21 mai 2025


Profesorul Romiță Iucu a prezidat conferința „How Models of Higher Education Travel Internationally”, organizată la King’s College London

În perioada 19-20 mai 2025 prof. univ. Romiță Iucu, membru corespondent al Academiei Române, a participat în calitate de co-chair la conferința „How Models of Higher Education Travel Internationally”. Evenimentul a fost organizat de King’s College London, în parteneriat cu Grupul UNICA EduLAB coordonat de profesorul Iucu de la Universitatea din București, începând cu anul 2020.

Manifestarea a marcat continuarea excelentei colaborări dintre rețeaua de universități din capitalele europene UNICA și School of Education, Communication & Society din cadrul King’s College London.

Conferința a avut ca scop promovarea cooperării transnaționale și analiza evoluției învățământului superior de la nivel internațional din ultima perioadă. Participanții − prorectori responsabili cu educația și programele studențești, decani, directori de inovare educațională, coordonatori de programe de studii, personalități academice, reprezentați ai universităților membre UNICA și ai instituțiilor partenere − au adus în discuție diferite viziuni academice asupra modului de structurare a învățământului superior, integrat în sistemele educaționale naționale, punând accent pe exemplele de succes. Însă au fost analizate și consecințele implementării acestor moduri de proiectare a învățământului superior și influențele lor asupra noilor alianțe dintre universități. Evenimentul a fost un bun prilej și pentru dezvoltarea dialogului academic internațional.


Academia Română – Comunicare și imagine publică