20 martie 2025
Profesorul Romiță Iucu, membru corespondent al Academiei Române, invitat la conferința
Let’s make inclusion happen! Inclusive education for a fair, resilient and competitive EU,
organizată de Președinția Poloneză a Consiliului European
În perioada 16-18 Martie 2025, profesorul Romiță Iucu, membru corespondent al Academiei Române, a participat în calitate de invitat (speaker) la conferința Let’s make inclusion happen! Inclusive education for a fair, resilient and competitive EU. Evenimentul a fost organizat de Președinția Poloneză a Consiliului European la Copernicus Science Centre din Varșovia.
Tema abordată de profesorul Romiță Iucu a fost dedicată modalităților flexibile de învățare și parcursului de la universități incluzive la alianțe europene transformative, Flexible Learning Pathways: The Road from Inclusive Universities to Transformative European Alliances. Expunerea sa a oferit o perspectivă deschisă și multidimensională asupra căilor de învățare, subliniind rolul esențial al acestora în transformarea spațiului academic. Având în vedere presiunea tot mai mare asupra mediilor de învățare și asupra structurării lor, prof. Iucu a pledat pentru natura reflexivă, polivalentă și adaptabilă a „învățării portabile”, ca o punte între incluziune, transformare și competitivitate globală. Elemente-cheie precum micro-credentials, noile mobilități digitale, practicile de învățare incluzive și procesele de dezvățare și reînvățare, au fost prezentate ca repere ale practicilor europene de succes. Prezentarea prof. Iucu demonstrează că aceste inovații sunt vitale pentru remodelarea învățării, deschizând calea spre cea mai puternică formă de europenizare în cadrul alianțelor universitare și promovând apariția unei noi diplomații a învățării.
Reper științific pentru zona de politici educaționale de la nivel european, evenimentul a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra drepturilor studenților din universitățile europene la o educație incluzivă de înaltă calitate, așa cum sunt acestea prevăzute în cadrele UE și ONU. Manifestarea a vizat și încurajarea dialogului internațional privind sistemele de educație incluzivă, promovarea exemplelor de bună practică, dezvoltarea unor indicatori pentru monitorizarea implementării educației incluzive în statele membre ale UE până la nivel universitar. Conferința a facilitat schimbul de experiențe și practici, fiind un bun prilej pentru consolidarea politicilor de educație incluzivă.
Academia Română – Comunicare și imagine