20 septembrie 2026
Alocuțiunea acad. Wilhelm Dancă, vicepreședinte al Academiei Române, la deschiderea
Congresului Mondial de Istorie a Religiilor
Academicianul Wilhelm Dancă, vicepreședinte al Academiei Române, a participat duminică, 20 septembrie 2026, la deschiderea lucrărilor „Religions 360°. Evenimentul a avut loc la Ateneul Român, în organizarea Societății pentru Istoria Religiilor / Society for the History of Religions și a Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române. Sesiunea inaugurală a inclus intervenții ale reprezentanților celor mai importante organizații internaționale și europene din domeniul studiului religiilor, precum și ai unor importante instituții academice și culturale din România.
În alocuțiunea sa, academicianul Wilhelm Dancă a invitat participanții la Congres, specialiști din 58 de țări de pe șase continente, să descopere Bucureștiul în măcar una dintre cele trei dimensiuni care îl leagă de Mircea Eliade, savantul român fără numele căruia nu poate fi tratată istoria religiilor: dimensiunea mitologică, dimensiunea instituțională și cea politică.
Redăm mai jos textul integral al alocuțiunii.
Bine ați venit în Bucureștiul lui Mircea Eliade!
Dragi oaspeți,
Dragi organizatori,
Distinsă audiență,
În numele Academiei Române vă spunem tuturor: Bine ați venit în Bucureștiul lui Mircea Eliade! Această urare ar putea să vă surprindă, dar sper că nu, pentru că, printre altele, lucrările congresului „Religions360” au loc într-un an în care, din punct de vedere cultural, în România, se celebrează mai multe aniversări importante. Înainte de toate, Academia Română sărbătorește 160 de ani de la înființare, iar Mircea Eliade, ca istoric al religiilor și scriitor, care s-a născut și a trăit în București, este membru post-mortem al acestui înalt for de consacrare a valorilor românești. Apoi, în aprilie 2026, s-au împlinit 40 de ani de la plecarea dintre noi a celui mai important savant al religiilor de origine română. Având în vedere locul în care se desfășoară congresul și aceste două evenimente aniversare, v-am adresat urarea de „Bun venit în Bucureștiul lui Mircea Eliade!”.
Felicităm organizatorii acestui eveniment științific, iar participanților le dorim întâlniri memorabile și dialoguri deschise. Credem că se va întâmpla lucrul acesta, însă nu oricum, ci dacă specialiștii din domeniul istoriei religiilor prezenți în aceste zile în capitala României vor reuși să descopere cel puțin una dintre cele trei dimensiuni ale Bucureștiului, ca oraș eliadesc.
Prima dimensiune este „Bucureștiul mitologic”, care poate fi descoperit empiric și formal pornind de la operele literare și lucrările de memorialistică ale lui Mircea Eliade. Andreea Răsuceanu, doctor în filologie al Universității din București, s-a ocupat de acest subiect în volumul intitulat „Bucureștiul lui Mircea Eliade: Elemente de geografie literară” (2013). Această carte stă la baza expoziției cu același titlu, „Bucureștiul lui Mircea Eliade” și poate fi vizitată la Muzeul Național al Literaturii Române din apropierea Ateneului Român. Pe scurt, autoarea expoziției ne invită să facem o călătorie vizuală și mentală prin Bucureștiul interbelic, pentru a descoperi legăturile dintre geografia „reală”, obiectivă, și cea mitică, simbolică, subliniind în anumite cazuri și conexiunile cu existența lui Mircea Eliade ca adolescent, tânăr sau scriitor exilat. De fapt, în toate etapele vieții sale, Bucureștiul a fost centrul propriului labirint existențial, o adevărată axis mundi sau un punct de referință geografică, sentimentală, intelectuală și mitologică în jurul căruia s-au coagulat și memoria, și identitatea sa. Dacă în adolescență și tinerețe, Bucureștiul cu străzile, curțile, grădinile și școlile bucureștene reprezenta spațiul magic al formării sale intelectuale, în timpul exilului, capitala României a devenit un loc paradisiac, un refugiu interior în care istoricul religiilor și scriitorul român se elibera de presiunea timpului profan al modernității și intra în acel nunc stans al dimensiunii sacre și originare a ființei.
Vă recomand să vizitați expoziția „Bucureștiul lui Mircea Eliade”, dacă doriți să verificați, repet, empiric și formal, că anumite zone din București, de pildă Calea Victoriei, Piața Ateneului Român, Cercul Militar, strada Mântuleasa, strada Melodiei sau Parcul Cișmigiu, păstrează și astăzi o „aură” de mister, iar opera literară a lui Eliade instituie o adevărată mitologie urbană ce poate fi studiată cu folos spiritual și intelectual atât de criticii literari, cât și de antropologii și istoricii religiilor.
