29 august 2024
Conducerea Academiei Române a deschis la Chișinău lucrările unor evenimente de prestigiu,
dedicate promovării cercetărilor științifice
Acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, a deschis marți, 27 august 2024, lucrările Școlii de vară „Calea spre descoperiri științifice“, organizată de Academia de Științe a Moldovei în parteneriat cu Academia Română, la Chișinău, în perioada 27-31 august 2024.
Conferința „Rolul și statutul istoriei în societatea contemporană“, prezentată de acad. Ioan-Aurel Pop în Sala Azurie a Academiei de Științe a Moldovei, a adus în atenția participanților, membri ai celor două academii, cadre universitare, cercetători, profesori și studenți, importanța cercetării surselor istorice și modul de interpretare a documentelor în analiza istorică.
La manifestare conducerea Academiei Române a fost reprezentată și de acad. Dumitru Murariu, vicepreședinte al Academiei Române și membru de onoare al Academia de Științe a Moldovei, care a rostit o alocuțiune.
În cadrul școlii de vară a fost organizat evenimentul de lansare a volumului „Incursiune în tema originii și evoluției mamiferelor actuale“, elaborat de acad. Dumitru Murariu pe baza studiilor asupra tipologiei mamiferelor din arealul domestic și inventarierii celor sălbatice din habitatele naturale.
Miercuri, 28 august 2024, Congresul Național al Istoricilor Români a fost onorat de prezența acad. Ioan-Aurel Pop. Președintele Academiei Române a marcat deschiderea manifestării prin susținerea prelegerii „Două dintre țările Țării: Transilvania și Basarabia“, în prezența reprezentanților autorităților statului din România și Republica Moldova, cadrelor didactice din cele mai importante centre universitare românești, cercetătorilor din institutele academice și specialiștilor din instituțiile de cultură.
Congresul se desfășoară în acest an la Chișinău și Suceava, fiind organizat de Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava, Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România. Ajuns la a patra ediție, evenimentul are ca scop promovarea cercetării românești în domeniul istoriei și încurajarea prezenței istoricilor în spațiul public, oferindu-le un cadru optim de discuții și analize, pentru o mai bună comunicare profesională și transdisciplinară.
Serviciul juridic și comunicare