multilaterale prin activitatea desfășurată în cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU), al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic și al altor organisme internaționale, precum și angajamentul pentru utilizarea pașnică, responsabilă și bazată pe cooperare a spațiului cosmic.
Premiul von Karman a fost inițiat (1982) de Academia Internațională de Astronautică și se acordă anual în memoria fondatorului și primului președinte al IAA, omul de știință de reputație internațională Theodore von Karman (1881-1963).
Academia Română - Comunicare și imagine