A doua dimensiune este „Bucureștiul instituțional” și ne referim aici nu doar la rolul Universității din București în promovarea operei literare sau științifice a lui Mircea Eliade prin propunerea de cursuri și programe de licență, masterat și doctorat, ci mai ales la asumarea instituțională a moștenirii științifice și literare a savantului român la cel mai înalt nivel academic, respectiv de Academia Română. În cadrul acestei instituții, a fost înființat în 2008 un Institut de Istorie a Religiilor, cu următoarele direcții de cercetare: istoria religiilor indiene și iraniene, istoria comparată a monoteismelor și religie și modernitate. Primul director a fost profesorul Andrei Pleșu. Până în prezent, Institutul a co-editat periodicele „Archaeus”, colecția de „Studii și documente de istoria religiilor” și revista „Chora”.
Același spirit de asumare instituțională a moștenirii eliadești a stat la baza înființării Asociației Române de Istorie a Religiilor, fondată în 1997, care editează periodicele „Archaeus” și „Studia Asiatica”.
În aceeași ordine de idei, un alt lucru remarcabil este că, din 2020, Fundația Națională pentru Știință și Artă din Academia Română editează critic opera literară a lui Mircea Eliade. Proiectul este coordonat de Oana Soare și își propune să adune toate scrierile beletristice ale lui Mircea Eliade, antume și postume, urmate de cele câteva piese de teatru. Până în momentul de față au fost publicate patru volume, cuprinzând scrierile de dinainte de debutul editorial, prozele din „ciclul indian” (1930-1935) și romanele generaționiste. Ediția va continua cu prozele din perioada 1936-1955.
A treia dimensiune este „Bucureștiul politic”. Aici avem în vedere poziționările cercetătorilor, tineri sau mai puțin tineri, față de opera lui Mircea Eliade, care subliniază doar o fațetă a personalității sale, și anume cea politică, analizând opera sa printr-o singură lentilă. Operațiunea de discreditare a savantului român a început prin anii 1960 și a fost susținută încă de la început de ideologii comuniști, sovietici și români, care nu vedeau cu ochi buni teoriile lui Mircea Eliade despre homo religiosus, deoarece frânează sau chiar anihilează lucrarea de promovare a lui „homo sovieticus” susținută de către ideologii bolșevici. Primele semne de influență „negativă” a operei lui Mircea Eliade în țările de dincolo de Cortina de Fier au fost înregistrate de comuniștii polonezi cu referire la școala de antropologie filosofică de la Lublin (Polonia), din care făcea parte și profesorul Karol Wojtyla, viitorul Papă Ioan Paul al II-lea. După ce au fost sesizate autoritățile sovietice, acestea i-au convocat pe ideologii comuniști din România, cerându-le să facă tot ceea ce este necesar pentru a-l scoate pe Mircea Eliade din peisajul științific mondial.
Astfel, o lovitură importantă contra prestigiului științific al lui Mircea Eliade a fost atacarea metodologiei sale științifice, care a început la congresul de istorie a religiilor de la Magdeburg, din Germania, în septembrie 1960. Acolo, în cadrul unor dispute teoretice foarte puternice, s-a consumat ruptura definitivă dintre istoricismul școlii italiene și abordarea fenomenologică, esențialistă și universalistă propusă de Mircea Eliade. Conducerea școlii italiene de istorie a religiilor era în mâinile lui Angelo Brelich, un intelectual progresist, cu angajamente politice asumate în cadrul Partidului Comunist Italian. Brelich susținea metoda istorico-filologică în studierea fenomenelor religioase și-l acuza pe Eliade că este „anti-istoricist” sau că are intenții mascate de a transforma istoria religiilor într-o „cripto-teologie”, ori într-o cercetare spirituală camuflată în știință. În cadrul aceluiași congres din 1960, criticile lui Brelich au fost susținute și de Zwi Weblowsky, un istoric al religiilor de origine evreiască și britanică, ce afirma că studiul religiilor trebuie să fie doar descriptiv, istoric și laic, fără finalități teologice sau de dialog interreligios. Aceste delimitări metodologice non esențialiste, materialiste și descriptive au rămas valabile până în zilele noastre în agenda congreselor de istoria religiilor. Având în vedere acest reducționism metodologic, oare trebuie să ne mai mirăm că Mircea Eliade este marginalizat chiar în „Bucureștiul său”?
În concluzie, dintre cele trei dimensiuni ale Bucureștiului lui Mircea Eliade, cea politică este cea mai sonoră și, totodată, cea mai inhibantă, pentru că îi face pe istoricii religiilor să nu mai aibă curajul de a oferi omului contemporan, care trăiește într-o lume complexă, multipolară și pluridimensională, instrumente de înțelegere și căi de trăire a „minunilor lumii” într-un orizont deschis la 360 de grade.
Goethe spunea: „Dacă vrei să-l înțelegi pe poet, vizitează-i țara!”. Parafrazăm această vorbă și încheiem: „Dacă vreți să-l înțelegeți pe Mircea Eliade și pe homo religiosus din România, vizitați Bucureștiul său mitologic!” Vă asigur că veți fi martori ai unor hierofanii copleșitoare.
Vă mulțumesc mult pentru atenție!
Acad. Wilhelm Dancă
Credit foto: Andrei Ivan